ANEXĂ la proiectul de hotărâre nr. 26 din 17.06.2021

 

 

REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNCTIONARE

AL APARATULUI DE SPECIALITATE

AL PRIMARULUI COMUNEI  BĂTRÂNI

 

OBIECTIVELE GENERALE ALE PRIMARIEI BĂTRÂNI, JUDEȚUL PRAHOVA

 

1.      Oferirea unor servicii de calitate locuitorilor comunei Bătrâni si cetățenilor în general, în domeniul administrației publice.

2. Dorim să fim permanent în slujba nevoilor comunităţii locale pentru a le rezolva într-o manieră legală,  transparentă, echitabilă, competentă şi eficientă, asigurând astfel prosperitatea locuitorilor comunei, prin furnizarea de servicii la un înalt standard de calitate în context naţional şi internaţional.

   3.   Pledăm  pentru excelenţă în administraţia publică locală, ne propunem să devenim un etalon al calităţii la nivelul primăriilor din România prin obţinerea şi menţinerea unui sistem de elită în furnizarea serviciilor către beneficiari şi toate părţile interesate, precum şi depăşirea aşteptărilor acestora.

    4. Reuşita institutiei în îndeplinirea politicii şi obiectivelor sale se bazează în primul rând pe valorile imateriale ale organizaţiei. În acest sens, cunoştinţele, experienţa şi profesionalismul organizaţiei, includ valori precum: respect faţă de lege şi cetăţean, performanţă, disciplină, integritate, onestitate, spirit de echipă, capacitate de inovare, egalitate de şanse şi responsabilitate socială.

 

CONSIDERAȚII GENERALE

 

Administrația publică are ca obiect realizarea valorilor care exprimă interesele statului sau ale unei comunități distincte, recunoscută ca atare de către stat, valori care sunt exprimate in actele elaborate de puterea legiuitoare. Administrația publică în unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează în temeiul principiilor autonomiei locale (dreptul si capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a soluționa și de a gestiona, în numele și în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condițiile legii), descentralizării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și  al consultării cetățenilor în soluționarea problemelor de interes deosebit.

 

                CAPITOLUL I

DISPOZITII GENERALE

 

 Art.1. – Regulamentul de organizare și funcționare al aparatului de specialitate al primarului comunei Bătrâni a fost elaborat in baza O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; și a altor acte normative în vigoare, în temeiul cărora iși desfășoară activitatea.

Art. 2. – Autoritățile  administrației publice locale prin care se realizează autonomia locală la nivelul comunei sunt: Consiliul Local al Comunei Bătrâni, ca autoritate deliberativă și Primarul comunei Bătrâni ca autoritate executivă, aleși conform legii.    

Art. 3 – (1)Comuna Bătrâni este unitate administrativ - teritorială cu personalitate juridică având  un patrimoniu distinct. 

                (2)Comuna Bătrâni este subiect juridic de drept fiscal, titulara a codului de înregistrare fiscală şi ale conturilor deschise la unităţile teritoriale de trezorerie, precum şi la unităţile bancare.

              (3) Comuna Bătrâni este titulara a drepturilor şi obligaţiilor ce decurg din contractele privind administrarea bunurilor care aparţin domeniului public şi privat în care acestea sunt parte, precum şi din raporturile cu alte persoane fizice sau juridice, în condiţiile legii.

 Art. 4. - Consiliul Local si Primarul funcționează ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comună în condițiile prevăzute de lege. 

 

             CAPITOLUL II

 

OBIECTUL DE ACTIVITATE

 

Art.5. – Autoritățile administratiei publice locale ale comunei Bătrâni au dreptul si capacitatea efectivă de a rezolva si gestiona în nume propriu si sub responsabilitatea lor o parte importanta  a treburilor publice în interesul colectivității locale pe care o reprezintă.

       Art. 6. – Autoritătile administratiei publice locale au initiativă și hotarasc, cu respectarea legii in  toate problemele de interes local, cu excepția celor care sunt date prin lege, în competența altor autorități publice.

In acest sens, autoritățile locale au responsabilități în urmatoarele domenii de activitate:

  • respectarea drepturilor si libertatilor fundamentale ale cetățenilor;
  •  organizarea si dezvoltarea localitatii(economico-socială, urbanistică și de amenajarea teritoriului, protecția mediului);
  • · gestionarea financiară și patrimonială în baza principiilor de autonomie locala, conform legii;
  • servicii publice locale;
  • asistență, ajutor social si protecție a drepturilor copilului;
  • libera inițiativă și concurența loială asigurând libertatea comerțului;
  • funcționarea instituțiilor de invățământ, sanitare, cultura, tineret și sport, potrivit legii;
  • organizarea internă a Primariei;
  • asigurarea liniștii și ordinii publice;
  •  prevenirea si limitarea urmărilor calamităților, catastrofelor, incendiilor, epidemiilor sau epizotiilor;
  • alte domenii corespunzătoare nevoilor colectivităților aflate in sfera de competență a autorităților administrației publice locale, în conformitate cu prevederile legislative in vigoare.

 

              CAPITOLUL III

 

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ

 

Art.7 - (1) Primarul, viceprimarul, secretarul comunei, împreună cu aparatul de specialitate al Primarului constituie Primăria comunei Bătrâni, instituţie publică cu activitate permanentă care asigură ducerea la îndeplinire a prevederilor Constituţiei, ale legilor ţării, ale decretelor Preşedintelui României, ale hotărârilor Guvernului, ale actelor emise de ministere şi alte autorităţi ale administraţiei publice  

centrale, ale hotărârilor Consiliului judeţean, ale Consiliului local şi soluţionează problemele curente ale colectivităţii. Asigură respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. 

                     (2) Sediul Primăriei este în comuna Bătrâni sat Bătrâni nr.174, tel.0244/421379.

Art. 8. – Primarul conduce, îndrumă și controlează activitatea compartimentelor funcționale din cadrul Primariei comunei Bătrâni conform atribuțiilor prevăzute de lege.

Art.9. – Aparatul de specialitate al Primarului comunei Bătrâni are urmatoarea structură organizatorică:

Demnitari:Stoica Florin Nicolaie-primar (ocupat)

                  Tudor Toma-viceprimar (ocupat)

Secretar general al comunei Bătrâni :Popescu Magdalena (ocupat)

Compartiment juridic:-consilier I ,superior (vacant)-funcție publică

Compartiment de monitorizare a procedurilor administrative:

Inspector I superior (vacant) funcție publică

Compartiment asistență socială:Pană Gheorghe,referent III principal (ocupat) funcție publică-atibutii majoritare pe asistență socială;

Compartiment Poliție Locală :

Ene Lulu-polițist local III asistent  (ocupat) funcție publică-atributii Poliție Locală ;

Arion Marius Valentin polițist local III asistent  (ocupat) funcție publică, atributii Poliție Locală ;

Fofircă Romică -paznic (ocupat) -contractual atributii pază,

Compartiment Cultură :Oprea Vasilica -referent II (ocupat)-contractual-atributii aferente activitatilor culturale

Compartiment financiar-contabil și resurse umane ce va avea următoarea componență:

-funcție publică ocupată de Moisescu Monica-Denisa inspector,clasa I ,grad profesional asistent-atribuții resurse umane;

-funcție publică ocupată de Ciapă Camelia-inspector clasa I grad profesional asistent – atribuții contabil venituri;

-funcție publică -post vacant ,referent superior,clasa I ce se modifică in referent , grad profesional asistent-atributii casierie si gestionar,Legea 144/2007;

-funcție publică -post vacant, inspector grad profesional asistent,clasa I-atributii contabil cheltuieli;   

 Compartimentul Urbanism Amenajarea Teritoriului, Cadastru - Fond Funciar și Achiziții Publice ; și va avea următoarea componență:

-funcție publică -vacantă-arhitect șef  clasa I,

-funcție publică ocupată de consilier achiziții publice Bucur Sanda Mihaela; 

         -funcție contractuală – Inspector de specialitate I – ocupată de Doican Monica-Magdalena-atributii topograf;

-funcție contractuală  - Referent II – ocupată de Diaconu Anca – Constanta-atributii fond funciar,registratura ;

Compartimentul registratură, registru agricol, fond funciar, cadastru se redenumește astfel -Compartimentul Agricol,având următoarea componență:

 Compartimentul Situații de Urgență și va avea următoarea componență:  

-funcție contractuală  - vacantă  de șef SVSU, clasa III-atributii I.S.U.

Art. 10. – Atributiilor structurilor organizatorice din cadrul Primariei Bătrâni sunt urmatoarele:

 

I Primar – Atribuții

       Primarul îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții,conform art.155

din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

(1) Primarul îndeplinește următoarele categorii principale de atribuții:

a) atribuții exercitate în calitate de reprezentant al statului, în condițiile legii;

b) atribuții referitoare la relația cu consiliul local;
 c) atribuții referitoare la bugetul local al unit
ății administrativ-teritoriale;

d) atribuții privind serviciile publice asigurate cetățenilor, de interes local;

 e) alte atribuții stabilite prin lege.
  (2) În temeiul alin. (1) lit. a), primarul:

 a) îndeplineste funcția de ofițer de stare civilă și de autoritate tutelară și asigură funcționarea serviciilor publice locale de profil;
 
b) îndeplineste atribuții privind organizarea si desfășurarea alegerilor, referendumului și a recensământului;
 
 c) îndeplinește alte atribuții stabilite prin lege.  
 (3) În exercitarea atribuțiilor prev
ăzute la alin. (1) lit. b), primarul:

 a) prezintă consiliului local, în primul trimestru al anului, un raport anual privind starea economică, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale, care se publică pe pagina de internet a unității administrativ-teritoriale în condițiile legii;
 
 b) participă la ședințele consiliului local și dispune măsurile necesare pentru pregătirea și desfășurarea în bune condiții a acestora;
 
 c) prezintă, la solicitarea consiliului local, alte rapoarte si informări;
 
 d) elaborează, în urma consultărilor publice, proiectele de strategii privind starea economica, socială și de mediu a unității administrativ-teritoriale, le publică pe site-ul unității administrativ-teritoriale și le supune aprobării consiliului local.
 
 (4) In exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) lit. c), primarul:

 a) exercită funcția de ordonator principal de credite;
 
 b) întocmeste proiectul bugetului unității administrativ-teritoriale și contul de încheiere a exercițiului bugetar și le supune spre aprobare consiliului local, în condițiile și la termenele prevăzute de lege;
 
 c) prezintă consiliului local informări periodice privind execuția bugetară, în condițiile legii;
 
d) inițiază, în condițiile legii, negocieri pentru contractarea de împrumuturi și emiterea de titluri de valoare în numele unității administrativ-teritoriale;
 
 e) verifică, prin compartimentele de specialitate, corecta înregistrare fiscală a contribuabililor la organul fiscal teritorial, atât a sediului social principal, cât si a sediului secundar.
 
