HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL
Nr. 26 din 22.06.2023
privind aprobarea Normelor procedurale pentru achiziţionarea, prin procedură simplificată proprie, de servicii de creditare bancară destinate investiţiilor publice de interes local cât şi pentru alte lucrări de investiţii neprevăzute
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al comunei bătrâni
întrunit în a 24-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1 Se aprobă Norme procedurale pentru achizitionarea, prin procedură simplificată proprie, de servicii de creditare bancară destinate investiţiilor publice de interes local cât şi pentru alte lucrări de investiţii neprevăzute, conform anexei ce face parte integrantă din prezenta hotărâre;
Art. 2 Prevederile prezentei vor fi aduse la cunoştinţă publică prin publicare pe site-ul instituţiei, vor fi duse la îndeplinire de Primarul comunei Bătrâni, consilierul achiziţii publice iar comunicarea se va face prin grija secretarului general al comunei Bătrâni, către:
- Instituţia Prefectului Judeţul Prahova;
- Primar;
- consilier achiziţii publice.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Gheorghe NECULA
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BĂTRÂNI,
Magdalena POPESCU