Art. 1. Se aprobă includerea teritoriului U.A.T. comuna Belciugatele în teritoriul eligibil al zonei pescăresti Valea Mostiștei, al Asociației Valea Mostiștei.
Art. 2. Zona eligibilă prevăzută la art. (1) nu va fi inclusă în zona eligibilă a nici unei alte entități de tip Grup de Acțiune Locală pentru Pescuit (FLAG) ce va funcționa în perioada exercițiului financiar PAP 2021-2027, cu excepția FLAG Valea Mostiștei - Asociația Valea Mostiștei.
Art. 3. Comuna Belciugatele nu va adera cu teritoriul la un alt parteneriat ce va implementa o strategie de dezvoltare locală cu finanțare prin Programul pentru Acvacultură și Pescuit 2021-2027.
Art. 4. Domnul Mihai GURLUI, primarul comunei Belciugatele, se împuternicește cu ducerea la îndeplinire a prevederilor acestei hotărâri.
Art. 5. Domnul MIHAI T. Ion, secretarul general al comunei Belciugatele, județul Călărași, va comunica prezenta hotărâre instituțiilor și persoanelor interesate.