 (5) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) lit. d), primarul:

 a) coordonează realizarea serviciilor publice de interes local, prin intermediul aparatului de specialitate sau prin intermediul organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local;
 
 b) ia masuri pentru prevenirea și, după caz, gestionarea situațiilor de urgență;
 
c) ia măsuri pentru organizarea executării și executarea în concret a activităților din domeniile prevăzute la art. 129 alin. (6) si (7);
 
d) ia măsuri pentru asigurarea inventarierii, evidenței statistice, inspecției și controlului furnizării serviciilor publice de interes local prevazute la art. 129 alin. (6) si (7), precum și a bunurilor din patrimoniul public și privat al unității administrativ-teritoriale;
 
e) numește, sancționează și dispune suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de munca, in condițiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate, precum și pentru conducătorii instituțiilor și serviciilor publice de interes local;
 
 f) asigură elaborarea planurilor urbanistice prevăzute de lege, le supune aprobării consiliului local și acționează pentru respectarea prevederilor acestora;  
 
 g) emite avizele, acordurile și autorizațiile date în competența sa prin lege și alte acte normative, ulterior verificării și certificării de către compartimentele de specialitate din punctul de vedere al regularității, legalității și de îndeplinire a cerințelor tehnice;
 
 h) asigură realizarea lucrărilor și ia măsurile necesare conformării cu prevederile angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană în domeniul protecției mediului și gospodăririi apelor pentru serviciile furnizate cetățenilor .
 
(6) Primarul desemnează funcționarii publici anume împuterniciți să ducă la îndeplinire obligațiile privind comunicarea citațiilor și a altor acte de procedură, în condițiile Legii nr. 135/2010, cu modificările și completările ulterioare.
 
(7) Pentru exercitarea corespunzătoare a atribuțiilor sale, primarul colaborează cu serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale din unitățile administrativ-teritoriale, precum și cu autoritățile administrației publice locale și județene.
 
 (8) Numirea conducătorilor instituțiilor publice de interes local, respectiv ai serviciilor publice de interes local se face pe baza concursului sau examenului organizat potrivit procedurilor si criteriilor aprobate de consiliul local la propunerea primarului, în condițiile părții a VI-a titlul II capitolul VI sau titlul III capitolul IV, după caz.

 

 II Viceprimar – Atribuții

Potrivit art.157 alin.1 privind O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificärile şi completările ulterioare; viceprimarul este subordonat primarului şi înlocuitorul de drept al acestuia, caruia ii poate delega atribuţiile sale.

            Stabilirea atribuţiilor care sunt delegate viceprimarului se face prin dispoziţie emisă de Primarul localităţii.

 

III Secretarul general al comunei Bătrâni –Atributii

Îndeplinește atributii prevăzute de art.243 din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

1) Secretarul general al unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale îndeplinește, în condițiile legii, următoarele atribuții: 

a) avizeaza proiectele de hotărâri și contrasemnează pentru legalitate dispozițiile primarului, , hotărârile consiliului local, după caz;
 
 b) participă la ședințele consiliului local,
 
 c) asigură gestionarea procedurilor administrative privind relația dintre consiliul local și primar,  precum și între aceștia și prefect;
 
 d) coordonează organizarea arhivei și evidența statistică a hotărârilor consiliului local și a dispozițiilor primarului,
 
 e) asigură transparența și comunicarea către autoritatile, instituțiile publice și persoanele interesate a actelor prevăzute la lit. a);
 
f) asigură procedurile de convocare a consiliului local, și efectuarea lucrărilor de secretariat, comunicarea ordinii de zi, întocmirea procesului-verbal al sedințelor consiliului local, si redactarea hotararilor consiliului local,
 
g) asigură pregătirea lucrărilor supuse dezbaterii consiliului local,
 
h) poate atesta, prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000cu privire la asociații si fundații, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările si completările ulterioare, actul constitutiv si statutul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară din care face parte unitatea administrativ-teritorială în cadrul căreia funcționează;

i) poate propune primarului, respectiv președintelui consiliului județean înscrierea unor probleme în proiectul ordinii de zi a ședintelor ordinare ale consiliului local;
  j) efectueaz
ă apelul nominal și ține evidența participării la ședințele consiliului local,
 
 k) numără voturile și consemnează rezultatul votarii, pe care îl prezintă președintelui de ședintă, sau, după caz, înlocuitorului de drept al acestuia;
 
 l) informează președintele de ședintă, sau, după caz, înlocuitorul de drept al acestuia, cu privire la cvorumul si la majoritatea necesare pentru adoptarea fiecărei hotărâri a consiliului local,
 
m) asigură întocmirea dosarelor de ședinta, legarea, numerotarea paginilor, semnarea și stampilarea acestora;    
 
 n) urmărește ca la deliberarea și adoptarea unor hotărâri ale consiliului local,  să nu ia parte consilierii locali  care se încadrează în dispozițiile art. 228 alin. (2); informează președintele de sedință, sau, după caz, înlocuitorul de drept al acestuia cu privire la asemenea situații și face cunoscute sancțiunile prevăzute de lege în asemenea cazuri;
 
 o) certifică conformitatea copiei cu actele originale din arhiva unității/subdiviziunii administrativ-teritoriale;
 
 p) alte atribuții prevăzute de lege sau insărcinari date prin acte administrative de consiliul local, de primar, dupa caz.

În îndeplinirea atribuţiilor care ii revin, secretarul comunei dispune de sprijinul tuturor compartimentelor specializate, rolul său principal fiind acela de a verifica corectitudinea, legalitatea, respectarea circuitului respectivelor documente.V.Compartiment juridic

1.Acordă asistenţă, consultanţă şi reprezentare juridică a instituţiei în slujba căreia îşi desfăşoară activitatea;

  • Redactează acte juridice, atestă identitatea părţilor, a conţinutului şi a datei actelor încheiate de către instituţie;
  •  Verifică legalitatea actelor cu caracter juridic şi administrative trimise spre avizare; • Semnează la solicitarea conducerii instituţiei, în cadrul reprezentării, documentele cu caracter juridic emanate de la conducerea instituţiei; 
  •  Întocmeşte răspunsuri din punct de vedere juridic la adrese şi sesizări înregistrate la sediul instituţiei; 
  •  Redactează şi depune în termen cererile de chemare în judecată, întocmeşte întâmpinări şi interogatorii, formulează apeluri, recursuri şi face propuneri privind promovarea căilor extraordinare de atac în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti în care instituţia este parte; 
  • Informează conducerea şi compartimentele interesate cu privire la apariţiile şi modificările legislative aplicabile domeniului de activitate al instituţiei;  
  •  Întocmeşte şi avizează contractele, convenţiile şi protocoalele încheiate de către instituţie cu alte persoane fizice sau juridice; 
  •  Avizează sau semnează acte cu caracter juridic, avizul pozitiv sau negativ, precum şi semnătura sa aplicându-se numai pentru aspectele strict juridice ale documentului; consilierul juridic nu se pronunţă asupra aspectelor economice, tehnice sau de altă natură cuprinse în documentul vizat ori semnat de acesta;    
  • Prezintă informaţii cu privire la cazuistica în care instituţia este parte, în condiţiile legii;
  •  Are obligaţia de a păstra toate documentele intrate, cele întocmite pentru uz intern, precum si cele ieşite, potrivit legii;
  •  Îndeplineşte orice alte atribuţii dispuse de conducerea instituţiei, în limitele competenţelor legale; 
  • Răspunde de păstrarea secretului profesional asupra tuturor activităţilor desfăşurate de către consilierul juridic în cadrul instituţiei conform clauzei de confidenţialitate; consilierul juridic nu poate fi obligat în nici o circumstanţă de către nici o persoană fizică sau juridică să divulge secretul profesional.

 Are toate drepturile şi obligaţiile prevazute de lege în conformitate cu statutul profesional şi cu reglementările legale ce stau la baza desfăşurării activităţii instituţiei, cu care are raporturi de muncă 

 

IV.Compartiment de monitorizare a procedurilor administrative:

1.Comunică din oficiu informaţiile de interes public prezentate într-o formă accesibilă şi concisă care să faciliteze contactul persoanei interesate cu autoritatea publică; 

2.Publică şi actualizează anual un buletin informativ cu privire la informaţiile de interes public;

3.Dă din oficiu publicităţii un raport periodic de activitate al autorităţilor administraţiei publice locale; 

4.Rezolvă solicitările privind informaţiile de interes public şi organizează funcţionarea punctului de informare-documentare; 

5.Primeşte solicitările privind informaţiile de interes public (verbală sau scrisă), le înregistrează şi eliberează solicitantului confirmarea scrisă cu data şi numărul de înregistrare a cererii; 

6.Realizează o evaluare primară a solicitării stabilind dacă informaţia solicitată este o informaţie comunicată din oficiu, furnizată la cerere sau exceptată de la liberul acces; 

7.Asigură relaţia dintre autorităţile administraţiei publice locale cu societatea civilă, privind propunerile, sugestiile şi opiniile persoanelor interesate cu privire la proiectul de act normativ propus; 

8.Veghează ca nici un salariat să nu intre sub incidenţa aplicării sancţiunilor prevăzute de Legea contenciosului administrativ, fapt pentru care va conduce un registru special, scadenţar la termene; 

9.Creează rapoarte, documente, situaţii, studii, evaluări referitoare la activitatea specifică biroului său; 

10.Elaborează proiectele de acte normative şi a altor reglementării specifice autorităţilor administraţie publice locale; 

 

V.Compartiment asistență socială și stare civilă:

1.Preia  si prelucrează corespondența pentru asistență și protecție sociala;

2.Primeste si inregistreaza cereri de acordare a ajutorului social, indemnizații pentru cresterea copilului până la 2 ani, (respectiv intre 3 -7 ani pentru copii cu handicap) și întocmește dosarele respective; 

3.Întocmește grile de evaluare medico-sociala pentru persoane care necesită internare ,

4.Întocmește anchete sociale pentru acordarea ajutoarelor de urgență, ajutor social, comisia pentru protecția copilului, comisia de evaluare a persoanelor cu handicap, numire curator, tutore, pentru judecatorie încredințare minori, pentru monitorizare minori, pentru burse scolare si alte situații neprevăzute, la solicitarea primarului si a Agentiei  Județene pentru Inspecție Socială;

5.Întocmește situațiile centralizatoare lunare privind indemnizațiile pentru creșterea copilului și raport statistic si alte situații centralizatoare prevăzute de lege, privind acordarea ajutorului social și transmise catre Agenția Județeană pentru Prestații Sociale;

6.Se completează atribuțiile cu prevederile legii nr. 292/2011, Hotărârea Guvernului nr. 8/2011- trepte de competență în domeniul asistenței sociale si Hotărârea Guvernului nr. 867/2015 privind nomenclatorul serviciilor sociale;

7.Verifică periodic ( 6 luni) prin anchete sociale,  familiile beneficiare de ajutor social sau ori de câte ori este nevoie; 

8.Întocmește fișe de calcul pentru stabilirea dreptului la ajutor social.

9.Redactează dispoziții privitoare la acordarea, modificarea cuantumului, suspendarea sau încetarea ajutorului social;

10.Primește, înregistrează cereri de acordare a indemnizației de handicap si întocmit dosare;

11.Primește, inregistrează și verifică cereri de acordare a ajutoarelor de încalzirea locuinței cu gaze naturale sau cu lemne, elaborează   dispozitții de acordare, modificare cuantum sau încetare a ajutorului de incalzire; 

12.-Întocmește referate de specialitate,proiecte de dispozitii,dispoziții,proiecte de hotărâre pe linia de specialitate,

13.Transmite in termenul legal Instituției Prefectului dispozitțiile emise de primarul comunei Bătrâni; 

14.Redactează corespondența cu unitățile cu care colaborează pe probleme de asistență socială ,

ALTE ATRIBUȚII: 

15.Asigură corespondența cu persoanele care sunt obligate la munca în folosul comunității, cât și cu judecătoria și postul de Poliție;

16.Asigură corespondența lunară cu unitățile de învătământ de pe raza comunei Bătrâni cu privire la beneficiarii de tichete sociale;

17.Întocmește lunar necesarul de tichete sociale, în funcție de prezența beneficiarilor la gradiniță și o înaintează compartimentului achiziții;

18.Verifică lunar prin controale inopinate la unitățile de invățământ prezența copiilor din familiile beneficiarilor de tichete sociale;   

19. Întocmește situatii centralizatoare privind tichetele sociale si distribuirea acestora catre beneficiari;

20.Solicită anual unităților de învățământ de pe raza comunei Bătrâni situații cu copiii ai căror parinți sunt plecați la muncă în străinatate;

21. Întocmește fișa de observație și fișa de identificare a risurilor privind situația familiilor cu copii care au părinți plecați în străinatate, prin vizita la domiciliu;

22.Monitorizare privind modul de îngrijire a copilului de către persoanele în grija căruia acesta rămane; 

23.Îndruma părinții care pleacă la muncă în străinatate, către instanța de tutelă în vederea delegării atribuțiilor părintești pe perioada cât sunt plecați (maxim 1 an);

24.Întocmire situații privind persoanele eligibile de pe raza comunei Bătrâni, care pot beneficia de alimente din cadrul programului POAD; 

25.Recepționare, depozitare si distribuire către beneficiari a alimentelor din cadrul POAD;

26. Întocmire fise de magazie; 

27. Întocmire anchete sociale pentru persoanele posibil eligibile;

28.Asigură corespondența cu instituția Prefectului Prahova, Ministerul Fondurilor Europene si alte instituții implicate în program;

29.Întocmire  sinteze și situatii centralizatoare;

30. Întocmire situații cu privire la prestarea de către copii de activități remunerate în domeniul cultural, artistic, sportiv, publicitar si de modeling;

31.Asigură corespondența cu DGASPC Prahova;

32.Respectă procedurile de sistem și operationale din domeniul său de activitate;

33. Îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legi, alte acte normative sau încredinţate de autoritatea deliberativă şi executivă de la nivel local;

34. Refuză în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiile primite de la superiorii ierahici, daca le consideră ilegale, corelate cu prevederile legii nr. 188/1999 

35.Răspunde disciplinar, administrativ și penal de legalitatea operațiunilor efectuate;

36.Răspunde de păstrarea secretului de serviciu, precum și confidențialitatea în legatură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public;

37.Respectă   legea , normele de protecția muncii, regulamentul de ordine interioară și regulamentul de organizare și funcționare al instituției;

38. Răspunde de legalitatea și oportunitatea angajamentelor legale care afectează bugetul local al Primăriei Comunei Bătrâni;   

39.Sarcinile mai sus menționate nu sunt limitative, ele putând fi completate și modificate în funcție de activitatea compartimentului.

Având în vedere starea civilă ,va îndepliniurmătoarele atribuţii:

- întocmeşte acte de stare civilă şi  eliberează documentele solicitate de persoane care rezultă din prevederile :   

            - art. 3 alin.(1) şi (3) din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

            - art. 1 din Metodologia cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă aprobată prin H.G. nr.64/2011, cu modificările şi completările ulterioare;

            - alte acte normative cu privire la stare civilă;

            Beneficiază de protecția autorității publice împotriva amenințărilor, violențelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victima în exercitarea funcției publice sau în legatură cu aceasta. Pentru garantarea acestui drept, autoritatea sau instituția publică va solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii. 

            Pe perioada concediului de odihna, medical, fără plată, învoiri, etc. este înlocuit de o colegă din instituție conform ordinelor superiorului ierarhic

 

VI.Compartiment Poliție Locală :  

1.În domeniul ordinii si linistii publice:          

   a) menţine ordinea şi liniştea publică în zonele şi locurile stabilite prin planul de ordine şi siguranţă publică al comunei Bătrâni;  

   b) menţine ordinea publică în imediata apropiere a unităţilor de învăţământ publice, a unităţilor sanitare publice, în parcările auto aflate pe domeniul public sau privat al comunei Bătrâni, în zonele comerciale şi de agrement, în parcuri, pieţe, cimitire, precum şi în alte asemenea locuri publice aflate în proprietatea şi/sau în administrarea unităţilor/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale sau a altor instituţii/servicii publice de interes local, stabilite prin planul de ordine şi siguranţă publică; 

   c) participă, împreună cu autorităţile competente prevăzute de lege, potrivit competenţelor, la activităţi de salvare şi evacuare a persoanelor şi bunurilor periclitate de calamităţi naturale ori catastrofe, precum şi de limitare şi înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente; 

   d) acţionează pentru identificarea cerşetorilor, a copiilor lipsiţi de supravegherea şi ocrotirea părinţilor sau a reprezentanţilor legali, a persoanelor fără adăpost şi procedează la încredinţarea acestora serviciului public de asistenţă socială în vederea soluţionării problemelor acestora, în condiţiile legii;

   e) constată contravenţii şi aplică sancţiuni, potrivit competenţei, pentru nerespectarea legislaţiei privind regimul de deţinere a câinilor periculoşi sau agresivi, a celei privind programul de gestionare a câinilor fără stăpân şi a celei privind protecţia animalelor şi sesizează serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân despre existenţa acestor câini şi acordă sprijin personalului specializat în capturarea şi transportul acestora la adăpost; 

   f) asigură protecţia personalului din aparatul de specialitate al primarului comunei Bătrâni, din instituţiile sau serviciile publice de interes local la efectuarea unor controale ori acţiuni specifice; 

   g) participă, împreună cu alte autorităţi competente, la asigurarea ordinii şi liniştii publice cu ocazia mitingurilor, marşurilor, demonstraţiilor, procesiunilor, acţiunilor de pichetare, acţiunilor comerciale promoţionale, manifestărilor cultural-artistice, sportive, religioase sau comemorative, după caz, precum şi a altor asemenea activităţi care se desfăşoară în spaţiul public şi care implică aglomerări de persoane;  

   h) asigură paza bunurilor şi obiectivelor aflate în proprietatea comunei Bătrâni şi/sau în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor servicii/instituţii publice de interes local, stabilite de Consiliul Local Bătrâni; 

   i) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea normelor legale privind convieţuirea socială stabilite prin legi sau acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, pentru faptele constatate în raza teritorială de competenţă; 

   j) execută, în condiţiile legii, mandatele de aducere emise de organele de urmărire penală şi instanţele de judecată care arondează comuna Bătrâni, pentru persoanele care locuiesc pe raza de competenţă   ;

   k) participă, alături de Poliţia Română, Jandarmeria Română şi celelalte forţe ce compun sistemul integrat de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţionalităţii  stradale; 

   l) cooperează cu centrele militare zonale în vederea înmânării ordinelor de chemare la mobilizare şi/sau de clarificare a situaţiei militare a rezerviştilor din Ministerul Apărării Naţionale; 

   m) asigură măsuri de protecţie a executorilor judecătoreşti cu ocazia executărilor silite; 

   n) acordă, pe teritoriul unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, sprijin imediat structurilor competente cu atribuţii în domeniul menţinerii, asigurării şi restabilirii ordinii publice.

 

         2.În domeniul circulaţiei pe drumurile publice

   a) asigură fluenţa circulaţiei pe drumurile publice de pe raza comunei Bătrâni, având dreptul de a efectua semnale regulamentare de oprire a conducătorilor de autovehicul exclusiv pentru îndeplinirea atribuţiilor conferite de actele normative in vigoare in domeniul circulatiei pe drumurile publice;  

   b) verifică integritatea mijloacelor de semnalizare rutieră şi sesizează nereguli constatate privind funcţionarea semafoarelor, starea indicatoarelor şi a marcajelor rutiere şi acordă asistenţă în zonele unde se aplică marcaje rutiere;  

   c) participă la acţiuni comune cu administratorul drumului pentru înlăturarea efectelor fenomenelor naturale, cum sunt: ninsoare abundentă, viscol, vânt puternic, ploaie torenţială, grindină, polei şi alte asemenea fenomene, pe drumurile publice; 

   d) participă, împreună cu unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române, la asigurarea măsurilor de circulaţie ocazionate de adunări publice, mitinguri, marşuri, demonstraţii, procesiuni, acţiuni de pichetare, acţiuni comerciale promoţionale, manifestări cultural-artistice, sportive, religioase sau comemorative, după caz, precum şi de alte activităţi care se desfăşoară pe drumul public şi implică aglomerări de persoane; 

   e) sprijină unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române în asigurarea măsurilor de circulaţie în cazul transporturilor speciale şi al celor agabaritice pe raza teritorială de competenţă;

   f) acordă sprijin unităţilor/structurilor teritoriale ale Poliţiei Române în luarea măsurilor pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului; 

   g) asigură, în cazul accidentelor soldate cu victime, paza locului acestor accidente şi ia primele măsuri ce se impun pentru conservarea urmelor, identificarea martorilor şi a făptuitorilor şi, dacă se impune, transportul victimelor la cea mai apropiată unitate sanitară; 

   h) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar;

   i) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind masa maximă admisă şi accesul pe anumite sectoare de drum, având dreptul de a efectua semnale de oprire a conducătorilor acestor vehicule; 

   j) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală; 

   k) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la circulaţia în zona pietonală, în zona rezidenţială, în parcuri şi zone de agrement, precum şi pe locurile de parcare adaptate, rezervate şi semnalizate prin semnul internaţional pentru persoanele cu handicap;  

   l) aplică prevederile legale privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale,  imputernicitii numiti de primar prin dispozitie , constata contraventii, ; 

   m) cooperează cu unităţile/structurile teritoriale ale Poliţiei Române pentru identificarea deţinătorului/utilizatorului autovehiculului ridicat ca urmare a staţionării neregulamentare sau al autovehiculelor abandonate pe domeniul public.

 

         3.În domeniul disciplinei în construcţii şi al afişajului stradal:  

   a) efectuează controale pentru identificarea lucrărilor de construcţii executate fără autorizaţie de construire sau desfiinţare, după caz, inclusiv a construcţiilor cu caracter provizoriu, de pe raza comunei Bătrâni ; 

   b) efectuează controale pentru identificarea persoanelor care nu respectă autorizaţia de executare a lucrărilor de reparaţii ale părţii carosabile şi pietonale; 

   c) verifică respectarea normelor legale privind afişajul publicitar, afişajul electoral şi orice altă formă de afişaj/reclamă, inclusiv cele referitoare la amplasarea firmei la locul de desfăşurare a activităţii economice; 

   d) participă la acţiunile de demolare/ dezmembrare/dinamitare a construcţiilor efectuate fără autorizaţie pe domeniul public al comunei Bătrâni ori pe spaţii aflate în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale sau a altor instituţii/servicii publice de interes local, prin asigurarea protecţiei perimetrului şi a libertăţii de acţiune a personalului care participă la aceste operaţiuni specifice; 

   e) constată, după caz, conform atribuţiilor stabilite prin lege, contravenţiile privind disciplina în domeniul autorizării executării lucrărilor în construcţii şi înaintează procesele-verbale de constatare a contravenţiilor, în vederea aplicării sancţiunii, şefului compartimentului de specialitate care coordonează activitatea de amenajare a teritoriului şi de urbanism sau, după caz,  primarului comunei Bătrâni, în a cărui rază de competenţă s-a săvârşit contravenţia sau persoanei împuternicite de primar.

