Proiectul de hotărâre este însoţit de raportul de aprobare al inițiatorului - ca instrument de motivare înregistrat sub nr. 20.440 din 23.07.2021; referatul de specialitate înregistrat sub numărul 20.439 din 23.07.2021 Compartimentului Contabilitate – externalizat (în temeiul Contractului de prestări servicii încheiat între Comuna Aroneanu şi Cabinet de Expertiză Contabilă Popa Ioana Anda nr. 700 din 22.01.2021), precum şi de avizele favorabile ale comisiilor de specialitate (,,Juridică și disciplină”, ,,Amenajarea teritoriului și urbanism, protecția mediului și turism” , ,,Agricultură, activități economico - financiare” și ,, Activități social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie, muncă și protecția socială, protecția copilului”) înregistrate sub nr. 20.496 din 29.07.2021, în conformitate cu prevederile art. 136 alin. (8) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ. Facem precizarea că, la proiectul de hotărâre nr. 20.438 din 23.07.2021 doamna consilier local Lupu Mărioara nu a semnat avizul comisiei întrucât nu a participat la lucrări, solicitând învoire. Domnul primar a solicitat doamnei contabil Popa Ioana – Anda din cadrul Compartimentului Contabilitate - externalizat să realizeze prezentarea proiectului de hotărâre. Având în vedere solicitarea domnului primar, doamna Popa a dat citire referatului de specialitate privind rectificarea bugetului Comunei Aroneanu. Astfel în trimestrul III al anului 2021, la nivelul bugetului Comunei Aroneanu se propune aprobarea la capitolul Venituri -în cadrul capitolului 36.2A.06 Taxe speciale diminuarea acestora cu suma de 10 mii pentru trimestrul II și suplimentarea acestora pentru trimestrul III cu suma de 10 mii lei. În cadrul capitolului Cheltuieli - Secțiunea funcționare se propune la nivelul capitolului 51.02 –Autorități publice și acțiuni externe suplimentarea articolului 20.01.09- Materiale si prestari de servicii cu caracter functional cu suma de 65 mii lei; iar în cadrul capitolului 61.02.50 – Ordine publică și siguranță națională se propune diminuarea articolul 20.03.01-Norma de hrană cu suma de 15 mii lei; în cadrul capitolului 84.02 –Transporturi se propune diminuarea articolului 20.02 –Reparații curente cu suma de 50 mii lei; în cadrul capitolului 70.02 – Locuințe, servicii si dezvoltare publică se propune diminuarea articolului 20.02 –Reparații curente cu suma de 100 mii lei în trimestrul IV și se propune suplimentarea cu 100 mii lei în trimestrul III. În cadrul capitolului Cheltuieli - Secțiunea dezvoltare se propune la nivelul capitolului 65.02 –Învățământ - Subcapitolul 65.02.03.01 - Învățământ preșcolar - articolul 71.01.01- construcții suplimentarea cu suma de 10 mii lei iar în cadrul Subcapitolul 65.02.03.02 Învățământ primar-articolul 71.01.01- Construcții se propune diminuarea cu suma de 10 mii lei.