Art.1 Se aprobă darea în folosință gratuită către Parohia ”Sf. Efrem cel Nou”-Agigea, a unui imobil-teren, în suprafață de 634 m.p., teren ce a rezultat din dezmembrarea imobilului teren identificat cu nr. cadastral 111304, situat în Comuna Agigea str. Brizei nr. 36 jud. Constanța, conform planului de situație Anexa ce face parte integrantă din hotărâre.
Art. 2 Folosința gratuită a terenului se acordă pe toată perioada existenței construcțiilor de pe acesta, destinația fiind aceea de construire a unui lăcaș de cult și anexe specifice activității bisericești de Parohia ”Sf. Efrem cel Nou”-Agigea, pentru interesul public al locuitorilor din comuna Agigea.
Art. 3 Primarul Comunei Agigea, Viceprimarul Comunei Agigea sau Administratorul Public al Comunei Agigea, se împuternicesc în vederea semnării actul de dare în folosință gratuită în fața notarului public, în formă autentică.
Art. 4 Compartimentul Patrimoniu împreună cu reprezentanții parohiei vor întreprinde demersurile necesare în vederea înregistrării documentației cadastrale la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Constanța și clarificării situației juridice a imobilului-teren prevăzute la art.1.
Art. 5 Comisia specială de inventariere a domeniului public și privat al Comunei Agigea , reglementată de art. 289 alin. (2) și (3), art. 357 alin. (1) și (2) din OUG 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare și de art. 5 din Anexa la HG nr. 392/2020 privind Normele tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor, va asigura actualizarea Inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al Comunei Agigea, cu imobilul ce face obiectul prezentei hotărâri.
Art. 6 La intrarea în vigoare a hotărârii se abrogă HCL Agigea nr.135/25.05.2016 privind atribuirea în folosință gratuită a unui teren Arhiepiscopiei Tomisului în vederea edificării unui lăcaș de cult..
Art. 7 Prezenta hotărâre poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, conform Legii nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 8 Hotărârea se comunică în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, spre știință Instituției Prefectului - Județul Constanța, Primarului Comunei Agigea, aparatului de specialitate al primarului pentru ducerea la îndeplinire și reprezentanților Parohiei ”Sf. Efrem cel Nou”-Agigea