 

          4.În domeniul protecţiei mediului

   a) controlează respectarea prevederilor legale privind condiţiile de ridicare, transport şi depozitare a deşeurilor menajere şi industriale; 

   b) sesizează autorităţilor şi instituţiilor publice competente cazurile de nerespectare a normelor legale privind nivelul de poluare, inclusiv fonică; 

   c) participă la acţiunile de combatere a zoonozelor deosebit de grave şi a epizootiilor; 

   d) identifică bunurile abandonate pe domeniul public sau privat al comunei Bătrâni sau pe spaţii aflate în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale ori a altor instituţii/servicii publice de interes local şi aplică procedurile legale pentru ridicarea acestora; 

   e) verifică igienizarea surselor de apă, a malurilor, a albiilor sau cuvetelor acestora;  

   f) verifică asigurarea salubrizării străzilor, a căilor de acces, a zonelor verzi, a rigolelor, îndepărtarea zăpezii şi a gheţii de pe căile de acces, dezinsecţia şi deratizarea imobilelor; 

   g) verifică existenţa contractelor de salubrizare încheiate de către persoane fizice sau juridice, potrivit legii; 

   h) verifică ridicarea deşeurilor menajere de operatorii de servicii de salubrizare, în conformitate cu graficele stabilite; 

   i) verifică şi soluţionează, potrivit competenţelor specifice ale autorităţilor administraţiei publice locale, sesizările cetăţenilor privind nerespectarea normelor legale de protecţie a mediului şi a surselor de apă, precum şi a celor de gospodărire a localităţilor; 

   j) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale specifice realizării atribuţiilor prevăzute la lit. a)-i), stabilite în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale.   

           5.În domeniul activităţii comerciale: 

   a) acţionează pentru respectarea normelor legale privind desfăşurarea comerţului stradal şi a activităţilor comerciale, respectiv a condiţiilor şi a locurilor stabilite de autorităţile administraţiei publice locale; 

   b) verifică legalitatea activităţilor de comercializare a produselor desfăşurate de operatori economici, persoane fizice şi juridice autorizate şi producători particulari în pieţele agroalimentare, târguri şi oboare, precum şi respectarea prevederilor legale de către administratorii pieţelor agroalimentare; 

   c) verifică existenţa la locul de desfăşurare a activităţii comerciale a autorizaţiilor, a aprobărilor, a documentelor de provenienţă a mărfii, a buletinelor de verificare metrologică pentru cântare, a avizelor şi a altor documente stabilite prin legi sau acte administrative ale autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale; 

   d) verifică respectarea normelor legale privind comercializarea obiectelor cu caracter religios; 

   e) verifică respectarea normelor legale privind amplasarea materialelor publicitare şi a locurilor de comercializare a produselor din tutun şi a băuturilor alcoolice; 

   f) verifică respectarea prevederilor legale privind orarul de aprovizionare şi funcţionare al operatorilor economici; 

   g) identifică mărfurile şi produsele abandonate pe domeniul public sau privat al comunei Bătrâni sau pe spaţii aflate în administrarea autorităţilor administraţiei publice locale ori a altor servicii/instituţii de interes local şi aplică procedurile legale de ridicare a acestora; 

   h) verifică respectarea regulilor şi normelor de comerţ şi prestări de servicii stabilite prin acte normative în competenţa autorităţilor administraţiei publice locale; 

   i) cooperează şi acordă sprijin autorităţilor de control sanitar, de mediu şi de protecţie a consumatorilor în exercitarea atribuţiilor de serviciu specifice domeniului de activitate al acestora; 

   j) verifică respectarea obligaţiilor ce revin operatorilor economici cu privire la afişarea preţurilor, a produselor comercializate şi a serviciilor şi sesizează autorităţile competente în cazul în care identifică nereguli; 

   k) verifică şi soluţionează, în condiţiile legii, petiţiile primite în legătură cu actele şi faptele de comerţ desfăşurate în locuri publice cu încălcarea normelor legale; 

   l) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale specifice realizării atribuţiilor prevăzute la lit. a)-j), stabilite în sarcina autorităţilor administraţiei publice locale.

Pentru exercitarea atributiilor mentionate mai sus politistul local are urmatoarele drepturi:

a) să efectueze control preventiv asupra persoanei şi/sau bagajului acesteia în următoarele situaţii: există indicii clare că s-a săvârşit, se săvârşeşte sau se pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni sau persoana participă la manifestări publice organizate în locuri în care este interzis accesul cu arme, produse ori substanţe periculoase; 

   b) să invite la sediul poliţiei locale persoanele a căror prezenţă este necesară pentru îndeplinirea atribuţiilor, prin aducerea la cunoştinţă, în scris, a scopului şi a motivului invitaţiei; 

   c) să solicite sprijinul cetăţenilor pentru identificarea, urmărirea şi prinderea persoanelor care au comis fapte de natură penală sau contravenţională; 

   d) să poarte şi să folosească, în condiţiile prezentei legi şi numai în timpul serviciului, armamentul, muniţia şi celelalte mijloace de apărare şi intervenţie din dotare; 

   e) să circule gratuit, pe baza legitimaţiei de serviciu, în timpul serviciului, în zona de competenţă, cu mijloacele de transport în comun locale, pentru executarea unor misiuni care nu pot fi îndeplinite altfel; 

   f) să folosească forţa, în condiţiile legii, proporţional cu starea de fapt care justifică utilizarea acesteia, în cazul nerespectării dispoziţiilor pe care le-a dat în exercitarea atribuţiilor de serviciu; 

   g) să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală; 

   h) să conducă la sediul poliţiei locale sau al unităţilor/structurilor teritoriale ale Poliţiei Române pe cei care prin acţiunile lor periclitează integritatea corporală, sănătatea sau viaţa persoanelor, ordinea publică ori alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii. Verificarea situaţiei acestor categorii de persoane şi luarea măsurilor legale, după caz, se realizează în cel mult 12 ore din momentul depistării, ca măsură administrativă. 

6)În domeniul evidenţei persoanelor, poliţia locală are următoarele atribuţii:

a) cooperează cu alte autorităţi competente în vederea verificării, la cererea acestora, a unor date cu caracter personal, dacă solicitarea este justificată prin necesitatea îndeplinirii unei atribuţii prevăzute de lege, cu respectarea reglementărilor legale privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date; 

b) constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru nerespectarea normelor legale privind domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, inclusiv asupra obligaţiilor pe care le au persoanele prevăzute la art. 37 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 290/2005, cu modificările şi completările ulterioare; 

c) cooperează cu serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor pentru punerea în legalitate a persoanelor cu acte de identitate expirate şi a minorilor cu vârstă peste 14 ani, care nu au acte de identitate.

       7. În cazul infractiunilor flagrante, imobilizează făptuitorul, ia măsuri pentru conservarea locului faptei, identifică martorii oculari, sesizează  imediat organele competente si predă făptuitorul pe baza de proces verbal, în vederea continuării cercetărilor.

        8.În cazul efectuării în comună cu unitățile/structurile Poliției Române sau cu cele ale Jandarmeriei Romane a unor misiuni in domeniul menținerii sau asigurării ordinii  publice ori pentru dirijarea circulației rutiere, aceștia actionează sub directa coordonare a Polițtiei Române sau a Jandarmeriei Române/după caz.   

        9.Folosește gratuit mijloacele de transport local aflate în proprietatea Primariei Bătrâni pentru executarea în timpul serviciului a unor misiuni în zona de competență- comuna   Bătrâni

       10.Are obligația să se abțină de la orice faptă care ar aduce prejudicii persoanelor fizice sau juridice ori prestigiului Politței locale și/sau autorităților publice.

       11.Refuză în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiile primite de la superiorii ierahici, daca le consideră ilegale. 

       12.Respectă legea, regulamentul de organizare și înființare al Poliției Locale Bătrâni, precum  și regulamentul intern al instituției.

         13.Îndeplinește și alte atribuții încredințate, sub rezerva legalității, de conducerea Primăriei Bătrâni.

       14. Îndeplinește și alte atribuții stabilite prin legi, alte acte normative sau încredintate de autoritatea deliberativă și executivă de la nivel local;

       15.Răspunde disciplinar, administrativ și penal de legalitatea operațiunilor efectuate.

       16. Respectă procedurile de sistem si operaționale din domeniul său de activitate;

       17.Răspunde de păstrarea secretului de serviciu, precum și confidențialitatea în legatură cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu excepția informațiilor de interes public;

       18.Sarcinile mai sus menționate nu sunt limitative, ele putând fi completate și modificate în funcție de activitatea compartimentului.

 

VII.Compartiment Cultură :

Atribuţiile postului 

1.Se ocupă de activitățile de coordonare și întreținere a salonului de dans,căminul localității precum și alte clădiri ;

2.Promovarea activităților culturale organizate la nivelul comunei;

3.Organizarea și desfășurarea activităților artistice având în vedere ansamblul Perinița;

4.Conservarea și transmiterea valorilor morale ,artistice și tehnice ale comunității locale ;

5.Stimularea creativității și talentului 

6.să iniţieze relaţii profesionale cu persoanele interesate sã participe la programele derulate în cadrul aşezãmântului cultural;   

 

VIII.Compartiment financiar-contabil și resurse umane 

-financiar-contabil:

1. organizează și asigură acțiunea de stabilire și constatare a impozitelor si taxelor locale, datorate de persoanele fizice/persoanele juridice;

2. întocmește borderourile de debite și scăderi, urmărește operarea lor și asigură transferarea acestora la organele de încasare;

3.urmărește depunerea în termenele prevăzute de lege a declarațiilor de impunere de către persoanele fizice/persoanele juridice;

4. asigură și verifică gestionarea documentelor referitoare la impunerea fiecărui contribuabil;

5. urmărește, în vederea încasarii taxelor și chiriilor rezultate din contractele de inchiriere a terenurilor aparținând domeniului public pentru amplasarea de chioșcuri, tonete, rulote, contracte de închiriere încheiate cu persone fizice/persoane juridice;

6. ține evidența debitelor din impozite și taxe și modificările debitelor inițiale pentru persoanele fizice/persoanele juridice;

7. analizează, cercetează și soluționează cererile cu privire la stabilirea impozitelor și taxelor formulate de persoane fizice/persoane juridice;

8. propune , în condițiile legii, modificarea cuantumului impozitelor si taxelor locale, precum și stabilirea de taxe speciale ce trebuie aprobate de catre Consiliul local, datorate de persoane fizice/persoane juridice;

9. asigură arhivarea actelor pe care le instrumentează;

10. colaborează cu celelalte compartimente pentru întocmirea raportului anual ce se prezintă Consiliului local;

11. întocmește și gestionează dosarele fiscale pentru contribuabilii persoane juridice autorizate să desfașoare activități producătoare de venituri și care datorează impozite și taxe Consiliului local;

12. asigură evidența plăților de impozite si taxe pe baza declarațiilor depuse de persoanele juridice;

