Art.1. Se aprobă concesionarea prin licitație publică a terenului extravilan în suprafață de 30.981 mp, având categoria de folosință neproductiv, identificat în CF nr.55364 Albești, situat în comuna Albești, sat Boiu, aflat în domeniul privat al comunei Albești, cu destinația amenajare teren pentru activități recreative și de antrenament pentru diferite forme de ciclism.
Art.2. Se aprobă documentația de atribuire, incluzând caietul de sarcini, și raportul de evaluare înregistrat cu nr.12362/14.07.2025 întocmit de evaluator autorizat ANEVAR Adrian Dragomir pentru terenul extravilan în suprafață de 30.981 mp, având categoria de folosință neproductiv, identificat în CF nr.55364 Albești, situat în comuna Albești, sat Boiu, domeniul privat al comunei Albești, conform anexelor nr.1 și 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă nivelul minim al redevenței pentru terenul supus concesiunii care este în sumă de 3.152,04 lei/an, respectiv 262,67 lei/lună.
Art.4. Se aprobă pasul de pornire al licitației care este de este de 10% din redevența minimă anuală de pornire a licitației, respectiv 315,20 lei.
Art.5. Nivelul redevenței va fi stabilit în funcție de cuantumul redevenței în lei/lună rezultat în urma finalizării licitației, pornind de la cuantumul minim stabilit la art.4.
Art.6. Redevența se poate modifica conform hotărârilor de consiliu local sau legislației în vigoare, cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică. Pe perioada derulării contractului de concesiune redevența nu va fi mai mică decât valoarea acesteia în lei, stabilită la data licitației.
Art.7. Se aprobă ca durata concesionării să fie de 49 de ani de la data semnării contractului de concesiune.
Art.8.(1) Persoana declarată câștigătoare în urma licitației, în calitate de concesionar contractant, va achita redevența într-o singură tranșă, până la data de 30 septembrie a anului în curs.
(2) Neplata redevenței până la termenul stipulat la alin.(1) atrage de drept calculul penalităților de întarziere care este în procent de 0,1% /zi întărziere la plată, din suma reprezentând redevența anuală datorată.
Art.9.(1) Se aprobă constituirea garanției de bună execuție a contractului de concesiune care se va achita de concesionar. Cuantumul garanției de bună execuţie a contractului de concesiune este echivalentul redevenţei datorate pe primul semestru, stabilită în urma finalizării procedurii de concesiune (oferta cu preţul cel mai mare).
(2) Concesionarul va achita garanția de bună execuție stabilita la alin.(1) în termen de cel mult 30 de zile de la data semnării contractului de concesiune. Neplata în termen a garanției atrage rezilierea de drept a contractului de concesiune.
(3) Din garanția de bună execuție concedentul va reține, după caz, contravaloarea redevenței neachitate și contravaloarea daunelor provocate ori alte sume datorate autorităţii publice locale de către concesionar, în baza contractului de concesiune.
Art.10.(1) Garanția de participare la licitație este de 525,34 lei reprezentând nivelul minim a două chirii pe lună, stabilit la art.3, în conformitate cu prevederile art.334 alin.(5) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Taxa de participare la licitație este de 300 lei.
(3) Contravaloarea documentației de atribuire este de 200 lei.
Art.11. Persoana declarată câștigătoare care nu a încheiat contractul de concesiune pentru teren la licitația publică din vina exclusivă a acesteia nu va putea participa la o altă licitație de concesionare a terenurilor organizată de UAT comuna Albești.
Art.12. Se aprobă contractul de concesiune, conform anexei nr.3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.13. Se aprobă studiul de oportunitate, conform anexei nr.4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.14. Se aprobă numirea comisiei de evaluare a ofertelor în următoarea componență:
Președinte: Șovrea Nicolae – primar;
Secretar: Purcariu Dănuț – secretar general;
Membrii: Igna Alexandru – inspector achiziții publice;
Boeru Ion-Adrian – consilier local;
Bucur Anca-Nicoleta - reprezentant al Administrației Județene a Finanțelor Publice Mureș;
Supleant: Năut Oana – Maria – consilier stare civilă.
Art.15. Se împuternicește primarul comunei Albești să ducă la îndeplinire prezenta hotărâre și să semneze contractul de concesiune.
Art.16. Prezenta hotărâre se va comunica, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Albești, Instituției Prefectului – Județul Mureș, compartimentelor de specialitate implicate și se aduce la cunoștința publică prin publicarea pe site-ul oficial al instituției la adresa www.comunaalbesti.ro .