REGULAMENT PROPRIU
privind măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de hotărâri ale autorităţii deliberative
Art. 1. (1). Prezentul regulament este emis în aplicarea prevederilor Anexei nr.1 la O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare şi dispoziţiilor art.84 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi cuprinde măsurile metodologice, organizatorice, termenele şi circulaţia proiectelor de dispoziţii ale autorităţii executive;
(2). În exercitarea atribuţiilor ce le revin, autorităţile administraţiei publice locale adoptă sau emit, după caz, acte administrative cu caracter normativ sau individual, după cum urmează:
a) consiliul local adoptă hotărâri;
b) primarul emite dispoziţii;
(3). În organizarea executării sau executarea în concret a legii, autorităţile deliberative şi cele executive adoptă, emit sau încheie, după caz, şi alte acte juridice prin care se nasc, se modifică sau se sting drepturi şi obligaţii;
(4). La elaborarea proiectelor de hotărâre se va avea în vedere caracterul lor de acte subordonate legilor, hotărârilor şi ordonanţelor Guvernului şi altor acte de nivel superior;
(5). Reglementările cuprinse în hotărârile consiliului local nu pot contraveni Constituţtiei României şi reglementărilor din actele normative de nivel superior, precum şi a reglementărilor comunitare;
Art. 2. (1). În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, Consiliul Local al comunei Bătrâni adoptă hotărâri, acte administrative cu caracter normativ individual, cu majoritate absolută sau simplă, după caz;
(2) .Distincţia între hotărârile cu caracter individual şi cele cu caracter normativ se realizează în funcţie de întinderea efectelor juridice pe care le produc, astfel:
- hotărârile cu caracter normativ care conţin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte pe întreg teritoriul comunei;
- hotărârile cu caracter individual produc efecte, de regulă, faţă de o persoană sau mai multe, nominalizate expres în cuprins;
(3). Hotărârile consiliului local se adoptă pentru organizarea executării şi executarea în concret a legilor şi a celorlalte acte normative de nivel superior cu respectarea termenelor stabilite de acestea, precum şi a propriilor hotărâri;
Art. 3. (1).Hotărârile Consiliului local al comunei Bătrâni cu caracter normativ se iniţiază, se elaborează, se adoptă şi se aplică în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, precum şi a principiului ordinii de drept;
(2). Neducerea la îndeplinire a prevederilor hotărârilor emise de Consiliul local al comunei Bătrâni, la termenele şi în condiţiile prevăzute în acestea, se sancţionează potrivit O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, după caz;
INIŢIEREA, ELABORAREA, REDACTAREA, STRUCTURA, CONŢINUTUL ŞI CIRCULAŢIA PROIECTELOR DE HOTĂRÂRI
Art. 4. (1). Proiectele de hotărâri pot fi îniţiate de primar, de consilierii locali sau de cetăţeni şi vor purta denumirea de iniţiatori, conform art.136 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
(2). În elaborarea proiectelor de hotărâri cu caracter normativ se parcurg următoarele etape:
- stabilirea obiectului şi scopului reglementării;
- precizarea actelor normative care reglementează problematica respectivă şi abilitatea consiliului local să stabilească măsuri pentru aplicarea lor;
- culegerea, selectarea, prelucrarea şi analizarea informaţiilor;
- elaborarea unei variante care să cuprindă necesitatea, oportunitatea şi legalitatea pentru soluţia dorită;
Art. 5. (1) Redactarea unui proiect de hotărâre se face de către iniţiator în conformitate cu normele de tehnică legislativă, cu sprijinul secretarului general al comunei precum şi al compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului;
(2) Proiectele de hotărâri trebuie să îndeplinească condiţiile de formă şi fond prevăzute de Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, adaptate acestor categorii de acte şi nu pot contraveni unor prevederi din acte normative de nivel superior. Secretarul general al comunei verifică dacă proiectele de hotărâre au fost elaborate conform prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
(3) La redactarea proiectului de hotărâre se va avea în vedere:
- să se respecte regulile gramaticale ale limbii române, să se folosească diacritice;
- să fie redactat într-un limbaj şi stil juridic, concis, clar şi precis, care să excludă orice echivoc;
- verbele vor fi folosite, de regulă la timpul prezent, forma afirmativă;
- se vor folosi cuvinte în sensul lor curent din limba română, cu evitarea regionalismelor, neologismelor, dacă există un sinonim de largă răspândire în limba română;
- este intezisă exprimarea prin abrevieri a unor denumiri sau termeni;
- nu este permisă prezentarea unor explicaţii prin folosirea parantezelor;
Art. 6. (1). Proiectul de hotărâre are următoarele părţi constitutive:
- antet : ROMÂNIA, JUDEŢUL PRAHOVA, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BĂTRÂNI,
- titlul;
- formula introductivă;
- preambulul;
- partea dispozitivă;
- formula de atestare a autenticităţii;
(2). Titlul proiectului de hotârâre cuprinde obiectul reglementării exprimat sintetic;
(3). Se interzice ca titlul unui proiect de hotârâre să fie acelaşi cu cel al altei hotărâri în vigoare, numai dacă, prin acest proiect, se abrogă hotârârea respectivă.
(4). Formula introductivă este următoarea: „Analizând temeiurile juridice, respectiv:”
(5). Preambulul urmează formula introductivă şi cuprinde:
- menţionarea dispoziţiilor legale pe baza şi în executarea cărora proiectul de hotârâre a fost iniţiat;
- emiterea, în sinteză, a scopului reglementării;
- avizele avute în vedere, atunci când pentru emiterea hotârârii respective se impune obţinerea unui astfel de aviz precum şi rapoartele întocmite de compartimentele de specialitate;
- înaintea părţii dispozitive, următoarea formulă: „în temeiul prevederilor art.139 alin.(1) coroborat cu art.196 alin. (1) litera b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului . nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI BĂTRÂNI
adoptă prezenta hotărâre:”
(6). Partea dispozitivă a proiectului reprezintă conţinutul propriu zis al reglementării, alcătuit din totalitatea normelor juridice instituite pentru sfera raporturilor ce fac obiectul acestuia;
(7). Elementul structural de bază al părţii dispozitive a proiectului de hotărâre îl constituie articolul. Articolul cuprinde, de regulă, o singură dispoziţie normativă aplicabilă unei situaţii date;
(8). Articolul se exprimă în textul proiectului de hotărâre prin abrevierea „art”, numerotarea având continuitate, în ordinea din text, de la începutul până la sfârşitul proiectului de hotărâre;
(9). Dacă proiectul de hotărâre cuprinde un singur articol, acesta se va defini prin expresia „Articol unic:”;
(10). În cazul actelor normative care au ca obiect modificări sau completări ale altor acte normative, articolele se numerotează cu cifre romane, păstrându-se numerotarea cu cifre arabe pentru textele modificate sau completate;
(11). În cazul în care de la un articol decurg mai multe ipoteze juridice, acestea vor fi prezentate în alineate distincte, asigurându-se o succesiune logică a ideilor şi o coerenţă a reglementării. Alineatul este o subdiviziune a articolului, fiind de regulă constituit dintr-o singură propoziţie sau frază şi va fi numerotat de la începutul fiecărui articol cu cifre arabe cuprinse în paranteză;
(12). Ultimile articole dintr-un proiect de hotărâre cuprinde în mod obligatoriu:
- denumirea celor stabiliţi să asigure ducerea la îndeplinire a prevederilor înscrise în hotărâre şi să informeze periodic conducerea consiliului local cu rezultatele obţinute în urma aplicării ei;
- indicarea căii de atac pe care o pot urma persoanele care se consideră prejudiciate prin adoptarea acelui act;
- denimirea autorităţilor, instituţiilor şi persoanelor interesate de conţinutul hotărârii, pentru a se asigura comunicarea lor;
(13). Formula de atestare a autenticităţii cuprinde:
- „INIŢIATOR”, sub care se înscrie prenumele şi numele persoanei care are această calitate, lăsându-se spaţiul necesar pentru semnătura sa;
- CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, sub care se menţionează „SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BĂTRÂNI”, iar sub aceasta se înscrie prenumele şi numele persoanei care exercită această funcţie publică specifică de conducere, lăsându-se spaţiul necesar pentru semnătura sa;
Art. 7. (1). La redactarea textului unui proiect de hotărâre se pot folosi, ca părţi componente a acestuia, anexe care conţin prevederi ce cuprind exprimări numerice, desene, tabele, planuri sau alte asemenea;
(2). Pot constitui anexe la un proiect de hotărâre reglementările ce trebuie aprobate de consiliul local, cum sunt: regulamente, statute, metodologii sau norme cu caracter predominant tehnic;
(3). Anexa trebuie să aibă un temei – cadru în corpul hotărârii şi să se refere exclusiv la obiectul determinant prin textul de trimitere;
(4). Textul – cadru de trimitere trebuie să facă, în finalul său, menţinea că anexa face parte integrantă din proiectul de hotărâre. Dacă sunt mai multe anexe, în final se va include un articol distinct, cuprinzând aceaşi menţine, însoţită de nominalizarea expresă a tuturor anexelor;
(5). Titlul anexei va cuprinde exprimarea sintetică a ideii din textul de trimitere;
(6). Dacă sunt mai multe anexe, acestea se numerotează cu cifre arabe, în ordinea în care au fost enunţate în textul proiectului. Anexele la proiectul de hotărâre vor purta antetul acesteia, precum şi menţiunea „Anexa nr.__ la Proiectul de hotărâre nr. ___ din ____.”;
(7). Proiectele de hotărâri, inclusiv anexele la acestea, vor obţine rapoartele de la compartimentele de specialitate apoi vor fi prezentate secretarului general al comunei în scopul contrasemnării pentru legalitate, materializată prin semnătura sa;
(8). Contrasemnarea pentru legalitate poate fi:
a) Favorabilă – caz în care proiectul de hotărâre se semnează de către secretarul general al comunei;
b) Favorabilă cu obiecţii sau propuneri, ce vor fi comunicate persoanei iniţiatoare, verbal sau în scris, propuneri care vor fi avute în vedere la definitivarea proiectului de hotărâre;
c) Negativă – caz în care proiectul nu va fi semnat şi îşi va motiva, la cererea iniţiatorului, refuzul însoţit de documentele sau de informaţiile pe care se sprijină;
(3). Contrasemnarea pentru legalitate de către secretarul general al comunei se poate face:
- la prezentarea de către iniţiator a proiectului de hotărâre, dacă acesta are rapoartele de specialitate de la compartimentele de resort;
- în cazul în care examinarea proiectului de hotărâre necesită o documentare aprofundată, sunt ridicate obiecţii sau propuneri, termenul este de 30 de zile calendaristice şi presupune actualizarea rapoartelor de specialitate de la compartimentele de resort din aparatul de specialitate al primarului;
- în cazul în care la examinarea proiectului de hotărâre se consideră necesară şi solicitarea unor puncte de vedere de la alte autorităţi publice, termenul va fi luat în calcul de la înregistrarea răspunsului privind informaţiile solicitate;
Art. 8. (1). Proiectele de hotărâre însuşite de către iniţiator prin semnătură şi contrasemnate pentru legalitate de către secretarul general al comunei, se înregistrează în Registrul pentru evidenţa proiectelor de hotărâri, în ordinea datării lor, începând cu nr. 1 pe fiecare an calendaristic;
(2). Numărul proiectului de hotărâre şi data emiterii acesteia sunt înscrise în imediata apropiere a titlului proiectului de hotărâre, întregind identitatea acesteia;
Art. 9. (1). Redactarea proiectelor de hotărâre se va face folosind aplicaţia de digitalizare (automatizare) a proceselor de elaborare, emitere, adoptare, publicare şi urmărire a actelor autorităţilor deliberative şi executive locale prin Monitorul Oficial Local în format electronic;
(2). Proiectele de hotărâri ale consiliului local însotite de referatele de aprobare ale acestora şi de alte documente de prezentare şi de motivare se înregistrează şi se transmit de secretarul general al comunei:
a) compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului în vederea analizării şi întocmirii rapoartelor de specialitate;
b) comisiilor de specialitate ale consiliului local în vederea dezbaterii şi întocmirii avizelor;
(3). Nominalizarea compartimentelor de resort şi a comisiilor de specialitate carora li se transmit proiectele de hotărâri ale consiliului local, precum şi celelalte documente, potrivit prevederilor alin. (2), se face de către primar împreună cu secretarul general al comunei;
(4). Odata cu transmiterea proiectelor de hotărâri se comunică şi data de depunere a rapoartelor şi a avizelor, avându-se grija ca rapoartele compartimentelor de resort, dacă acestea conţin referiri la încălcarea normelor, să poata fi transmise şi comisiilor de specialitate înainte de pronunţarea acestora;
(5). După examinarea proiectului de hotărâre, comisia de specialitate a consiliului local emite un aviz cu privire la adoptarea sau, după caz, respingerea proiectului;
(6). Avizul comisiei se transmite secretarului general al comunei, care dispune măsurile corespunzătoare înaintării lui către consilierii locali şi către iniţiatori, după caz, cel mai târziu în ziua şedinţei;
(7). Fiecare proiect de hotărâre înscris pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local este supus dezbaterii numai dacă este însoţit de:
a) referatul de aprobare, ca instrument de prezentare şi motivare, semnat de iniţiator;
b) rapoartele compartimentelor de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului;
c) avizele cu caracter consultativ ale comisiilor de specialitate ale consiliului local;
d) alte documente prevăzute de legislaţia specială;
(8). Pentru proiectele de hotărâri care au în vedere operaţiuni ce fac, potrivit legii, obiectul controlului financiar preventiv, iniţiatorii vor solicita obligatoriu, viza persoanei abilitate, conform prevederilor art.14 alin.(1) din O.G. nr.119/1999 privind auditul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Viza sau refuzul de viză se va acorda în termen de 3 zile lucrătoare de la prezentarea proiectului de hotărâre. Refuzul de viză va trebui să fie în toate cazurile motivat în scris;
(9). Secretarul general al comunei asigură îndeplinirea condiţiilor de la alin. (7) şi aduce la cunoştinţa consiliului local cazul neîndeplinirii acestora înainte de adoptarea ordinii de zi;
(10). Rapoartele şi avizele prevăzute la alin. (7) trebuie întocmite în termenul prevăzut la alin. (4), dar nu mai tărziu de 30 de zile de la înregistrarea proiectelor de hotărâre propuse pentru a fi înscrise pe proiectul ordinii de zi a şedinţelor ordinare ale consiliului local, respectiv în termen de cel mult 3 zile de la înregistrarea proiectelor de hotărâre propuse a fi înscrise pe proiectul ordinii de zi a şedinţelor extraordinare. În situaţia şedinţelor extraordinare convocate de îndată, rapoartele compartimentelor de specialitate se întocmesc în procedură de urgenţă, cel târziu odată cu proiectul hotărârii;
(11). Iniţiatorul proiectului îl poate retrage sau poate renunţa, în orice moment, la susţinerea acestuia;
Art.10. După intrarea în vigoare , pe durata existenţei unei hotărâri pot surveni unele evenimente, precum modificarea, completarea, revocarea/încetarea aplicabilătăţii sau abrogarea;
Art.11. (1). Modificarea constă în schimbarea expresă a textului unuia sau mai multor articole, teze ori alineate, dânduli-se o nouă formulare. Pentru exprimarea normativă a intenţiei de modificare se nominalizează expres textul vizat, cu toate elementele de identificare. Proiectul de hotărâre se formuleză utilizându-se sintagma „Se modifică art.__, care va avea următorul cuprins:”, urmat de redactarea noului text;
(2). Modificarea ori completarea unei hotărâri este admisă numai dacă nu se afectează concepţia generală sau caracterul unitar al acestora, ori dacă nu priveşte întreaga sau cea mai mare parte a reglementărilor. În caz contrar, ele se înlocuiesc cu o nouă reglementare, urmând să fie în întregime abrogate;
(3). În cazul în care se modifică sau se completează o altă hotărâre, articolele se numerotează cu cifre romane, păstrându-se numerotarea cu cifre arabe pentru textele modificate sau completate;
Art.12. Reglementările de modificare şi completare se încorporează în actul de bază de la data intrării lor în vigoare, identificându-se cu acesta, iar intervenţiile ulterioare de modificare sau completare vor fi raportate tot la actul de bază;
Art.13. (1). Completarea unei hotărâri constă în introducerea unei dispoziţii noi, cuprinzând soluţii şi ipoteze suplimentare, care se adaugă elementelor structurale existente prin utilizarea următoarei formule de exprimare: „După articolul/alineatul se introduce un nou articol/alineat, care va avea următorul cuprins:”;
(2). Actul de completare poate să dispună renumerotarea articolelor actului completat şi republicarea lui, sau ca acestea să dobândească numărul structurilor corespunzătoare din textul vechi, însoţite de un indice cifric pentru diferenţiere;
Art. 14. Revocarea/încetarea aplicabilităţii unei hotărâri constă în redactarea actului adminsitrativ valid şi presupune o manifestare de voinţă subsecventă celei care a dat naştere actului, prin care se pune capăt, se înlătură sau încetează efectele acestui act;