13. urmărește și răspunde de respectarea si aplicarea hotărârilor Consiliului local, a dispozițiilor Primarului și a celorlalte acte normative care reglementeazî impozitele și taxele locale și alte impozite și taxe care constituie venit al bugetului local, datorate de persoanele fizice/persoanele juridice;

14. întocmește anual și reactualizează ori de câte ori este cazul situația matricolă a impozitelor și taxelor;

15. înregistrează impozitele si taxele incasate de la persoane fizice si juridice în registre «rol unic»;

16. urmărește încasarea veniturilor la termenele legale, întocmind dosare de executare silită (inștiințare de plată, somație, titlu executoriu), calculează dobânzi și penalități pentru fiecare caz in parte;

17. întocmește facturi pentru spații închiriate și terenuri concesionate, urmărește și răspunde de încasarea lor;

18. eliberează certificate fiscale publicului contribuabil, persoane fizice/persoane juridice clădiri, terenuri, mijloace de transport;

19. primește, înregistrează și calculează debitele rezultate din declarațiile de impunere pentru stabilirea impozitului pe clădiri, teren, și taxei asupra mijloacelor de transport dobândite de persoanele fizice și juridice din localitate și ține evidența lor;

20. asigură înscrierea și radierea mijloacelor de transport pentru persoane fizice și juridice;

21. efectuează deschiderea de rol fiscal (teren-cladiri) pentru persoane fizice si juridice;

22. participă la întocmirea situațiilor financiare trimestriale;

23. face parte din Comisia de inventariere; 

24. rezolvă corespondența care i-a fost repartizată în termenul legal;

25. se interzic convorbirile  personale in timpul orelor de program pe telefonul fix al instituției, telefonul de seriviciu sau personal (pentru situații de excepție se folosește telefonul de la Relații cu publicul;

26. să respecte întocmai dispozițiile legislației pe care o aplică în desfășurarea activității, și anume: Codului Fiscal, Codului de Procedura Fiscala, legislaţia specifică compartimentului financiar contabil, codul administrativ;

27. nerespectarea sarcinilor de serviciu, a dispozitiilor legislației sus mentionată, a normelor legale în vigoare și a celor ce vor apare și se vor aplica în timpul exercitării funcției, atrag după sine răspunderea materială, disciplinară sau penală, după caz;

28. îndeplinește și alte atribuții stabilite prin lege, hotărâri ale Consiliului local, dispoziții ale Primarului sau primite de la șefii ierarhici.

 

Încălcarea de catre funcționarul public, cu vinovație, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea administrativă, civilă sau penală, în conditiile legii si ale codului administrativ.

 

Resurse umane:

ATRIBUTIILE POSTULUI:

1.Preia și prelucrează corespondența în domeniul resurselor umane;

2.Întocmește contracte individuale de munca, fișa postului, deasemenea întocmeste și ține evidența dosarelor de personal pentru personalul angajat din primărie, asigurând în acest sens gestiunea resurselor umane;  

3.Face mențiunile corespunzătoare în registrul electronic de evidență al salariaților, pentru Primăria Comunei Bătrani si comunică Revisal-ul la ITM Prahova;

4.Redactează proiecte de dispoziții de numire, precum și referate de aprobare ,rapoarte de specialitate privind delegare de atribuții,încetare și modificare a raporturilor de serviciu, în conformitate cu prevederile OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 

5.Eliberează adeverințe și orice alt document, salariaților instituției, care atestă vechimea acestora în muncă, la solicitare;

6.Întocmește si raporteaza situatii lunare, trimestriale , semestriale sau anuale privind salariații din cadrul primariei Bătrani, instituțiilor teritoriale de specialitate ale administrației publice centrale ;

7.Ține evidența funcțiilor publice și funcțiilor contractuale din cadrul Primăriei  Bătrani

8. Întocmește programul de perfecționare;

 9. Întocmește statele de personal ori de cate ori apar modificari, conform normelor legale în vigoare privind salarizarea; 

10. Ține evidenta concediilor de odihna si condica de prezenta a salariatilor Primariei Bătrani;

11.Întocmește , actualizează, completează și ține evidența dosarelor  personale și profesionale ale funcționarilor publici, cazierul administrativ;

12.Completează, actualizează și ține evidența Registrului electronic de evidență a salariaților.

13.Face toate raportările necesare privind funcția publică și funcționarii publici către ANFP.

14.Asigură secretariatul comisiilor de concurs la concursurile organizate de primăria Comunei Bătrani.

15. Respectă procedurile de sistem și operaționale din domeniul său de activitate;

16.Respectă legea, normele de protecția muncii, regulamentul intern al instituției sși regulamentul de organizare și funcționare;

17.Îndeplinește și alte atribuții încredințate de conducerea Primăriei Bătrani.

18.Răspunde de păstrarea secretului de serviciu, precum și confidențialitatea în legătura cu faptele, informațiile sau documentele de care ia cunoștință în exercitarea funcției publice, în condițiile legii, cu exceptia informatiilor de interes public;

19. Îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legi, alte acte normative sau încredinţate de autoritatea deliberativă şi executivă de la nivel local;

20. Îşi însuşeşte şi respectă prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, ale situaţiilor de urgenţă , instrucţiunile şi măsurile de aplicare a acestora;

21. Îşi însuşeşte şi respectă prevederile legislaţiei privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestora.

22. Răspunde administrativ, disciplinar,   contravenţional, civil, patrimonial sau penal, după caz, de legalitatea operaţiunilor efectuate;

23.Raăpunde de legalitatea și oportunitatea angajamentelor legale care afectează bugetul local al Primăriei Comunei Bătrani; 

24.Respectă Codul etic al funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al Primăriei comunei   Bătrani

25.Completează formularul de alertă a riscului;

26.Sarcinile mai sus menționate nu sunt limitative, ele putând fi completate și modificate în funcție de activitatea compartimentului.

 

Atribuţii cu privire la protecţia datelor cu caracter personal:

- să păstreze ȋn condiţii de stricteţe parolele și mijloacele tehnice de acces la datele cu caracter personal pe care le prelucrează ȋn virtutea atribuţiilor sale de serviciu;

- să interzică ȋn mod efectiv și să impiedice accesul oricărui alt salariat la canalele de accesare a datelor personale disponibile pe computerul instituţiei cu ajutorul căruia ȋși desfășoară activitatea;

- să manipuleze datele cu caracter personal stocate pe suport fizic la care are acces ȋn virtutea atribuţiilor sale cu cea mai mare precauţie, atât ȋn ce privește conservarea suporturilor cât și ȋn ce privește depunerea lor ȋn locurile și ȋn condiţiile stabilite ȋn procedurile de lucru;

- să nu divulge nimănui și să nu permită nimănui să ia cunoștinţă de parolele și mijloacele tehnice de acces ȋn sistemele informatice pe care le utilizează ȋn desfășurarea atribuţiilor de serviciu;

- să nu divulge nimănui datele cu caracter personal la care are acces, atât ȋn mod nemijlocit cât și, eventual, ȋn mod mediat, cu excepţia situaţiilor ȋn care comunicarea datelor se regăsește ȋn atribuţiile sale de serviciu sau a fost autorizată de către superiorul său ierarhic;

- să nu copieze pe suport fizic niciun fel de date cu caracter personal disponibile ȋn sistemele informatice ale societăţii, cu excepţia situaţiilor ȋn care această activitate se regăsește ȋn atribuţiile sale de serviciu sau a fost autorizată de către superiorul său ierarhic;

- să nu transmită pe suport informatic și nici pe un alt fel de suport date cu caracter personal către sisteme informatice care nu se află sub controlul instituţiei sau care sunt accesibile ȋn afara instituţiei, inclusiv stick-uri USB, HDD, discuri rigide, căsute de e-mail, foldere accesibile via FTP sau orice alt mijloc tehnic.

- salariaţii vor cere ajutorul responsabilului cu protecția datelor dacă nu sunt siguri în legătură cu orice aspect al protecției datelor.

 

IX.Compartimentul Urbanism Amenajarea Teritoriului, Cadastru - Fond Funciar și Achiziții Publice ;

 

     Cadastru - Fond Funciar:

    Descrierea responsabilităţilor postului.

Identificarea, măsurarea şi verificarea terenurilor care aparţin domeniului public şi privat al comunei Bătrâni;

punerea în posesie a persoanelor fizice şi juridice care deţin terenuri în comuna Bătrâni ca urmare a sentinţelor civile, concesiuni, închirieri, asocieri, schimburi de terenuri, vânzări, întocmirea de proiecte de dispoziţii ale primarului şi hotărâri privind atribuiri în proprietate, administrare sau folosinţă ,

Întocmește procesele verbale de punere in posesie, către cei indreptatiti la reconstituirea/constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole sau silvice si răspunde de modul de indeplinire al acestora ;deasemenea intocmește un referat prin care iși asuma respectarea legislatiei specifice,

- participarea la expertize tehnico – judiciare;

- participarea la măsurare, verificare şi realizare de planuri de situaţie cu alte persoane din cadrul instituţiei;

- întocmire de planuri pentru imobile aflate în administrarea Primăriei comunei Bătrâni;

- atribuirea şi verificarea numerelor stradale;

- confirmarea de adresă la cererea solicitanţilor, proprietari de imobile situate în zone nou înfiinţate;

- identifică terenurile aprobate în baza legii 18/1991, legii 247/2005, întocmeşte procesele verbale de recunoaşte a vecinătăţilor, realizează măsurători în Parcela/Tarlaua respectivă, întocmeste planurile cadastrale şi ţine evidenţa acestora astfel încât să fie actualizate la zi;

întocmeşte schiţele şi procesele verbale de punere în posesie şi ţine evidenţa acestora;

identificări imobile în vederea aplicării Legii nr.10/2001 la solicitarea comisiei instituite în baza Legii 10/2001, Legii nr.247/2005, la solicitarea instanţelor de judecată şi a avocaţilor care reprezintă instituţia în instanţă, pentru aplicarea Legii nr.550/2002 privind vânzarea spaţiilor comerciale proprietate privată a statului şi a celor de prestări de servicii, aflate în administrarea consiliilor judeţene sau a consiliilor locale, precum şi a celor aflate în patrimoniul regiilor autonome de interes local, aplicarea H.G. nr. 834/1991, vânzări, concesionări, persoane fizice, persoane juridice;

- verifică la solicitare suprapuneri, identificări imobile cu notificări pentru clarificări;

prelucrează datele topografice luate din teren sau din alte surse prin instrumente stereoscopice şi utilizează aparatura de desen, asistată de calculator, pentru creearea, modificarea şi producerea de hărţi topografice şi alte reprezentări topografice;

Aplică legile si alte acte normative in domeniul reconstituirii si constituirii dreptului de proprietate răspunzând de modul de aplicare a acestora ;

Asigură întocmirea si înaintarea documentației spre verificare la OCPI Prahova, in vederea scrierii titlurilor de proprietate, răspunde de modul de indeplinire al acestora ;

Ridică documentele aprobate de la O.C.P.I. Prahova și răspunde de ele ; 

Efectuează măsurători la orice suprafața de teren solicitată de conducerea primăriei si răspunde de modul de indeplinire al acestora ;

Participă la efectuarea ridicărilor topo necesare aprobarii/modificarii etc. PUD, PUG si PUZ; 

Participă și răspunde de inventarierea anuala a terenurilor comunei Bătrâni;

Verifică și întocmește răspunsurile scrise privind petițiile cetățenilor, legate de terenuri agricole si păduri, răspunde de modul de întocmire al acestora ;

Asigură legătură si comunicarea dintre primăria Bătrâni si firmele specializate pentru efectuarea lucrărilor de Cadastru General si Imobiliar-Edilitar in conformitate cu Legea nr.7/1996. republicată, cu modificările si completările ulterioare precum și obținerea avizelor de la O.C.P.I. Prahova si recepțioarea acestuia. 

