Nr. 165 / 11.08.2023
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind alocarea unei sume de bani din bugetul local al Municipiului Brad pe anul 2023 pentru invitarea în țară a unor delegații străine

Inițiator proiect

Florin CAZACU

Primarul municipiului

Hotărâre

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Brad

Municipiul Brad

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 165 din 11.08.2023

privind alocarea unei sume de bani din bugetul local al Municipiului Brad pe anul 2023
pentru invitarea în țară a unor delegații străine

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. III alin. 2 lit. a din O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative;

b) Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

c) art. 1, alin. 1, art. 4 alin. 1 din O.G. nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autorităţile administraţiei publice şi instituţiile publice, actualizată;

d) art. 88 și art.129 alin. 1, alin. 2 lit. e, alin. 4 lit. a și alin. 14 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; 

e) art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată;

Ținând cont de:

a) PROIECTUL DE HOTĂRÂRE nr. 162/11015/10.08.2023 și REFERATUL DE APROBARE nr. 162/11013/10.08.2023 prin care se propune alocarea unei sume de bani din bugetul local al Municipiului Brad pe anul 2023 pentru invitarea în țară a unor delegații străine;

b) raportul compartimentului de specialitate nr. 145/11011/11.08.2023, respectiv al Compartimentului Juridic din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

c) raportul compartimentului de specialitate nr. 41143/10.08.2023, respectiv al Serviciului Buget, Finanțe, Contabilitate, Taxe și Impozite Locale din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

d) avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Brad, respectiv: avizul nr. 136/11040/11.08.2023 al comisiei de studii economice, prognoze, buget, finanțe; avizul nr. 90/11041/11.08.2023 al comisiei de urbanism, amenajarea teritoriului, lucrări publice, protecția mediului înconjurător, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură; avizul nr. 89/11042/11.08.2023  al comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, protecție socială și de agrement;  avizul nr. 168/11043/11.08.2023 al comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și avizul nr. 117/11045/11.08.2023 al comisiei pentru administrarea domeniului public și privat;

Luând act de:

a) Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brad nr. 151/2023 privind aprobarea încheierii Acordului de cooperare între Municipiul Brad, județul Hunedoara din România și Orașul Gaillac, Departamentul Tarn, Regiunea Occitania din Republica Franceză;

b) Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brad nr. 152/2023 privind aprobarea încheierii Acordului de cooperare între Municipiul Brad, județul Hunedoara din România și Orașul Santa Maria a Vico, Provincia Caserta, Regiunea Campania din Republica Italiană;

c) Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brad nr. 153/2023 privind aprobarea încheierii Acordului de cooperare între Municipiul Brad, județul Hunedoara din România și Orașul Caspe, Provincia Zaragoza, Regiunea Aragon din Regatul Spaniei;

d) Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Brad nr. 154/2023 privind aprobarea încheierii Acordului comun de cooperare între Municipiul Brad, județul Hunedoara din România și Orașul Caspe, Provincia Zaragoza, Regiunea Aragon din Regatul Spaniei, Orașul Gaillac, Departamentul Tarn, Regiunea Occitania din Republica Franceză și Orașul Santa Maria a Vico, Provincia Caserta, Regiunea Campania din Republica Italiană;

e) Viza pentru control financiar preventiv aplicată în data de 10.08.2023 de către doamna Ana-Maria-Cristina Gomoi, persoană desemnată pentru a exercita controlul financiar preventiv propriu;  

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului brad

întrunit în a 63-a ședință extraordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Se aprobă alocarea sumei de 6.250 lei din bugetul local al Municipiului Brad pe anul 2023, de la capitolul bugetar 51.02.  ”Autorități publice și acțiuni externe”, reprezentând cheltuieli de protocol cu delegaţiile orașelor Caspe, Gaillac și Santa Maria a Vico, în vederea semnării acordurilor de cooperare cu Municipiul Brad.

Art. 2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Serviciul Buget, Finanțe, Contabilitate, Taxe și Impozite Locale din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad.

Art. 3. Prezenta hotărâre poate fi atacată, conform procedurii şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.

Art. 4. - Prezenta hotărâre se comunică:

                                  - Prefectului  Judeţului Hunedoara;

                                  - Primarului Municipiului Brad;

                                  - Serviciului  Buget, Finanţe, Contabilitate, Taxe şi Impozite Locale.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ioan-Florin OPRIȘA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BRAD,

Carmen-Irina BORA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 165 / 11.08.2023

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 9
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 17
2 Numărul consilierilor locali în funcție 17
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 16
4 Numărul voturilor „PENTRU” 16
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 165 / 11.08.2023

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 11.08.2023
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 28.08.2023
4 Comunicarea către prefectul județului 17.08.2023
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu