Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 15 / 30.03.2023
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind înregistrarea Comunei Bărbulețu, Județul Dâmbovița în Sistemul Național Electronic de Plata online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar (S.N.E.P.)

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Forma inițiatorului

România

România

Județul Dâmbovița

Consiliul Local al comunei Bărbulețu

Comuna Bărbulețu

Proiect de hotărâre

Nr. 15 din 30.03.2023

privind înregistrarea Comunei Bărbulețu, Județul Dâmbovița în Sistemul Național Electronic de Plata online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar (S.N.E.P.)

            Consiliul Local al Comunei Bărbulețu, județul Dâmbovița, întrunit în ședința ordinară  din 30 martie 2023, având în vedere prevederile:

- art.3 alin.(3), art.4 și art.10 alin.(2) din H.G.nr.1235/2010 privind Sistemul național electronic de plată online, cu modificările și completările ulterioare;

-punctele 2.2.3. lit.b) și 2.2.4. din  Normele metodologice privind Sistemul național electronic de plată online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar, aprobate prin Ordinul comun M.C.S.I/ M.A.I/ M.F.P. nr. 168/14/95/2011, cu modificările și completările ulterioare;

- art.9 din Normele tehnice privind Sistemul național electronic de plată online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar, aprobate prin Ordinul M.C.S.I. nr.173/2011, cu modificările și completările ulterioare;

- art.87 alin.(3) și alin.(4), art.129 alin.(1), alin.(2) lit.b) și alin.(7) lit.p) din O.U.G.nr.57/2019 privind codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 

- referatul de aprobare al Primarului Comunei Bărbulețu, în calitatea sa de inițiator, înregistrat la nr.556 din 02.02.2023;

- proiectul de hotărâre inițiat de primarul comunei, înregistrat cu nr.557 din 02.02.2023, adus la cunoștința publică prin afișare la sediul primăriei, conform procesului verbal de afișare nr.596 din 03.02.2023;

- raportul de specialitate nr.1328 din 09.03.2023 întocmit de consilierul achiziții publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Bărbulețu;

- avizul consultativ favorabil nr.1790 din 27.03.2023 întocmit de Comisia de specialitate  buget-finanțe din cadrul consiliului local;

- avizul consultativ favorabil nr.1800 din 27.03.2023 întocmit de Comisia de specialitate juridică din cadrul consiliului local;

- avizul consultativ favorabil nr.1810 din 27.03.2023 întocmit de Comisia de specialitate urbanism și amenajarea teritoriului din cadrul consiliului local;

               În temeiul prevederilor art.133 alin.(1), art.134 alin.(1) lit.a), art.139 alin.(1) și ale art.196 alin.(1) lit.a) din O.U.G.nr.57/2019 privind codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, adoptă prezenta

 

HOTĂRÂRE

 

Art.1  Se aprobă înregistrarea U.A.T.Comuna Bărbulețu în Sistemul Național Electronic de Plata online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar (S.N.E.P.).

Art.2 Comisionul perceput de instituția de credit acceptatoare, aferent efectuării plății electronice, se va oferta procentual, iar nivelul maximal al acestuia, indicat în documentația de atribuire, nu va depăși 1% din valoarea tranzacției, dar nu va fi mai mare de 30 de lei în situația în care prin aplicarea cotei de 1% rezultă o sumă mai mare de 30 de lei.

Art.3 Comisionul aferent plății electronice cu cardul este suportat de către:

a) plătitor, pentru comisioanele aferente serviciilor de plată percepute de către furnizorul său de servicii de plată;

b) beneficiarul plății, pentru comisioanele aferente serviciilor de plată percepute de către furnizorul său de servicii.

Art.4 Selecția instituției de credit acceptatoare de plăți electronice se va face cu respectarea prevederilor Normelor metodologice privind Sistemul național electronic de plată online a taxelor și impozitelor utilizând cardul bancar, aprobate prin Ordinul comun M.C.S.I/ M.A.I/ M.F.P. nr. 168/14/95/2011, cu modificările și completările ulterioare.

Art.5  Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către Primarul Comunei Bărbulețu, prin aparatul său de specialitate. 

Art.6  Prezenta hotărâre se comunică persoanelor interesate prin intermediul secretarului general al comunei.

 

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI BĂRBULEȚU

Marian ALEXE

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BĂRBULEȚU

Violeta TĂNASE

Rezultate voturi