Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 7 / 11.02.2020
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea inițierii procedurii de concesionare sau închiriere a pajiștilor în anul 2020

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Forma inițiatorului

România

România

Județul Mureș

Consiliul Local al comunei Albești

Comuna Albești

Proiect de hotărâre

Nr. 7 din 11.02.2020

privind aprobarea inițierii procedurii de concesionare sau închiriere a pajiștilor în anul 2020

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Proiectul de hotărâre și Referatul de aprobare a Primarului Comunei Albești înregistrat cu nr.1394/12.02.2020;
  2. Raportul de specialitate nr.1399/12.02.2020 întocmit de Secretarul general al UAT Albești;

Ținând cont de:

  1. avizele cu nr.1615, 1616 și 1633 din 19.02.2020 ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Albești,

Luând act de:

  1. art.9, alin.3 și art.10 din O.U.G. nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr.18/1991, cu modificările și completările ulterioare;
  2. -Ordinul MDRAP 407/2051/2013 pentru aprobarea contractelor - cadru de concesionare şi închiriere a pajiştilor din domeniul public sau privat al UAT;
  3. -Ordinul MADR nr.544/2013 privind metodologia de calcul al încărcăturii optime de animale pe hectar de pajişte;
  4. art.6-10 din H.G. nr.1064/2013 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2013 privind organizarea, administrarea şi exploatarea pajiştilor permanente şi pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei albești

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1.(1). Se aprobă inițierea procedurii de concesionare sau închiriere a pajiştilor în anul 2020 aflate în domeniul public sau privat al comunei Albești crescătorilor de animale din cadrul colectivității locale care sunt înscrişi în Registrul Agricol şi în Registrul Naţional al Exploataţiilor R.N.E. și identificarea suprafețelor disponibile a fi închiriate micilor crescători de animale.

        (2) Închirierea se va face în baza cererii depuse şi înregistrate de crescătorul de animale în condiţiile art.6 din H.G. nr.1064/2013.

         (3) Închirierea pajiştilor se poate face doar crescătorilor de animale care asigură o încărcătură optimă de animale pe hectar de pajişte de 1 UVM/ha , dar nu mai mică de 0,3 UVM / ha.

        (4) Procedura de închiriere se va face conform legislației în vigoare și în baza amenajamentului pastoral întocmit pe suprafețele de pășune. 

Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a hotărârii se încredinţează Primarul Comunei Albești, compartimenul agricol şi contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului.

Art.3. Prin grija secretarului comunei Albesti prezenta hotarare va fi comunicata, in termenul prevazut de lege catre Primarul  comunei Albesti, Compartimentul Agricol, Compartimentul Contabilitate, Institutia Prefectului-Judetul Mures și se va aduce la cunostinta publică prin afisare la sediul primariei si pe site-ul comunei Albesti la adresa www.comunaalbesti.ro .

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI ALBEȘTI

Nicolae ȘOVREA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ALBEȘTI

Dănuț PURCARIU

Rezultate voturi