Nr. 812/31.01.2025
Raport de specialitate
la Proiectul de hotărâre nr. 10/31.01.2025 privind aprobarea depunerii proiectului ,,CONSTRUIRE ȘI DOTARE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ ÎN COMUNA BELCIUGATELE, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”
Proiectul de hotărâre nr. 10/31.01.2025 privind aprobarea depunerii proiectului ,,CONSTRUIRE ȘI DOTARE ȘCOALĂ GIMNAZIALĂ ÎN COMUNA BELCIUGATELE, JUDEȚUL CĂLĂRAȘI”, a fost propus și inițiat de Primarul comunei Belciugatele.
Conform prevederilor art.129 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul local are inițiativă și hotărăște, în condițiile legii, în toate problemele de interes local și exercită și atribuții privind organizarea proprie.
Situația actuală a infrastructurii educaționale din comuna Belciugatele impune realizarea unor investiții majore pentru asigurarea unor condiții adecvate desfășurării procesului educațional. În acest sens, au fost identificate următoarele probleme:
• Clădirile existente nu mai corespund cerințelor actuale privind siguranța și confortul elevilor;
• Lipsa unor laboratoare dotate conform standardelor moderne;
• Numărul insuficient de săli de clasă raportat la numărul elevilor înscriși;
Construcția unei scoli noi in comuna Belciugatele, judetul Călărași are ca scop principal asigurarea unui spațiu educațional adecvat și sigur pentru scolari, oferindu-le o bază solidă pentru dezvoltarea cognitivă, socială și emoțională în anii premergători școlii primare.
Prin realizarea acestui proiect, se urmărește remedierea acestor deficiențe și alinierea unității de învățământ la cerințele moderne în domeniul educației.
Proiectul urmează să fie depus pentru finanțare prin PROGRAMUL REGIONAL SUD-MUNTENIA 2021-2027, OBIECTIV DE POLITICĂ 4: O Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale, PRIORITATEA 5: O regiune educata, OBIECTIV SPECIFIC RSO 4.2 - Îmbunătățirea accesului la servicii și favorabile incluziunii și de calitate în educație, formare și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurii accesibile, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online (FEDR), în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Operațiunea B – Sprijin acordat învățământului primar și secundar pentru îmbunătățirea accesului egal la servicii de calitate și incluzive în educație, inclusiv prin promovarea rezilienței pentru educația și formarea la distanță și online, Apel de proiecte PRSM/310/PRSM_P5/OP4/RSO4.2/PRSM_A23.
Având în vedere cele prezentate, proiectul de hotărâre îndeplinește condițiile legale în materie și poate fi supus spre aprobare Consiliului local.
INSPECTOR CONTABILITATE,
Rodica MORARU