Articol Unic: Hotărârea Consiliului local Aita Mare nr.79/2024 privind aprobarea depunerii proiectului ,,Digitalizare pentru administratie moderna si eficienta”, a cheltuielilor legate de proiect și încheierea unui acord de parteneriat între UAT Orașul Baraolt, UAT Comuna Aita Mare, UAT Comuna Varghiș si UAT Comuna Bațani, se modifică astfel :
I. Modelul acordului de parteneriat, aprobat prin articolul 2 al Hotărârii se modifică și se înlocuiește cu prezenta anexă, care face parte integrantă din hotărâre.
II. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins :
”Art.3. (1) Se aprobă valoarea totală a proiectului,,Digitalizare pentru administrație modernă si eficientă”, cod SMIS 337283, în cuantum de 2.529.935,28 lei (inclusiv TVA).
(2) Se aprobă contribuția proprie în proiect a UAT COMUNA AITA MARE, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 0.50% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 12.270,88 lei, reprezentând cofinanțarea proiectului ”Digitalizare pentru administratie moderna si eficienta”, cod SMIS 337283.
(3) Se aprobă asigurarea din bugetul local a sumelor reprezentând cheltuieli declarate neeligibile pe parcursul implementării proiectului, altele decât cele prevăzute în bugetul inițial, precum și cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului ”Digitalizare pentru administrație modernă și eficientă”, cod SMIS 337283, pentru implementarea proiectului în condiții optime.
(4) Se aprobă asigurarea tuturor resurselor financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/ decontării ulterioare a cheltuielilor din fondurile Uniunii.
(5) Se aprobă asigurarea sumelor din bugetul local reprezentând cheltuielile de funcționare și întreținere aferente proiectului, în vederea sustenabilității financiare a acestuia.
(6) Sumele reprezentând corecțiile ce pot fi identificate în procedura de verificare a achiziției, vor fi suportate din bugetul propriu.”