România

România

Județul Prahova

Comuna Bătrâni

Comuna Bătrâni

Referat de aprobare

ROMÂNIA

JUDEŢUL PRAHOVA

COMUNA BĂTRÂNI

PRIMĂRIA

NR. 4282/20.04.2022

 

REFERAT DE APROBARE

privitor la proiectul de hotărâre nr.31/20.04.2022 privind alegerea preşedintelui de şedinţă

 

         Florin- Nicolaie STOICA – Primarul comunei Bătrâni, judeţul Prahova;

            Ținând cont de dispozițiile art.123 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind  Codul administrativ, care  prevede:

După declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii săi, în termenul stabilit prin regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local, un preşedinte de şedinţă, pe o perioadă de cel mult 3 luni, care conduce şedinţele consiliului şi semnează hotărârile adoptate de acesta. Preşedintele de şedinţă se alege prin vot deschis cu majoritate simplă, prevăzută la art. 5, lit. ee din cod.

 Consilierul local ales în condiţiile de mai sus poate fi schimbat din funcţie, la iniţiativa a cel puţin unei treimi din  numărul consilierilor locali în funcţie, prin hotărâre adoptată cu majoritate absolută.

În cazul în care preşedintele de şedinţă lipseşte, la propunerea consilierilor locali, din rândul acestora este ales un alt preşedinte de şedinţă, prin hotărâre adoptată cu majoritate simplă, care conduce şedinţa respectivă. Acesta exercită pentru această şedinţă atribuţiile prevăzute de prezentul cod pentru preşedintele de şedinţă.

Preşedintele de şedinţă exercită următoarele atribuţii principale:

    a) conduce şedinţele consiliului local;

    b) supune votului consilierilor locali proiectele de hotărâri şi anunţă rezultatul votării, cu precizarea voturilor pentru, a voturilor împotrivă şi a abţinerilor numărate şi evidenţiate de secretarul general al unităţii/subdiviziunii administrativ-teritoriale în procesul-verbal al şedinţei;

    c) semnează procesul-verbal al şedinţei;

    d) asigură menţinerea ordinii, în condiţiile regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local;

    e) supune votului consilierilor locali orice problemă care intră în competenţa de soluţionare a consiliului local;

    f) aplică, dacă este cazul, sancţiunile prevăzute la art. 233 alin. (1) din codul administrativ sau propune consiliului aplicarea unor asemenea sancţiuni, după caz;

    g) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege, de regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local sau alte însărcinări date de către consiliul local.

Prezentul referat de aprobare  se întemeiază   pe prevederile art. 136 și art.240 alin.2 și 3  din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ raportat la proiectul de hotărâre în forma prezentată de iniţiator  consider necesar și oportun inițierea acestui proiect de hotărâre fiind o obligație legală prevăzută de codul administrațiv pentru buna desfășurare a sedințelor consiliului local.

Primar,

Florin- Nicolaie STOICA