Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 26 / 17.04.2021
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind preluarea în domeniul public a comunei Albești a suprafeței de 1072,94 ha teren cu vegetație forestieră (Pădure comunală) și completarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Albești

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Forma inițiatorului

România

România

Județul Mureș

Consiliul Local al comunei Albești

Comuna Albești

Proiect de hotărâre

Nr. 26 din 17.04.2021

privind preluarea în domeniul public a comunei Albești a suprafeței de 1072,94 ha teren cu vegetație forestieră (Pădure comunală) și completarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Albești

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. -Proiectul de hotărâre, împreună cu referatul de aprobare nr.3499 din 08.04.2021, iniţiat de  Primarul comunei Albești;

    -Raportul de specialitate nr.3500 din 08.04.2021 întocmit de Secretarul general al comunei;

    -Prevederile din Ghidul solicitantului- PNDR 2014 – 2020, document aprobat de către Comisia Europeană prin Decizia C(2015)3508/26.05.2015,   prin care sunt oferite o serie de masuri la care comuna Albești ar putea fi beneficiară,

    -Notificarea cu nr.3414/06.04.2021 a consultantului contractat pentru derularea programului pentru măsura  PNDR 2014 – 2020 propusa, prin care se solicită aprobarea completării inventarului domeniului public cu suprafața de padure de 1072,94 ha; 

    Având în vedere prevederile:

    -H.G. nr.964/2002 privind atestarea domeniului public al județului Mureș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Mureș, Anexa nr.11- Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Albești;

    - Legii nr.7/1996 a cadastrului și a publicității imobiliare, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

    - H.G. nr.392/2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor;
     -H.C.L. nr.7/15.05.2001 privind aprobarea inventarierii bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Albești,

    Văzând avizele cu nr.4047/22.04.2021 ale comisiilor de specialitate nr. 1, nr. 2 și nr. 3 din cadrul Consiliului local Albești;

    În baza prevederilor 286 alin.(1) și alin.(4), art.287 și Anexa nr.4, pct.9 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare, 

    În conformitate cu prevederile art. 129 alin.(2) lit. c) coroborate cu alin.(6) al aceluiaşi articol, din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei albești

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. Se aprobă preluarea în domeniul public al comunei Albești a suprafeței de 1072,94 ha teren cu vegetație forestieră (Pădure comunală), suprafață aflată în proprietatea comunei Albești din anul 2001 conform proceselui-verbal de punere în posesie nr.366 din 14.03.2001 identificat în Anexa Nr.1 la prezenta hotărâre. 

Art.2.Se aprobă completarea în mod corespunzător a inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Albești aprobat prin H.C.L. nr.7/15.05.2001, cu imobilul identificat conform art.1.

Art.3. Se aprobă înscrierea în Cartea Funciară pe cale administrativă ca proprietate publică a comunei Albești imobilul sus menționat.

Art.4. Se împuternicește Primarul comunei Albești, ca în calitatea sa de reprezentant legal al comunei conferită prin lege să facă demersurile necesare pentru îndeplinirea procedurilor legale de înscriere a imobilului. 

Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește primarul comunei Albești.

Art.6. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevazut de lege, Primarului comunei Albești, Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureș, Consiliului Județean Mureș, Biroului buget-contabilitate, Comisiei de inventariere a domeniului public si privat al comunei, Biroului de cadastru si fond funciar şi se aduce la cunoştinţă publică prin afișarea pe site-ul oficial al instituiției la adresa www.comunaalbesti.ro .

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI ALBEȘTI

Nicolae ȘOVREA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI ALBEȘTI

Dănuț PURCARIU

Rezultate voturi