Art.15. (1). Prevederile cuprinse într-o hotărâre, contrare unei reglemetări de acelaşi nivel sau nivel superior, vor fi abrogate;
(2). Abrogarea poate fi totală sau parţială;
(3). În cazul abrogărilor parţiale, intervenite succesiv, ultima abrogare se va referi la întreg actul normativ, nu numai la textele rămase în vigoare;
(4). Abrogarea unei hotărâri, parţială sau totală, are întotdeuna caracter definitiv, nemaiputându-se repune în vigoare;
(5). Abrogarea poate fi hotărâtă, de regulă, printr-o prevedere distinctă în finalul unei hotărâri care reglementează o anumită problematică, dacă aceasta afectează reglementări conexe anterioare;
Art.16. (1). Proiectele de hotărâri trebuie să fie însoţite de referate de aprobare/note de fundamentare întocmite de iniţiatori, în care se vor arăta succint:
- cerinţele care justifică intervenţia normativă, atât din punct de vedere al legalităţii şi oportunităţii, cât şi al eficienţei şi eficacităţii;
- efectele avute în vedere prin noua reglementare în funcţie de obiectul reglementării precum şi, după caz, influenţa acesteia asupra bugetului local al comunei;
- fazele parcurse în pregătirea proiectelor, evidenţiindu-se sursele de documentare, evaluările statistice, specialiştii consultanţi şi alte asemenea surse de informare utilizate;
- referiri la avizele obţinute şi, după caz, influenţa acestora asupra proiectelor;
- menţiuni, după caz, dacă se impune modificarea, completarea/revocarea/încetarea aplicabilităţii sau abrogarea unor hotărâri anterioare în materia respectivă de către consiliul local;
(2). Referatele de aprobare a proiectelor de hotărâri se semnează de iniţiatori;
DEZBATEREA PUBLICĂ A PROIECTELOR DE HOTĂRÂRE
Art.17. (1). Proiectele de hotărâre cu caracter normativ care urmează a se discuta în şedinţele consiliului local se aduc la cunoştinţa locuitorilor comunei cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre analiză, avizare şi adoptare, printr-un anunţ inserat pe site-ul propriu, afişat la sediu într-un spaţiu accesibil publicului, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
(2). Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de hotărâre va fi adus la cunoştinţa publicului, în condiţiile alin. (1), cu cel puţin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autorităţile publice. Anunţul va cuprinde: data afişării, o nota de fundamentare, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, un studiu de impact şi/sau de fezabilitate, după caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum şi termenul-limită, locul şi modalitatea în care cei interesaţi pot trimite în scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de hotărâre;
(3). Anunţul referitor la elaborarea unui proiect de hotărâre cu relevanţă asupra mediului de afaceri se transmite de către iniţiator asociaţiilor de afaceri şi altor asociaţii legal constituite, pe domenii specifice de activitate, în termenul prevăzut la alin. (2);
(4). La publicarea anunţului, se va stabili o perioada de cel puţin 10 zile calendaristice pentru proiectele de acte normative prevăzute la alin. (2), pentru a primi în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice;
(5). Propunerile, sugestiile sau opiniile cu privire la proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice se vor consemna într-un registru, menţionându-se data primirii, persoana şi datele de contact de la care s-a primit propunerea, opinia sau recomandarea;
(6). Persoanele sau organizaţiile interesate care transmit în scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de hotărâre supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de hotărâre la care se referă, menţionând data trimiterii şi datele de contact ale expeditorului;
(7). Conducatorul autorităţii publice va desemna o persoană din cadrul instituţiei, responsabilă pentru relaţia cu societatea civilă, care să primească propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la proiectul de hotărâre propus;
