Nr. 712/27.01.2026 APROB,
PRIMAR
RAPORT DE SPECIALITATE
privind vânzarea directă a unui teren intravilan din proprietatea privată a U.A.T. Belciugatele, situat în sat Cojești, str. Băltărețu nr. 9, județul Călărași, în suprafață de 500 m.p.
Subsemnatul, MIHAI T. ION, Secretarul general al comunei Belciugatele, am analizat proiectul de hotărâre privind vânzarea directă a unui teren intravilan din proprietatea privată a U.A.T. Belciugatele, situat în sat Cojești, str. Băltărețu, nr. 9, județul Călărași, în suprafață de 500 m.p. și am constatat următoarele:
- Prin cererea depusă proprietarul construcției, a solicitat cumpărarea terenului pe care este edificată construcția, respectiv a terenului în suprafață de 500 m.p. situat în sat Cojești, str. Băltărețu, nr. 9, județul Călărași;
- Conform art. 8 din Legea nr. 15/2003, privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuințe proprietate personală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deținătorul dreptului de folosință gratuită asupra terenului are dreptul de cumpărare a acestuia la valoarea rezultată din raportul de evaluare.
În prezent, utilizarea gratuită a terenului, aduce la bugetul local doar taxa de utilizare a terenului care este identică cu impozitul pe teren. În cazul vânzării terenului se înregistrează un beneficiu cu prețul de vânzare al terenului care va intra în bugetul local iar impozitul pe teren ramâne.același.
Față de cele arătate mai sus, propun Consiliului Local Belciugatele să adopte proiectul de hotărâre privind vânzarea directă a unui teren intravilan din proprietatea privată a U.A.T. Belciugatele, situat în sat Cojești, str. Băltărețu, nr. 9, județul Călărasi.
SECRETAR GENERAL,
MIHAI T. ION