Art.1. Se aprobă Planul de acțiuni și lucrări de interes local, munca în folosul comunității pentru anul 2026, care vor fi realizate cu participarea beneficiarilor venit minim de incluziune, care include componenta de ajutor de incluziune, persoanelor obligate să presteze ore de muncă în folosul comunității, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Persoana responsabilă va stabili la fața locului pentru fiecare lucrare numărul de ore necesar realizării și are următoarele obligații:
a) să țină evidența efectuării orelor de muncă, într-un registru, în funcție de repartițiile transmise de către Compartmentul de Asistență Socială;
b) să țină evidența efectuării orelor de muncă, într-un registru, în funcție de repartițiile transmise de către instanțele judecătorești și să transmită confirmările la instanțe;
c) să întocmească și să respecte planul de acțiuni, obiectivele și lucrările de interes local pentru un an calendaristic, în funcție de: activitățile gospodărești edilitare ale comunității și numărul orelor de muncă ce trebuie să fie efectuate de beneficiarii ajutorului social;
d) să întocmească situația lunară privind persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de venit minim de incluziune, precum și activitățile realizate de aceștia, conform planului de acțiuni;
e) să prezinte semestrial și anul rapoarte însoțite de situații de lucrări cu privire la activitățile desfășurate cu beneficiarii de venit minim de incluziune;
f) va asigura instructajul privind normele de tehnică a securității muncii.
Art.3. (1) Compartimentul de Asistență Socială are următoarele obligații:
a) să afișeze lunar la loc vizibil planul de acțiuni sau de lucrări de interes local, lista cu beneficiarii de venit minim de incluziune, precum și lista cu persoanele care urmează să efectueze orele de muncă pentru luna în curs;
b) să întocmească situația lunară privind persoanele apte de muncă din familiile beneficiare de venit minim de incluziune în conformitate cu pontajele primite pentru pregătirea documentației de plată către Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Mureș.
(2) Compartimentul de Asistență Socială poate emite repartiții și pentru altă persoană din familia beneficiară, stabilită prin dispoziția Primarului, în cazul în care persoana nominalizată să efectueze acțiunile și lucrările de interes local se află în incapacitate temporară de muncă sau și-a pierdut total sau partial capacitatea de muncă.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinirea prezentei hotărâri se încredințează și se împuternicesc Viceprimarul comunei Albești și Compartimentul de Asistență Socială.
Art.5. Prezenta hotărâre se va comunica prin intermediul secretarului general, în termenul prevăpzut de lege, Primarului comunei Albești, Instituției Prefectului- Județul Mureș, și compartimentelor implicate prevăzute la art.4, și se va aduce la cunoștința publică prin afișare la sediul Primăriei Comunei Albești, cu publicarea pe site-ul oficial al instituției la adresa www.comunaalbesti.ro .