(8). Proiectul de hotărâre se transmite spre analiză şi avizare autorităţilor publice interesate numai dupa definitivare, pe baza observaţiilor şi propunerilor formulate potrivit alin. (4);
(9). Autoritatea publică în cauza este obligată să decidă organizarea unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de hotărâre, dacă acest lucru a fost cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate publică;
(10). Dezbaterile publice se vor desfasura după urmatoarele reguli:
a) autoritatea publică responsabilă, prin persoana desemnată conform alin. (7), va organiza întâlnirea, va publica pe site-ul propriu şi va afişa la sediul propriu, alături de documentele menţionate la alin. (2), şi modalitatea de colectare a recomandărilor, modalitatea de înscriere şi luare a cuvântului, timpul alocat luării cuvantului şi orice alte detalii de desfaşurare a dezbaterii publice prin care se asigură dreptul la libera exprimare al oricărui cetăţean interesat;
b) dezbaterea publică se va încheia în momentul în care toti solicitanţii înscrişi la cuvânt şi-au exprimat recomandările cu referire concretă doar la proiectul de hotărâre în discuţie;
c) la dezbaterea publică vor participa obligatoriu iniţiatorul şi/sau iniţiatorii proiectului de hotărâre din cadrul instituţiei sau autorităţii publice locale, experţii şi/sau specialiştii care au participat la elaborarea notei de fundamentare, a expunerii de motive, a referatului de aprobare privind necesitatea adoptării actului normativ propus, a studiului de impact şi/sau de fezabilitate, după caz, şi a proiectului de hotărâre;
d) în termen de 10 zile calendaristice de la încheierea dezbaterii publice se asigură accesul public, pe site-ul şi la sediul autorităţii publice responsabile, la următoarele documente: minuta dezbaterii publice, recomandările scrise colectate, versiunile îmbunătăţite ale proiectului de hotărâre în diverse etape ale elaborării, rapoartele de avizare, precum şi versiunea finală adoptată a actului normativ.
(11). Toate documentele prevăzute la alin. (2) şi alin. (10) lit. a) şi d) vor fi păstrate pe site-ul autorităţii publice responsabile într-o secţiune dedicată transparenţei decizionale. Toate actualizările în site vor menţiona obligatoriu data afişării;
(12). În toate cazurile în care se organizează dezbateri publice, acestea trebuie să se desfăşoare în cel mult 10 zile calendaristice de la publicarea datei şi locului unde urmează să fie organizate. Autoritatea publică în cauză trebuie să analizeze toate recomandările referitoare la proiectul de hotărâre în discuţie;
(13). În cazul reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, primarul comunei Bătrâni poate ca proiectele de hotărâre să se supună adoptării în procedură de urgenţă prevazută de reglementările în vigoare, fără a fi nevoit să motiveze în scris acest fapt, sens în care acestea vor fi prinse pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local;
DISPOZIŢII CU PRIVIRE LA ANALIZA ŞI SUPUNEREA SPRE ADOPTARE A PROIECTELOR DE HOTĂRÂRE
Art. 18. Primarul comunei va asigura includerea proiectelor de hotărâre pe ordinea de zi a şedinţei ordinare/extraordinare/extraordinare de îndată şi va dispune convocarea consilierilor locali precum şi a invitaţilor a căror prezenţă este necesară pentru desfăşurarea şedinţei;
Art. 19. Pentru dezbaterea proiectelor de hotărâri în şedinţa consiliului local, secretarul general al comunei împreună cu angajaţii din aparatul de specialitate al primarului va asigura multiplicarea şi trasmiterea acestora consilierilor locali în termenul legal;
Art. 20.(1). Proiectele de hotărâre incluse pe ordinea de zi aprobată de consiliul local cor fi dezbătute şi aprobate în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu procedura stabilită prin Regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local;
(2). Dezbaterea proiectului de hotărâre va fi precedată de prezentarea de către iniţiator a referatului de aprobare care a condus la promovarea proiectului, a rapoartelor întocmite de compartimentele de specialitate precum şi avizele comisiilor de specialitate. Consilierii locali pot aproba, în condiţiile în care rapoartele/avizele sunt favorabile, ca acestea să nu mai fie prezentate;
(3). În situaţia în care avizul de legalitate al secretarului general al comunei asupra proiectului de hotărâre este dat cu obiecţii, se va da obligatoriu cuvântul acestuia pentru a motiva obiecţiile;
(4). Dezbaterile proiectului de hotărâre pot fi generale sau pe articole;
(5). Dacă prin raportul comisiei de specialitate se propune respingerea proiectului de hotărâre sau a propunerilor cu modificările făcute de comisii potrivit avizului comisiei de specialitate;
(6). Consiliul local trece la dezbaterea pe articole a proiectului de hotărâre sau a propunerilor cu modificărilor făcute de comisii potrivit avizului comisiei de specialitate;
(7). La discutarea fiecărui articol consilierii pot lua cuvântul pentru a-şi exprima punctul de vedere;
(8). Preşedintele de şedinţă poate supune consiliului local spre aprobare sistarea discuţiilor la articolul dezbătut;
(9). În cursul luărilor de cuvânt prezentate oral, menţiunile privind problemele de redactare sau alte aspecte mai puţin importante nu vor fi considerate amendamente şi vor fi operate în proiectul de hotărâre;
(10). Discutarea articolelor începe cu amendamentele. În cursul dezbaterilor consilierilor, iniţiatorul sau grupurile de consilieri, pot propune amendamente scrise la modificările intervenite în urma examinării şi definitivării textului în comisii. Amendamentele trebuie să se refere la conţinutul unui singur articol;
(11). În cazul în care amendamentul are consecinţe importante asupra proiectului sau propunerii, preşedintele îl va trimite spre avizare comisiilor şi funcţionarilor publici abilitaţi, suspendând dezbaterile. În acest caz, autorul amendamentelor are dreptul de a fi ascultat în cadrul comisiilor. Acelaşi drept îl are şi iniţiatorul;
(12). Discutarea amendamentelor începe cu cele prin care se propune suprimarea unora din textele cuprinse în articolul supus dezbaterii, şi după aceea cu cele privind modificarea sau completarea acestuia. Consiliul local se va pronunţa asupra fiecărui amendament, afară de cazul în care adoptarea unora exclude acceptarea celorlalte;
Art.21. (1). Proiectelor de hotărâri cărora li s-au adus modificări de fond ca urmare a discutării şi aprobării lor în cadrul şedinţei consiliului local, vor fi supuse unei noi analize, urmând a se întocmii alte rapoarte/avize din partea funcţionarilor publici competenţi;
(2). În cazul în care, ca urmare a noii avizări este necesară operarea unor modificări de fond, ori rapoartele /avizele sunt negative, proiectul de hotărâre va fi repus, în mod obligatoriu, pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local;
(3). În ambele situaţii se va solicita un nou aviz al comisiei/comisiilor de specialitate;
Art.22.(1). După închiderea dezbaterilor generale şi pe articole se va supune votului proiectul de hotărâre în ansamblul său;
(2). Înaintea închiderii dezbaterilor, iniţiatorul proiectului de hotărâre poate cere, motivat, retragerea sau amânarea proiectului de pe ordinea de zi;
Art.23.(1). Dezbaterile din cadrul şedinţelor consiliului local, precum şi modul în care şi-a exprimat votul fiecare consilier local se consemnează în procesul –verbal, semnat de preşedintele de şedinţă şi secretarul general al comunei, care îşi asumă, prin semnătură, responsabilitatea veridicităţii celor consemnate;
(2). La începutul fiecărei şedinţe de consiliu local se supune spre aprobare procesul verbal al şedinţei anterioare, consilierii locali având dreptul să conteste conţinutul procesului verbal şi să ceară menţionarea exactă a opiniilor exprimate în şedinţa anterioară;
(3). Procesul-verbal şi documentele care au fost dezbătute în şedinţă se depun într-un dosar special al şedinţei respective, care va fi numerotat, semnat şi sigilat de preşedintele de şedinţă şi secretarul general al comunei, după aprobarea procesului verbal;
(4). Procesul verbal se va afişa şi pe site-ul primăriei, prin grija secretarului general al comunei;
Art. 24. După semnarea hotărârilor adoptate în şedinţa consiliului local, prin grija secretarului general al comunei se va asigura:
- înregistrarea şi numerotarea hotărârilor în registrul special de evidenţă în cadrul anului calendaristic;
- comunicarea hotărârilor în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării, prefectului judeţului, pentru a-şi exercita atributul prevăzut la art.200 coroborat cu art.255 alin.(1) din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
Art.25. În termen de 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect, secretarul general al comunei va asigura, după caz:
- aducerea la cunoştinţă publică a hotărârilor cu caracter normativ;
- transmiterea hotărârilor la instituţiile şi/sau autorităţile interesate, persoanele competente pentru a asigura ducerea lor la indeplinire putându-se stabili în seama lor şi transmiterea către instituţiile şi/sau autorităţile pentru domeniul lor de competenţă, dacă pentru acestea nu s-a cerut de către prefect reanalizarea lor;
- prezentarea în şedinţa ordinară a consiliului local a hotărârilor pentru care s-a cerut reanalizarea, în vederea modificării sau revocării. Consiliul local se va pronunţa prin hotărâre, potrivit metodologiei din prezentul regulament;
Art. 26. Aducerea la cunoştinţă publică a proiectelor de hotărâre cu caracter normativ, însoţite de referatele de aprobare, se face, prin publicarea acestora pe site-ul comunei, cu respectarea dispoziţiilor art.197 din OUG nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, prin grija funcţionariilor publici care le întocmesc;
Art.27. (1). După ce devin obligatorii, hotărârile consiliului local pot fi supuse modificării, completării, revocării/încetării aplicabilităţii, abrogării, suspendării şi republicării sau altele asemena, cu respectarea prevederilor Legii nr.24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
(2). În cazul în care se va intervenii asupra unei hotărâri printr-unul din procedeele prevăzute la alin.(1) aceasta se va putea face numai pe baza unei hotărâri a consiliului local şi cu respectarea termenului stabilit în acest scop sau din proprie inţiativă, cu respectarea regulilor prevăzute de Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
(3). Orice intervenţie asupra unei hotărâri a consiliului local făcută în condiţiile prevăzute la alin.(1) şi (2) se va face tot printr-o hotărâre a consiliului local;
DISPOZIŢII FINALE
Art. 28. Referatele de aprobare, rapoartele de specialitate şi avizele originale, proiectul de hotărâre aşa cum intră pe ordinea de zi şi este discutat în şedinţă de consiliu local, precum şi un original al hotărârii se păstrează în dosarul special al şedinţei, astfel încât să se asigure cunoaşterea întregului proces de elaborare a actelor respective;
Art.29. (1). În situaţia în care împotriva unei hotărâri a consiliului local se introduce acţiune la instanţa de constencios administrativ, secretarul genaral al comunei va comunica acestea de îndată consiliului local şi inţiatorului, aceştia având obligaţia să reanalizeze actul respectiv, pronunţându-se în termen de 5 zile cu propuneri de menţinere, de modificare şi /sau completare, ori de revocare şi încetare a aplicabilităţii acestora;
(2). Propunerile iniţiatorului redactate sub forma unei note care exprimă punctele de vedere ale acestuia vor fi comunicate contestatarului, prin grija secretarului general al comunei;
(3). Primarul ia măsuri ca să se susţină în faţa instanţelor de judecată prevederilor actelor ce fac obiectul contestaţiilor;
Art.30. Prezentul regulament poate fi modificat şi/sau completat prin hotărâre a consiliului local, în condiţiile legii, şi cu respectarea normelor de tehnică legislativă prevăzute în Legea nr.24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.