Art.1. Se acordă Administrației Naționale „Apele Romane” dreptul de acces cu titlu gratuit asupra unei suprafețe de teren de până la 7 mp alipita imobilelor ”Căminul cultural Țopa”, situat în localitatea Țopa nr.20B, identificat cu număr cadastral 50395, din CF nr.50395 Albești, și ”Primăria Albești”, situat în localitatea Albești, str.Lungă nr.123, identificat cu număr cadastral 54058, din CF nr.54058 Albești, imobile care aparțin domeniului public al comunei Albești, pentru instalarea sirenelor S MS 171, Țopa, Mureș și S MS 172, Albești, Mureș, prin proiectul „Sistem informațional pentru managementul integrat al apelor–etapa II” dezvoltat de către Administrația Națională „Apele Romane”, conform planurilor de amplasament cuprinse în Anexa 1 și Anexa 2 care fac parte integranta din prezenta hotărâre.
Art.2. Obiectivul de investiţii S MS 171, Țopa, Mureș și S MS 172, Albești, Mureș S MS 171, aferent proiectului „Sistem informațional pentru managementul integrat al apelor–etapa II” dezvoltat de către Administrația Națională "Apele Romane", se va construi/extinde/reabilita pe suprafețele de teren care se află în domeniul public al comunei Albești și care sunt disponibile exclusiv pentru realizarea obiectivului propus în proiect.
Art.3. Dreptul de acces cu titlu gratuit asupra terenului aferent imobilelor identificate la art.1, se acordă pe toată durata de existență a investiției amplasament sirenă S MS 171, Țopa, Mureș și S MS 172, Albești, Mureș.
Art.4. Reglementarea condițiilor de acordare a dreptului de acces se va face prin contract aprobat de către Consiliul Local al comunei Albești, după aprobarea proiectului „Sistem informațional pentru managementul integrat al apelor–etapa II” dezvoltat de către Administrația Națională „Apele Romane”.
Art.4. Cu punerea în aplicare și ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se împuternicește primarul comunei Albești prin Compartimentul de specialitate.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al comunei Albești, în termenul prevăzut de lege, Primarului comunei Albești, S.C. EUROPEAN FUNDS INVEST S.R.L., Administrației Naționale ”Apele Române” , Compartimentului Achiziții Publice-Investiții, Compartimentului Contabilitate-Patrimoniu, Compartimentului Fond Funciar, pentru ducere la îndeplinire și Instituției Prefectului – Județul Mureș pentru exercitarea controlului de legalitate.