Art.1 Se aprobă oportunitatea vânzării prin licitație publică a imobilului teren în suprafață de 410 mp ce aparține domeniului privat al Comunei Agigea situat în localitatea Agigea, Comuna Agigea, str. Violetelor nr. 14, județul Constanța, identificat cu număr cadastral 109641.
Art.2 Se aprobă vânzarea prin licitație publică a imobilului teren în suprafață de 410 mp ce aparține domeniului privat al Comunei Agigea situat în localitatea Agigea, Comuna Agigea str. Violetelor nr. 14, județul Constanța, identificat cu număr cadastral 109641, fiind intabulat dreptul de proprietate în favoarea Comunei Agigea în Cartea Funciară cu nr.109641, identificat conform planului de amplasament ce constituie Anexa 1 la prezenta hotărâre.
Art.3 Valoarea de inventar a bunului menționat la art. 2 este de 33.887,16 lei.
Art.4 Se aprobă prețul minim de la care pornește licitația, respectiv 18.192,00 euro la care se adaugă cota legală de TVA.
Art.5 Se aprobă documentația de vânzare, constând în Cerere înscriere licitație, Documentația de atribuire, Caietul de Sarcini cu 7 anexe, Fișa de date, Contractul-cadru de vânzare-cumpărare, conform anexelor 2-6, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.6 (1) Plata prețului la valoarea adjudecată se va realiza integral în termen de maxim 3 luni de la data comunicării rezultatelor procedurii către ofertantul câștigător.
(2) Contractul de vânzare-cumpărare se va încheia în formă autentică în termen de maxim 1 lună de la achitarea integrală a prețului, la valoarea adjudecată, în lei la cursul de referință al BNR din ziua efectuării plății.
(3) Taxele ocazionate de autentificarea contractului de vânzare-cumpărare la notar vor fi suportate de către cumpărător.
(4) Primarul Comunei Agigea, Viceprimarul Comunei Agigea sau Administratorul Public al Comunei Agigea, se împuternicesc în vederea semnării contractului de vânzare-cumpărare în fața notarului public, în formă autentică.
(5) Neachitarea prețului integral în termen de 3 luni de la data la care organizatorul a informat ofertantul despre alegerea ofertei sale ca fiind câștigătoare sau neîncheierea contractului de vânzare-cumpărare în termenul menționat la art. 6 (2) conduc la pierderea dreptului de a mai încheia contractul și poate atrage după sine plata daunelor-interese.
(6) În cazul în care ofertantul declarat câștigător nu achită prețul integral în termen de 3 luni de la data la care organizatorul a informat ofertantul despre alegerea ofertei sale ca fiind câștigătoare, procedura de licitație se anulează, iar autoritatea contractantă reia procedura, în condițiile legii.
Art. 7 Începând cu data emiterii prezentei Hotărâri orice alte prevederi contrare își încetează aplicabilitatea.
Art. 8 Prezenta hotărâre poate fi atacată la instanța de contencios administrativ, conform Legii nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 9 Hotărâre se comunică în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, spre știință Instituției Prefectului - Județul Constanța, Primarului Comunei Agigea și aparatului de specialitate al primarului pentru ducerea la îndeplinire.