Nr. 19 / 04.04.2023
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” S.A., pe bază de protocol, a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea și pe perioada executării obiectivului de investiții ”Proiect pilot - Construire Sală de sport școlară din sat Aita Mare, comuna Aita Mare, județul Covasna”

Inițiator proiect

Edömér BIHARI

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

6 Aprilie 2023

Hotărâre

România

România

Județul Covasna

Consiliul Local al comunei Aita Mare

Comuna Aita Mare

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 19 din 04.04.2023

privind predarea către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” S.A., pe bază de protocol, a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea și pe perioada executării obiectivului de investiții ”Proiect pilot - Construire Sală de sport școlară din sat Aita Mare, comuna Aita Mare, județul Covasna”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

- prevederile art.3 alin.(3), art.6 alin.(2) și anexei 3 din Ordonanței Guvernului nr.25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții ”C.N.I.” - S.A., cu modificările și completările ulterioare;

- prevederile art.129 alin.(2) lit.”c” și art.129 alin.(6) lit.(a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 

Ținând cont de:

- referatul de aprobare nr.527 din 16 martie 2023 al primarului comunei Aita Mare; 

- raportul nr.644 din 3 aprilie 2023 al compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Aita Mare; 

- avizul nr.660 din 4 aprilie 2023 al Comisiei pentru activitatea economico-financiară, administrarea domeniului public și privat, servicii publice, turism și agrement din cadrul Consiliului local Aita Mare; 

- avizul nr.675 din 4 aprilie 2023 al Comisiei pentru agricultură și silvicultură, amenajarea teritoriului și urbanism, patrimoniu, administrația publică locală, juridică, ordine publică din cadrul Consiliului local Aita Mare; 

Luând act de:

- avizul de legalitate aplicat la data de 23 martie 2023 de secretarul general al comunei Aita Mare,


În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei aita mare

întrunit în a 4-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. - Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” S.A., pe bază de protocol, a amplasamentului, teren domeniu public situat în sat Aita Mare, comuna Aita Mare, județul Covasna și aflat în proprietatea comunei Aita Mare, în suprafață de 4.200 mp, identificat potrivit Cărții funciare nr.24744, nr.cadastral 24744 liber de orice sarcini, în vederea și pe perioada realizării de către ”C.N.I.”S.A. a obiectivului de investiții ”Proiect pilot - Construire Sală de sport școlară din sat Aita Mare, comuna Aita Mare, județul Covasna”.

Art.2. - (1) Amplasamentul prevăzut la art.(1) se predă viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

(2) Nerespectarea acestei obligativități, constatată la data încheierii protocolului de predare sau ulterior acestei date, este de natură a atrage răspunderea Comunei Aita Mare, Compania Națională de Investiții ”C.N.I.” - S.A. asigurându-și dreptul legal de acțiune în justiție în vederea sancționării atitudinii culpabile a beneficiarului, inclusiv solicitarea de penalități și acordarea de daune interese, când prin neasigurarea unui amplasament viabilizat, beneficiarul a adus atingere drepturilor și intereselor legitime ale ”C.N.I.” S.A.

Art.3. - Se aprobă asigurarea finanțării de către Comuna Aita Mare, județul Covasna a cheltuielilor pentru racordurile la utilități.

Art.4. - Comuna Aita Mare se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafețele de teren necesare pentru depozitarea și organizarea șantierului. 

Art.5. - Comuna Aita Mare se obligă ca, după predarea amplasamentului și a obiectivului realizat, să mențină destinația acestuia și să asigure mentenanța pe o perioadă de minim 15 ani. 

Art.6. - Hotărârea Consiliului local Aita Mare nr.15/2023 se revocă.

Art.7. - Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează primarului comunei Aita Mare.


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Árpád SZŐCS

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI AITA MARE,

István-Zsolt BARTA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 19 / 04.04.2023

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 10
4 Numărul voturilor „PENTRU” 10
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 19 / 04.04.2023

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 04.04.2023
2 Comunicarea către primar 06.04.2023
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 19.04.2023
4 Comunicarea către prefectul județului 04.04.2023
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 06.04.2023
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 06.04.2023