Art. 1. - Se aprobă indicatorii tehnico - economici, actualizați, pentru obiectivul de investiții „POD PESTE RÂURILE CRIȘUL ALB ȘI LUNCOI ÎN MUNICIPIUL BRAD, JUDEȚUL HUNEDOARA” aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții "Anghel Saligny", precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Se aprobă Devizul General, actualizat, al obiectivului de investiţii prevăzut la art. 1 în valoare totală de 8.028.040,18 lei cu TVA, din care:
- de la bugetul de stat 4.182.113,03 lei cu TVA;
- de la bugetul local 3.845.927,15 lei fără TVA, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. - Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se împuterniceşte Compartimentul Investiții și Serviciul Buget, Finanţe, Contabilitate, Taxe şi Impozite Locale din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad.
Art. 4. - Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.
Art. 5. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Prefectului Judeţului Hunedoara;
- Primarului Municipiului Brad;
- Serviciului Buget, Finanţe, Contabilitate, Taxe şi Impozite Locale;
- Compartimentului Investiții.