Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 64 / 21.12.2022
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind acordarea normei de hrană pentru personalul din cadrul Poliției Locale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Bătrâni

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Viză CFPP

Necesită viză CFPP

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartimentul Financiar contabil și resurse umane

Raport Poliție locală

Forma inițiatorului

România

România

Județul Prahova

Consiliul Local al comunei Bătrâni

Comuna Bătrâni

Proiect de hotărâre

Nr. 64 din 21.12.2022

privind acordarea normei de hrană pentru personalul din cadrul Poliției Locale din cadrul aparatului de specialitate al Primarului comunei Bătrâni

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

- art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;

- prevederile Legii nr.554/2004 a contenciosului adminstrativ, cu modificările şi completările ulterioare;

- prevederile Legii nr.500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice;

- prevederile Legii nr.544/2001  privind liberul acces la informaţiile de interes public, cu modificările şi completările ulterioare;

- prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

-prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;

-prevederile art.14  coroborat cu art.35^1alin.1 din Legea nr.155/2010 a Poliției Locale republicată ;

-prevederile art.1 art.2 ,art.3 lit.b),art.5 și art.7 din Hotărârea Guvernului nr.171/2015 privind stabilirea metodologiei și a regulilor de aplicare a drepturilor prevăzute la art.35^1 alin.(1) din Legea Poliției Locale nr 155/2010 ;

-prevederile Ordonanței Guvernului nr.26/1994 privind drepturile de hrană ,în timp de pace ,ale personalului din sectorul de apărare națională ,ordine publică și securitate națională și ale persoanelor private de libertate,republicată ;

-prevederile Ordinului nr.776/2015 pentru modificarea Ordinului Ministrului Dezvoltarii Regionale și administrației publice nr.496/2015 privind contravaloarea alocației valorice a normei de hrană acordată personalului poliției locale ;

- prevederile art.129 alin.(2( lit.d şi alin.(7) lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului cu nr.57/2019 privind Codul administrativ;

Ținând cont de:

-cererea cu nr.8852/12.12.2022 din partea domnului Arion Marius Valentin ;

-cererea cu nr.8942/14.12.2022 din partea domnului Ene Lulu;

Luând act de:

-Referatul Primarului Stoica Florin-Nicolaie la proiectul de hotărâre, înregistrat cu numărul 9065/21.12.2022;

- raportul de specialitate întocmit de inspector Moisescu Monica Denisa înregistrat cu numărul 9066/21.12.2022;

- raportul de specialitate întocmit de inspector Ciapă Camelia înregistrat cu numărul 9067/21.12.2022 ;

- Viza CFP nr.1727/21.12.2022;

- Aviz nr.  63/27.12.2022 întocmit de comisia pentru buget-finanţe, administraţie publică locală, agricultură, gospodărire comunală, ecologie şi protecţia mediului, servicii şi comerţ, amenajarea teritoriului şi urbanism;

- Aviz nr. 63/27.12.2022 întocmit de comisia pentru muncă şi protecţie socială, relaţii cu cetăţenii, administrarea domeniului public şi privat al comunei, juridică, apărarea ordinei şi liniştei publice, a drepturilor omului;

- Aviz nr. 63/27.12.2022 întocmit de comisia pentru învăţământ, culte şi probleme ale minorităţilor, sănătate, cultură, activităţi sportive şi de agrement;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei bătrâni

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1.Se aprobă acordarea normei de hrană începând cu luna ianuarie 2023 pentru personalul din cadrul Poliției Locale Bătrâni ,diferențiată pe categorii,după cum urmează :

-Funcționarii publici cu funcție specifică de polițist local 

-Funționarii publici cu funcție generală

-Personal contractual

Art.2.Norma de hrană se acordă pe bază de alocație valorică neimpozabilă, cuantumul acesteia fiind diferențiat pe categorii de personal, după cum urmează :

-Funcționari publici cu funcție specifică de polițist local-32 lei/zi calendaristică ;

-Funcționari publici cu funcție generală -25 lei/zi calendaristică;

-Personal contractual 25 lei/zi calendaristică;

-Personalul poliției locale care lucrează în ture sau schimburi-5 lei/zi calendaristică.   

Art.3.Norma de hrană lunară se calculează prin înmulțirea valorii financiare zilnice a alocației valorice cu numărul de zile din calendaristice din luna respectivă 

Art.4.Valorile financiare ale normelor de hrană  zilnice nu se acordă în următoarele situații :

-a) personalul poliției locale se află în concediu fără plată;

-b)  personalul poliției locale se află  în concediu de studii;

-c) personalul poliției locale se află în concediu pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani,3 ani respectiv 7 ani reglementat de O.U.G.nr.111/2010 cu modificările și completările ulterioare;

Art.5.Finanțarea sumelor necesare suportării normei de hrană stabilită la art.2 se va suporta din bugetul comunei Bătrâni cu încadrarea în limitele bugetare aprobate;

Art.6 Prezenta va fi dusă la îndeplinire  de Ordonatorul Principal de credite, compartimentul financiar contabil şi resurse umane, şi comunicată prin grija secretarului general al comunei Bătrâni către  :     

-Instituția Prefectului Judeţul Prahova pentru exercitarea controlului de legalitate; 

- Primar;

- Compartimentul financiar şi resurse umane pentru cunoaştere şi punere în aplicare.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI BĂTRÂNI

Florin-Nicolaie STOICA

Rezultate voturi