Își insuseste cu exactitate si pune in aplicare Ordinul MAI_ANCPI nr.700/2014, precum si alte prevederi legale cu aplicabilitate in domeniul de activitate ;

Pastrează documentația topografica (planuri cadastrale, documentatii de inscrierea imobilelor proprietatea publica si privata Bătrâni precum si sectoarele cadastrale efectuate) răspunzând de integritatea acestora ; 

utilizează tehnicile menţionate pentru realizarea şi revizuirea hărţilor topografice;

Îndeplinește orice alte sarcini, care nu sunt cuprinse in fișa postului, in funcție de solicitările conducerii primăriei sau a șefului sau direct, participând si la rezolvarea unor cereri venite de la alte compartimente din cadrul instituției privind sesizări, verificări, reclamatii, proiecte, etc ;

Descrierea activităţilor și responsabilităților corespunzătoare postului:

Atribuţiile postului:

Descrierea responsabilităţilor postului. 

ţine în păstrare Registrul de intrare – iesire, înregistrează corespondenţa primită şi asigură repartizarea acesteia,împreună cu conducatorul instituției verifică documentaţiile prezentate în vederea înregistrării;precum și comunică conducătorului ,dacă este cazul ,documentații nesoluționate

ţine evidenţa cererilor depuse în baza legii 18/1991 (copiile luate de la Primăria comunei Starchiojd) precum şi evidenţa anexelor privind aprobările în baza Legii 18/1991, 1/2000 şi eliberează la cerere duplicat după adeverinţa cu aprobările existente;

- primeşte şi ţine evidenţa cererilor privind constituirea, reconstituirea drepturilor de proprietate asupra terenurilor şi întocmeşte documentaţiile necesare soluţionării dosarelor în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 18/1991,  Legii nr.1/2000,modificate prin Legea nr.247/2005; Legea 10/2001

  • primeşte şi soluţionează petiţiile depuse pe fond funciar în termenul legal;
  • -întocmește anexe la Legile Fondului Funciar ,și le prezintă în ședințele de Fond Funciar împreună cu un referat,

- furnizează date privind situaţia cererilor depuse în conformitate cu Legile Fondului Funciar modificate şi completate prin Legea 247/2005/ și completează și comunică/afișează

  • asigură informarea populaţiei în legătură cu legislaţia în vigoare privind fondul funciar;
  • -îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau încredinţate de superiori.
  • Asigura legătură si comunicarea dintre primăria comunei Batrani si firmele specializate pentru efectuarea lucrărilor de Cadastru General si Imobiliar-Edilitar in conformitate cu Legea nr.7/1996. republicata, cu modificările si completările ulterioare 
  • Răspunde de corespondenta cu instanțele (Judecătorie, Tribunal, Curte de Apel, etc), pentru furnizarea informațiilor solicitate de acestea,in vederea soluționării litigiilor ;

 

Urbanism Amenajarea Teritoriului și achiziții publice

1. Elaborează programul anual al achiziţiilor publice pe baza necesităţilor şi priorităţilor identificate la nivelul instituţiei, în funcţie de fondurile aprobate şi de posibilităţile de atragere a altor fonduri,   elaborează strategia de achiziţii publice; 

2. Elaborează documentaţia de atribuire sau în cazul organizării unui concurs de soluţii, a documentaţiei în colaborare cu serviciile sau compartimentele care relevă necesitatea şi oportunitatea achiziţiei, în funcţie de complexitatea problemelor care urmează să fie rezolvate în contextul aplicării procedurii de atribuire; 

3. Îndeplineşte obligaţiile referitoare la publicitate, astfel cum sunt acestea prevăzute în Legea 98/2016 ;aplică corect legislaţia ȋn vigoare privind achiziţiile publice;

4.Propune constituirea comisiilor de evaluare, pentru  contractele care urmează a fi atribuite, prin consultarea Consiliului Local, după caz,  ordonatorul de credite;

5. Evaluează ȋmpreună cu membrii comisiei ofertele depuse, după caz;alegerea procedurii de achiziţie publică;  

6. Asigură realizarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică și a contractelor de concesiune de lucrări și bunuri proprietate privată și publice , precum și modalităţile de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva actelor emise în legatură cu aceste proceduri , conform Legea 98/2016 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică , a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii ; 

7. Ȋntocmește dosarul de achiziţie publică pentru fiecare contract atribuit;derulează procedurile specifice de achiziţie publică;precum si aplicarea principiilor ȋn elaborarea cerinţelor de selecţie și elaborare a caietului de sarcini;raportul anual privind contractele atribuite în anul anterior și le transmite către Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice ANAP.  

8.Gestionează contestaţiile formulate ȋn procedura de atribuire a contractelor;

9.Ține evidenţa contractelor de concesiune și ȋnchiriere de bunuri proprietate publică și privată a comunei Bătrâni; 

10. Asigură publicitatea anunţurilor de intenţie , de participare și de atribuire privind achiziţiile publice și acordurile cadru către operatorul SEAP , utilizând în acest sens numai mijloace electronice; promovarea concurenţei între operatorii economici , garantarea tratamentului egal și nediscriminatoriu , transparenţa și integritatea procesului de achiziţie publică;

11. Ȋși asumă responsabilitatea atribuirii contractelor de achiziţie publică;

12. Urmărește și verifică respectarea tuturor etapelor prevăzute de lege, pentru promovarea investiţiilor 

13.Asigură elaborarea documentaţiei de atribuire pe baza caietului de sarcini și a raportului de necesitate primit de la compartimentul care solicită demararea procedurii;
 
14.Ȋndeplinirea obligaţiilor referitoare la achiziţii publice, astfel cum sunt acestea prevăzute de Legea 98/2016;  
 
15.Aplicarea și finalizarea procedurilor de atribuire;intocmește și păstrează dosarul de achiziţie publică;
 
16. Stabilește circumstanţele de ȋncadrare prevăzute ȋn legislaţia pentru aplicarea fiecărei proceduri de achiziţie sau cumpărare directă;
 
17.Asigură ȋntocmirea formalităţilor de publicitate pentru procedurile organizate și vânzarea/transmiterea documentaţiei de atribuire;
 
18.Ȋntocmește și asigură primirea și ȋnregistrarea ȋn registrul ,,Oferte,, și ,,Concesiuni.
 
19.Asigură ȋntocmirea proceselor verbale de deschidere a ofertelor;asigură ȋntocmirea raportului procedurii; comunicarea scrisă a rezultatelor procedurilor către ofertanţi;precum si ȋnregistrarea contestaţiilor și comunicarea acestora către ofertanţii implicaţi ȋn procedură și către comisia de evaluare;
 
20. Ȋntocmește/transmite răspunsurile la contestaţii;.asigură gestionarea bazei de date cu privire la procedurile organizate;  
 
21.Este membru ȋn comisiile de evaluare stabilite ȋn vederea atribuirii contractelor de achiziţii publice;intocmește caietul de sarcini și fișa de achiziţie ȋn vederea atribuirii contractului de achiziţie publică; 

22.Elaborează instrucţiunile pentru ofertanţi ȋn vederea desfășurării licitaţiei,precum și modul de ȋntocmire și prezentare a ofertei, notele justificative pentru toate tipurile de contracte , de lucrări, furnizori, prestare servicii, etc;

23. Informează ȋn termen util conducerea primăriei asupra oportunităţilor de accesare de fonduri financiare nerambursabile,menţine corespondenţa cu toţi factorii implicaţi ȋn realizarea unei lucrări;

24.Asigură activitatea de informare şi de publicare privind pregătirea şi organizarea licitaţiilor, obiectul acestora, organizatorii, termenele, precum şi alte informaţii care să edifice respectarea principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziţii publice;precum si  aplicarea şi finalizarea procedurilor de atribuire, pe baza proceselor verbale şi a hotărârilor de licitaţii, prin încheierea contractelor de achiziţie publică;

25.Colaborează cu serviciile şi compartimentele de specialitate pentru rezolvarea problemelor legate de procedura de atribuire şi pentru urmărirea contractelor încheiate (derularea acestora fiind responsabilitatea celor implicaţi) 

26.Urmăreşte şi asigură respectarea prevederilor legale, la desfăşurarea procedurilor privind păstrarea confidenţialităţii documentelor de licitaţie şi a securităţii acestora; 

27.Asigură constituirea şi păstrarea dosarului achiziţiei, document cu caracter public;

28.Operează modificări sau completări ulterioare în programul anual al achiziţiilor, când situaţia o impune, cu aprobarea conducătorului instituţiei şi avizul compartimentului financiar contabil;

29.Realizează și transmite spre publicare, cu respectarea termenelor legale ȋn vigoare, utilizând mijloacele electronice la dispoziţie, anunţurile de intenţie, de participare și de atribuire către SEAP, după caz, Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, și către Monitorul Oficial al României, partea a VI-a;

30.Primește de la ANAP, notificări privind invalidarea unor anunţuri, remediază lipsurile sau omisiunile, conform motivaţiei pe care se susţine notificarea ȋn cauză, precum și acceptul sau refuzul de la derogările solicitate; 

31.Intocmeste proiecte de hotărâri ale Consiliului Local Batrani pentru reglementarea activităţilor date în competenţa compartimentului; întocmeste proiecte de dispozitii si dispoziţii pentru reglementarea activităţilor date în competenţa compartimentului;

32. Elaborarea caietelor de sarcini și a studiilor de oportunitate privind ȋnchirierea, concesiunea, vânzarea bunurilor care aparţin domeniului public/privat al UAT;

33.Ȋntocmește și asigură corespondenţa cu persoane fizice, agenţi economici și instituţii publice, ȋn domeniul achiziţiilor publice, ȋncredinţată de superiorii ierarhici.

34.Asigură arhivarea documentelor repartizate, produse şi gestionate, conform actelor normative în vigoare;indeplinirea prevederilor Legii nr. 100/09.05.2016 cu modificarile si completarile ulterioare, privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii;      

35. Refuză ȋn scris și motivat, ȋndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorii ierahici, dacă le consideră ilegale;respectă procedurile de sistem și operaţionale din domeniul său de activitate;

36.Răspunde de păstrarea secretului de serviciu, precum și confidenţialitatea ȋn legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care ia cunoștinţă ȋn exercitarea funcţiei publice, ȋn condiţiile legii, cu excepţia informaţiilor de interes public;

37.Respectă legea, normele de protecţia muncii, regulamentul de organizare și funcţionare și regulamentul intern al instituţiei,indeplinește și alte atribuţii ȋncredinţate de conducerea Primăriei Bătrâni.

38. Îşi însuşeşte şi respectă prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, ale situaţiilor de urgenţă , instrucţiunile şi măsurile de aplicare a acestora;respectă prevederile legislaţiei privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestora.

39. Pentru lucrările ȋntocmite răspunde disciplinar, administrativ, contraventional, civil, patrimonial sau penal, după caz.

