Art.1. Se aprobă rețeaua școlara organizată la nivelul Comunei BĂTRÂNI pentru Anul Școlar 2026-2027, astfel:
I.ÎNVĂȚĂMANT DE MASĂ
RURAL
- ȘCOALA GIMNAZIALĂ, COMUNA BĂTRÂNI – PRE,PRI,GIM/RO;
- GRĂDINIŢA CU PROGRAM NORMAL COMUNA BĂTRÂNI – PRE;
Art.2. Rețeaua școlară a unități de învățământ se dă publicității, pentru anul școlar 2026-2027 prin grija conducătorului Școlii Gimnaziale Comuna Bătrâni;
Art.3. Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, poate solicita revocarea, în tot sau în parte a prezentei în termen de 30 de zile de la comunicare sau se poate adresa instanţei de contecios administrativ competente - Tribunalul Prahova în termen de 6 luni de la data adoptării;
Art.4. Cu aducere la îndeplinire a prezentei hotărâri se deleagă –directorul Școlii Gimnaziale, Comuna Bătrâni;
Art.5. Prevederile prezentei vor fi aduse la cunoştinţă publică prin publicare pe site-ul instituţiei şi comunicarea se va face prin grija secretarului general al comunei Bătrâni, către:
- Instituţia Prefectului Judeţul Prahova- pentru exercitarea controlului de legalitate;
- Primar;
- Școala Gimnazială, Comuna Bătrâni ;
- Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova.