Art.1.(1) Începând cu anul 2022 se indexează impozitele şi taxele locale care constau într-o anumită sumă în lei sau care au la baza o anumită sumă în lei ţinând cont de rata inflaţiei pentru anul fiscal anterior (2020 față de 2019), și care este de 2,6%, conform comunicatului de pe site-ul oficial al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, conform art. 491 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Nivelurile impozitelor şi taxelor indexate se rotunjesc în minus în sensul că fracţiunile sub 0.5 lei se neglijează, cât şi în plus pentru ceea ce depăşeşte 0.5 lei întregindu-se la 1 leu prin adaos, aşa cum este prevăzut la pct. 11, lit. n) / Titlul IX / Anexa din H.G. nr. 1/2016.
(3) Nu sunt supuse indexării cu rata inflaţiei, nivelurile impozitelor pe mijloacele de transport cu masa totală autorizată egală sau mai mare de 12 tone / combinaţiilor de autovehicule (autovehicule articulate sau trenuri rutiere), acestea actualizându-se anual prin transpunerea Directivei 1999/62/CE, în funcție de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie și publicată în Jurnalul Uniunii Europene.
(4) Întrucât cuantumul taxelor speciale și ale altor taxe locale nu sunt stabilite prin Codul fiscal, cu excepția taxei pentru îndeplinirea procedurii de divorț pe cale administrativă, ci prin hotărâre a Consiliului Local, acestea nu intră sub incidența indexării.
(5) Intră sub incidența indexării și amenzile care constituie venit la bugetul local, prevăzute la art. 493 alin. (3) și (4) din Legea nr. 227/2015, actualizată.
Art.2. Incepând cu anul 2022 impozitele şi taxele locale se stabilesc după cum urmează:
a) Impozitul / taxa pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice, sunt stabilite în anexa nr.1 la prezenta hotărâre;
b) Impozitul / taxa pe terenul proprietatea persoanelor fizice și juridice, precum și încadrarea pe zone a cșădirilor și terenurilor sunt stabilite în anexa nr.2 la prezenta hotărâre;
c) Impozitul asupra mijloacelor de transport deținute de persoane fizice și juridice, sunt stabilite în anexa nr.3 la prezenta hotărâre;
d) Impzitul pe spectacole, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă și publicitate sunt prevăzute în anexa nr.4 la prezenta hotărâre;
e) Taxele pentru eliberarea certificatului de urbanism, a autorizațiilor de construire și a altor avize și autorizații, sunt prevăzute în anexa nr.5 la prezenta hotărâre;
f) Taxele speciale și alte taxe locale sunt stabilite în anexa nr.6 la prezenta hotărâre;
g)Sancțiunile pentru încălcarea normelor stabilite de Codul fiscal, sunt prevăzute în anexa nr.7 la prezenta hotărâre;
h) Scutirile și reducerile la plata impozitelor și taxelor locale, acordate de Consiliul local, sunt prevăzute în anexa nr.8 la prezenta hotărâre;
Art.3.(1) Bonificaţia pentru plata cu anticipaţie a impozitelor, prevăzută la art. 462 alin.(2), art 467 alin.(2), si 472 alin.(2), din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal se stabileşte după cum urmează:
- a) În cazul impozitului/taxei pe clădiri persoane fizice şi persoane juridice, la 10%;
- b) În cazul impozitului/taxei pe teren persoane fizice şi persoane juridice, la 10%;
- c) În cazul impozitului pe mijloacele de transport, persoane fizice şi persoane juridice, la 10%.
(2) Impozitul pe clădiri, impozitul pe teren şi impozitul pe mijloacele de transport, datorat bugetului local al Comunei Albeşti de către contribuabilii persoane fizice şi juridice, de până la 50 de lei inclusiv, se plăteşte integral până la primul termen de plată.
Art.4. Pentru determinarea impozitului pe clădiri, a impozitului pe terenul situat în intravilan cât si a impozitului pentru terenurile amplasate în extravilan, se utilizează delimitarea pe zone prevăzută în anexa prezentei hotărâri.
Art.5. Creanţele fiscale restante – pe tipuri de creanţe principale şi accesorii - aflate în sold la data de 31 decembrie a anului 2021, până la limita maximă de 40 lei, se anulează, conform prevederilor Codului de procedură fiscală (art. 266, alin. 5, 6 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală). Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitor.
Art.6. (1) Organul fiscal renunţa la stabilirea creanţei fiscale şi nu emite decizie de impunere ori de câte ori constată încetarea persoanei juridice sau decesul persoanei fizice şi nu exista succesori (art. 96, alin. 1 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală).
(2) Organul fiscal renunţă la stabilirea creanţelor fiscale şi nu emite decizie de impunere în situaţia în care creanţele fiscale principale datorate de contribuabil bugetului local sunt până la limita maximă de 20 lei, conform prevederilor Codului de procedură fiscală (art. 96, alin. 2, 3 din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală).
Art.7. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data de 01.01.2022, dată de la care orice prevedere contrară se abrogă.
Art.8. Prin grija secretarului general al comunei Albeşti, prezenta hotărâre va fi comunicată, în termenul prevăzut de lege, Instituţiei Prefectului Judeţul Mureş, Primarului comunei Albeşti, Compartimentului Impozite şi taxe, transport public și se aduce la cunoștința cetăţenilor prin afişare la sediul Primăriei Comunei Albești şi publicarea pe site-ul oficial al instituției la adresa www.comunaalbesti.ro .