40.Completează formularul de alertă a riscului;

41.Răspunde de legalitatea, eficienţa și economicitatea angajamentelor legale care afectează bugetul local al comunei;

42. Sarcinile mai sus menţionate nu sunt limitative, ele putând fi completate și modificate ȋn funcţie de activitatea compartimentului.

 Amenajarea teritoriului si urbanism 

1.Preia și înregistreaza cereri, în condițiile legii, pentru emiterea certificatului de urbanism, a autorizațiilor de construire, a avizelor și a altor acte administrative;

2.Redactează și înregistreaza, în condițiile legii certificate de urbanism, autorizații de construire, avize ;

3.Redactează şi prezintă spre semnare autorizaţiile de construire/desfiinţare; 

4.Primește spre soluționare, petițiile   a căror soluționare intră în competența Primăriei Bătrâni și care au ca obiect urbanismul si amenajarea teritoriului;   

5.Primește și ține corespondența cu instituțiile administrației publice centrale de specialitate în domeniu; 

6.Ține evidența și înregistrează autorizațiile, certificatele de urbanism , în registrele destinate acestor acte administrative;

7.Efectuează control de specialitate în teritoriu, întocmind procese verbale de constatare, în acest sens, daca primește dispoziție scrisă în acest sens;

8.Întocmește în condițiile legii procese verbale de contravenție, aplicând sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor legale ce privesc urbanismul și amenajarea teritoriului;

9.Face raportari statistice din oficiu sau la cererea Instituțiilor Publice de specialitate în domeniu;

10.Urmărește realizarea lucrărilor de construcții autorizate, verifică în teren declarația de începere a lucrărilor, asigurând reprezentare la recepția finalizării lucrărilor respective ;

11.Colaborează cu toate compartimentele din cadrul instituției, implicate in activitatea de urbanism ;

12.Execută controale privind respectarea disciplinei in constructi;i 

13.Controlează respectarea normelor privind autorizarea constructiilor; 

14.Rezolvă și răspunde în scris la sesizările și audiențele cetățenilor referitoare la semnalarea cazurilor de abatere privind disciplina în constructii;

15.Asigură arhivarea documentelor din acest domeniu de activitate şi predarea anuală la Arhiva primăriei;

16.Colaboreaza pentru realizarea activitatii cu diferite institutii;

17.Îndeplinește și alte atribuții stabilite, de lege, de alte acte normative, hotărâri de Consiliul Local Bătrâni sau dispoziții de Primar; 

-Răspunde direct de îndeplinirea sarcinilor ce-i sunt prevăzute in fisa postului, de modul in care acestea sunt Îndeplinite precum si de respectarea termenelor, răspunde direct in caz de nerespectare a obligațiilor prevăzute in fisa postului.

 

X.COMPARTIMENT REGISTRU AGRICOL

 

Atribuții și răspunderi:

1. Ȋntocmește, completează, actualizează și ţine la zi evidenţa registrului agricol, pe hârtie și pe suport magnetic pentru satele Bătrâni si Poiana Mare conform prevederilor  Ordonanţei Guvernului nr. 28/2008, cu modificările și completările ulterioare.

2.Soluţionează petiţii și sesizări ȋncredinţate de superiorii ierahici și ȋn a căror competenţă intră rezolvarea acestora.

3. Redactează ȋntocmește răspunde și eliberează adeverinţe pentru persoanele care le solicită, din satele Bătrâni si Poiana Mare, 

4. Redactează   răspunsuri la cererile adresate Compartimentului Registru Agricol;

5. Transcrierea şi completarea pe anul în curs în noile registre agricole a poziţiilor din vechile registre reprezentând gospodăriile populaţiei deţinătoare de terenuri agricole şi animale;

6. Deschiderea de noi poziţii în registrul agricol la solicitarea proprietarilor de terenuri sau deţinători de animale;

7. Furnizează date din evidenţele agricole numai persoanelor ȋndreptăţite (titular, moștenitori legali, testamentari, abilitaţi prin hotărâre judecătorească, producători sau instituţiile publice).

8. Aduce la cunoștina cetăţenilor obligaţiile cu privire la registrul agricol;

9. Operarea modificărilor în Registrul Agricol ca urmare a vânzărilor-cumpărărilor, moştenirii, donaţii, schimbări ale categoriilor de folosinţă a terenurilor;

10. Ține evidenţa gospodăriilor populaţiei deţinătoare de terenuri agricole şi animale;

11. Ȋnscrierea titlurilor de proprietate ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate în conformitate cu Legea Fondului Funciar şi Legea 10/2001;

12. Ține evidenţele persoanelor fizice sau juridice care au terenuri în arendă;

13. Eliberează adeverinţe de proprietate cu situaţia existentă în registrul agricol; 

14.Participă la implementarea programului sistem informatic destinat Gestiunii Registrului Agricol ȋn format electronic –zona centru;

15. Ȋntocmeşte şi eliberează atestate de producător și carnete de comercializare (pentru vânzări de produse agricole), potrivit evidenţelor pe care le deţin după o prealabilă verificare în teren;

16. Vizează semestrial atestatele de producător;

17. Ȋntocmirea tabelului nominal cu titularii de certificate de producător  şi afişarea pentru asigurarea publicităţii acestora conform art.7 din HGR .nr.661/2201;

18.Ține evidenţa constucţiilor de pe raza comunei , atribuie numere acestora și eliberează certificate de nomenclatura stradala;

19. Culege prin sondaj de la gospodării informaţii cu privire la producţia vegetală și animală;

20. Verifică prin sondaj corectitudinea datelor declarate pentru ȋnscrierea ȋn registrul agricol;

21. Ȋnregistrează ȋntr-un registru special contractele de arendare.

22. Arhivează copiile contractelor de arendare.

23. Urmăreşte ȋnregistrarea ȋn registrul agricol a suprafeţelor de teren prevăzute ȋn contractele de arendare. 

24. Colaborează cu organele specializate privind combaterea şi prevenirea epizootiilor;

25. Verifică în teren reclamaţiile şi sesizările privind registrul agricol;

26. Ȋntocmirea dărilor de seamă statistice (cu regim special) privind anumite situaţii din registrul agricol şi care sunt înaintate Direcţiei Judeţene de Statistică Prahova în termenele stabilite prin lege;

27. Ține evidenţa asociaţiilor agricole cu personalitate juridică;

28. Eliberează adeverinţe cu situaţia imobilelor deţinute ȋn proprietate de către persoanele fizice pentru ajutorul de şomaj, ajutor social, handicap, succesiune şi burse;

29. Verificări în teren a veridicitătii datelor declarate în registrul agricol;

30. Centralizează toate datele înscrise în registrul agricol;

31.  Ȋntocmirea proceselor-verbale de predare-primire pentru arhivarea documentelor din cadrul compartimentului;

32. Are relaţii cu publicul zilnic privind Registrul Agricol;

33. Actualizează zilnic baza de date privind evidenţele de Registru Agricol;

34. Ȋndeplinește și alte atribuţii stabilite de lege sau alte acte normative, hotărâri de consiliu sau dispoziţii de Primar;

35. Atribuţii pe Legea 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate ȋn extravilan și de modificare a Legii nr. 268/2001:

-    Primește ,verifică și ȋnregistrează cererea prin care vânzătorul solicită afișarea ofertei de vânzare a terenului agricol situat ȋn extravilan conform Legii 17/2014— ȋnsoţită de oferta de. vanzare si documentele justificative (art. 3 lit a); 

-   Înființeaza, organizează și gestioneză un Registru local special de evidență a ofertelor de vânzare — pe suport de hartie și în fomat electronic (art. 3 lit b); Acest registru va cuprinde urmatoarele : datele de identificare ale vânzătorului, suprafața de teren agricol situată în extravilan oferită spre vânzare, categoria de folosință a acestuia, prețul de vânzare, amplasament identificat prin tarla si parcela, sau după caz ampalsamentul terenurilor stabilit prin planul de amplasament si delimitarea a imobilului, procesele verbale încheiate pentru fiecare etapa a procedurii, adeverințele eliberate în vederea vânzării libere a terenurilor, precum și orice corespondență referitoare la realizarea procedurii;

 -    Afișează oferta de vanzare - la sediu si pe site-ul primărie în termen de 1 zi de la data inregistrării cererii (art. 3 lit c);

-      Întocmește lista preemptorilor și o transmite la structura centrala, respectiv teritorială și o afisează la sediul si pe site - ul primărie (art. 3 lit d); 

-    Transmite în termen de 3 zile lucratoare de la data afișării, structurii din cadrul aparatului central al Ministerului Agriculturii și Dezvoltarii Rurale pentru o suprafața mai mare de 30 de ha, respectiv Direcției pentru Agricultura Prahova pentru o suprafață mai mica de 30 de ha, un dosar care sa cuprindă lista preemptorilor, copiile cererii de afișare, documentele doveditoare(art. 6 alin. 3)

-    Înregistrează și afisează la sediul primariei in termen de 1 zi de la data inregistrării cererii toate comunicările de acceptare a ofertei de vanzare a terenului (art. 3 lit f); 

-    Transmit la structura centrala, respectiv teritorială toate comunicarile de acceptare a ofertei de vânzare a terenului (art. 3 lit g); 

-   Adoptă măsurile organizatorice la sediul primariei a procedurilor referitoare la exercitarea dreptului de preemtjiune și de alegere a potentialului cumpărător cu respectarea art. 7 din Lege (art. 3 lit h) 

-     Încheie procesul - verbal de constatare a derularii fiecărei etape procedurale prevazute la art. 7 din lege (art. 3 lit i);

 -     Transmit la structura centrala, respectiv teritoriala, numele si datele de identificare ale preemptorului si copii ale proceselor verbale prev.la lit. i din norme (art. 3 lit j); 

-     În cazul in care nici un preemtor nu comunică acceptarea, iar vânzarea terenului este liberă, eliberează vânzătorului o adeverință care atestă că s-au parcurs toate etapele procedurale si că terenul este liber de vânzare la prețul stabilit în oferta de vânzare, iar o copie a acestui proces-verbal insoțită de copiile tuturor proceselor verbele prevaz. la art. 3 lit. i) din Ordinul comun, se transmite structurii centrale/teritoriale (art. 3 lit k);.

-    Eliberează vânzatorului o adresă care certifică dacă pe terenul agricol situat in extravilan se află sau nu se afla situri arheologice ;

36. Arhivează ȋn condiţiile legii, documentele prelucrate;

37. Respectă procedurile de sistem și operaţionale din domeniul său de activitate;

38. Respectă regulamentul intern al instituţiei și Regulamentul de Organizare și funcţionare ;

39. Refuză ȋn scris și motivat, ȋndeplinirea dispoziţiilor primite de la superiorii ierahici, dacă le consideră ilegale;

40. Ȋndeplinește și alte atribuţii ȋncredinţate de conducerea Primăriei Bătrâni;

41. Îndeplineşte şi alte atribuţii stabilite prin legi, alte acte normative sau încredinţate de autoritatea deliberativă şi executivă de la nivel local;

42. Răspunde de păstrarea secretului de serviciu, precum și confidenţialitatea ȋn legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care ia cunoștinţă ȋn exercitarea funcţiei publice, ȋn condiţiile legii, cu excepţia informaţiilor de interes public.

43. Completează formularul de alertă a riscului;

44. Răspunde disciplinar, administrativ, contravenţional, civil, patrimonial sau penal, după caz, de legalitatea operaţiunilor efectuate;

45.Răspunde de legalitatea și oportunitatea angajamentelor legale care afectează bugetul localal Primăriei Comunei Bătrâni;

46.Sarcinile mai sus menţionate nu sunt limitative, ele putând fi completate și modificate ȋn funcţie de activitatea compartimentului;

47.Îşi însuşeşte şi respectă prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, ale situaţiilor de urgenţă , instrucţiunile şi măsurile de aplicare a acestora;Îşi însuşeşte şi respectă prevederile legislaţiei privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si libera circulatie a acestora

48.Atribuții privind Registrul agricol naţional (RAN)-Constau in : 

1. Ținerea la zi a tuturor pozitiilor din registrul agricol, operațiune ce presupune înscrierea ,completarea și centralizarea datelor dar si efectuarea operațiunilor de modificare a datelor și informațiilor,i; În acest sens fiecare pozitie din registru are un numar de 6 file, respectiv 12 pagini, continand un numar de 16 capitole si 24 de subcapitole, care trebuie completate pentru gospodării, exploatații agricole individuale, persoane fizice autorizate, întreprindere individuală , întreprindere familială astfel : 4 - Capitolul I – componența gospodăriei/exploatației agricole fără personalitate juridică, nume prenume, CNP, legături de rudenie , denumire, cod, mentiuni. - Capitolul II – subcapitolul II a si b , terenuri aflate în proprietate respectiv identificarea pe parcele a terenurilor aflate in proprietate pe fiecare an in parte. - Capitolul III – modul de utilizare a suprafetelor agricole situate pe raza localitatii. - Capitolul IV – subcapitolul a;a1;b1b2;c – suprafața arabilă situată pe raza localității culturi în câmp,culturi succesive in câmp, culturi intercalate, culturi modificate genetic, suprafața cultivate în sere , suprafața cultivate în solarii si alte spații protejate , pe fiecare an în parte. - Capitolul V - subcapitolul a;b;c;d – numarul pomilor razleți, suprafața plantațiilor pomicole și numărul de pomi pe raza localității, alte plantații pomicole aflate în teren agricol, vii, pepiniere viticole și hameiesti, pe fiecare an in parte. - Capitolul VI – suprafete efectiv irigate in camp, situate pe raza localitatii. - Capitolul VII- animale domestice si/sau animale salbatice crescute in captivitate, in conditiile legii, situatie la inceputul semestrului. - Capitolul VIII - evolutia efectivelor de animale, in cursul anului, aflate in proprietate. - Capitolul IX – utilaje , instalatii pentru agricultura, mijloace de transport cu tractiune animala si mecanica. - Capitolul X – a; b ; - aplicarea ingrasamintelor, amendamentelor si pesticidelor pe suprafete situate pe raza localitatii , utilizarea ingrasamintelor chimice. - Capitolul XI – cladiri existente la inceputul anului pe raza localitatii. - Capitolul XII – atestate de producator si carnete de comercializare eliberate / vizate. - Capitolul XIII – mentiuni cu privire la sesizarile / cererile pentru deschiderea procedurilor succesorale inaintate notarilor publici. - Capitolul XIV – inregistrari privind exercitarea dreptului de preemtiune. - Capitolul XV – a;b; - inregistrari privind contractele de arenda, inregistrari privind contractele de concesiune. - Capitolul XVI – mentiuni speciale

 49.Persoană responsabilă cu Legea 544/2001-asigură rezolvarea în termen a cererilor depuse în baza Legii Legii 544/2001   

 

Atribuţii cu privire la protecţia datelor cu caracter personal:

Salariaţii care au acces și prelucrează date cu caracter personal, trebuie:

- să păstreze ȋn condiţii de stricteţe parolele și mijloacele tehnice de acces la datele cu caracter personal pe care le prelucrează ȋn virtutea atribuţiilor sale de serviciu;

- să interzică ȋn mod efectiv și să impiedice accesul oricărui alt salariat la canalele de accesare a datelor personale disponibile pe computerul instituţiei cu ajutorul căruia ȋși desfășoară activitatea;

- să manipuleze datele cu caracter personal stocate pe suport fizic la care are acces ȋn virtutea atribuţiilor sale cu cea mai mare precauţie, atât ȋn ce privește conservarea suporturilor cât și ȋn ce privește depunerea lor ȋn locurile și ȋn condiţiile stabilite ȋn procedurile de lucru;

- să nu divulge nimănui și să nu permită nimănui să ia cunoștinţă de parolele și mijloacele tehnice de acces ȋn sistemele informatice pe care le utilizează ȋn desfășurarea atribuţiilor de serviciu;

- să nu divulge nimănui datele cu caracter personal la care are acces, atât ȋn mod nemijlocit cât și, eventual, ȋn mod mediat, cu excepţia situaţiilor ȋn care comunicarea datelor se regăsește ȋn atribuţiile sale de serviciu sau a fost autorizată de către superiorul său ierarhic;

- să nu copieze pe suport fizic niciun fel de date cu caracter personal disponibile ȋn sistemele informatice ale societăţii, cu excepţia situaţiilor ȋn care această activitate se regăsește ȋn atribuţiile sale de serviciu sau a fost autorizată de către superiorul său ierarhic;

- să nu transmită pe suport informatic și nici pe un alt fel de suport date cu caracter personal către sisteme informatice care nu se află sub controlul instituţiei sau care sunt accesibile ȋn afara instituţiei, inclusiv stick-uri USB, HDD, discuri rigide, căsute de e-mail, foldere accesibile via FTP sau orice alt mijloc tehnic.

- salariaţii vor cere ajutorul responsabilului cu protecția datelor dacă nu sunt siguri în legătură cu orice aspect al protecției datelor.

Sarcini și atribuţii privind securitatea și sănătatea ȋn muncă:

- să îşi însuşească şi să respecte prevederile legislaţiei din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă şi măsurile de aplicare a acestora;

- să desfășoare activitatea ȋn așa fel ȋncât să nu expună la pericol de accidentare sau

ȋmbolnăvire profesională atât propria persoană, cât și celelalte persoane participante

la procesul de muncă ;

- să utilizeze corect echipamentul individual de protecţie din dotare;

- să nu procedeze la scoaterea din funcţiune, la modificarea, schimbarea sau înlăturarea arbitrară a dispozitivelor de securitate proprii, şi să utilizeze corect aceste dispozitive;

- să comunice imediat angajatorului şi/sau persoanelor desemnaţe orice situaţie de muncă despre care au motive întemeiate să o considere un pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, precum şi orice deficienţă a sistemelor de protecţie;

- să aducă la cunoştinţa conducătorului locului de muncă şi/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoană;

- să coopereze cu angajatorul şi/sau cu persoanele desemnate, atât timp cât este necesar, pentru a face posibilă realizarea oricăror măsuri sau cerinţe dispuse de către inspectorii de muncă și inspectorii sanitari, pentru protecţia sănătaţii și securităţii;

- să coopereze, atât timp cât este necesar, cu angajatorul şi/sau cu persoanele desemnate, pentru a permite angajatorului să se asigure că mediul de muncă şi condiţiile de lucru sunt sigure şi fără riscuri pentru securitate şi sănătate, în domeniul său de activitate;

- să dea relaţiile solicitate de către inspectorii de muncă şi inspectorii sanitari.

    Beneficiază de protecţia autorităţii publice ȋmpotriva ameninţărilor, violenţelor, faptelor de ultraj cărora le-ar putea fi victimă ȋn exercitarea funcţiei publice sau ȋn legatură cu aceasta. Pentru garantarea acestui drept, autoritatea sau instituţia publică va solicita sprijinul organelor abilitate, potrivit legii.

    Pe perioada concediului de odihnă, medical, făra plată sau alte situaţii va fi ȋnlocuită de una dintre colegele cu atribuţii pe registrul agricol din Biroul Registratura,Registru Agricol ,Fond Funciar,Cadastru.   

                      

XI.COMPARTIMENT ÎNTREȚINERE

 

Îngrijitor-

Atribuții și răspunderi:

 1.Pe perioada rece a anului face focul in centrală,asigură întreținerea acesteia în mod corespunzător;

2.Execută lucrări de curăţenie în imobilul Primăriei si zona aferentă;
 
3.Execută lucrări suplimentare necesare menținerii curățeniei și evacuării gunoiului menajer;

 4.Să asigure curăţenia împreună cu paznicii din zona spaţiului verde aferenta imobilului , sa strângă ori de cate este nevoie hârtiile, crengile, frunzele, etc. 

5.Aduce la cunoştinţa primarului orice neregulă constatată pe perioada serviciului său;

6.Să manifeste disponibilitate către dialog, receptivitate, calm, tact in relaţiile de serviciu ce se stabilesc cu persoane din comună sau vizitatori; 

7.Taie ,cară ,lemnele pentru centrală in spațiul special amenajat  ;

8.Controlează zilnic centrala termică, robineții, toaletele și semnalează defecțiunile constatate; 9.Îngrijește florile din instituție și din curtea instituției;  

10. Sa manifeste grijă deosebită in utilizarea materialelor si echipamentelor pe care le are in primire pentru a evita avarierea, distrugerea sau pierderea lor;

11.Îndeplinește sarcini curente atribuite de către superiorul direct în concordanță cu necesitățile imediate ale unității;   

 Responsabilităţile: 

  • Să nu se prezinte la serviciu sub influența băuturilor alcoolice și nici

să nu consume astfel de băuturi în timpul serviciului;

  • să nu absenteze fără motive temeinice și fară să anunțe in prealabil, conducerea  primariei despre aceasta;  

         Sa fie cinstit , loial si disciplinat dând dovada in toate împrejurările de o atitudine civilizata si corectă față de toate persoanele cu care vine în contact;

Atitudini / comportamente:

 -respect faţă de oameni,spirit de iniţiativă,diplomaţie,disciplină,punctualitate,responsabilitate.

 

 

CAPITOLUL IV

DISPOZIȚII FINALE

 

Art.11. – Prezentul regulament se completează cu orice alte prevederi cuprinse în legislația în vigoare, care privesc probleme de organizare, sarcini si atribuții noi pentru funcționarii primariilor.

Art12. – Prezentul regulament cuprinde atribuțiile principale ale fiecărui compartiment, serviciu sau birou in parte, putând fi modificat ori de cate ori necesitățile legale de organizare și disciplină a muncii o solicită.

Art. 13. – Salariații   Primăriei Bătrâni sunt obligați să cunoască și să respecte prevederile prezentului regulament,precum și să respecte 

-dispoziția primarului nr.106/2021 privind aprobarea Regulamentului privind organizarea evidenţei, circuitul documentelor şi folosirea sigiliilor şi ştampilelor la nivelul autorităţilor administraţiei publice locale ale comunei Bătrâni;

-dispoziția primarului nr.81/2021 privind aprobarea Codului etic și de integritate al funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Bătrâni și numirea persoanei responsabile cu actualizarea/modificarea acestuia;

-dispoziția primarului nr.13/2021 privind stabilirea programului de lucru, a programului de lucru cu publicul şi a programului de audienţe;

 

  • Orice incalcare a atribuțiilor, obligațiilor și îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară,  a Codului muncii, a Regulamentului de ordine interioara sau   a altor acte normative in vigoare, in funcție de categoria salariatului; funcționar public sau personal contractual.