Nr. 79 / 28.05.2026
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea achitării cotizaţiei pentru anul 2026 datorată de către Municipiul Brad, în calitate de membru, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ”Serviciul judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân”, judeţul Hunedoara

Inițiator proiect

Florin CAZACU

Primarul municipiului

Hotărâre

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Brad

Municipiul Brad

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 79 din 28.05.2026

privind aprobarea achitării cotizaţiei pentru anul 2026 datorată de către Municipiul Brad, în calitate
de membru, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ”Serviciul judeţean pentru ocrotirea
animalelor fără stăpân”, judeţul Hunedoara

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 3 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. h) și art. 35 alin. (4) și alin. (6) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. art. 10 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. art. 46 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n) și  lit. s) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  5. Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

a) PROIECTUL DE HOTĂRÂRE nr. 83/11019/21.05.2026 și REFERATUL DE APROBARE nr. 83/11017/21.05.2026 al Primarului Municipiului Brad prin care se propune aprobarea achitării cotizaţiei pentru anul 2026 datorată de către Municipiul Brad, în calitate de membru, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ”Serviciul judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân”, judeţul Hunedoara;

b) raportul compartimentului de specialitate nr. 75/11038/22.05.2026, respectiv al Compartimentului Juridic din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

c) raportul compartimentului de specialitate nr. 30313/20.05.2026, respectiv al Serviciului Buget, Finanțe, Contabilitate, Taxe și Impozite Locale din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

d) avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Brad, respectiv: avizul nr. 67/11026/27.05.2026 al comisiei de studii economice, prognoze, buget, finanțe și avizul nr. 81/11030/27.05.2026 al comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor;

Luând act de:

a) adresa Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ”Serviciul judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân”, judeţul Hunedoara, înregistrată la Primăria Municipiului Brad sub nr. 30377/21.05.2026;

b) Hotărârea A.G.A. nr. 1/2026 a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ”Serviciul judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân”, judeţul Hunedoara;

c) Hotărârea A.G.A. nr. 2/2026 a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ”Serviciul judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân”, judeţul Hunedoara;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului brad

întrunit în a 19-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – Se aprobă achitarea cotizaţiei pentru anul 2026, de către Municipiul Brad, în calitate de membru, Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară  ”Serviciul judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân”,  judeţul Hunedoara, după cum urmează:

a) în cuantum de 15 lei/locuitor, respectiv a sumei de 52.796,25 lei, pentru trimestrul I  al anului 2026;

b) în cuantum de 16 lei/locuitor, respectiv a sumei de 168.948 lei, pentru trimestrele II - IV  ale anului 2026.

Art. 2. - Decontarea acestor cheltuieli se face de la capitolul bugetar 51.02. ”Autorităţi publice”, cu încadrarea în limita creditelor bugetare aprobate.

Art. 3. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Serviciul Buget, Finanţe, Contabilitate, Taxe şi Impozite Locale din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad.

Art. 4. - Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.

Art.  5.  -   Prezenta hotărâre se comunică:

                           -   Prefectului  Judeţului  Hunedoara ;

                           -   Primarului Municipiului Brad;

                           -   Serviciului Buget, Finanţe, Contabilitate, Taxe şi Impozite Locale;

                           -   Compartimentului Situaţii de Urgenţă;

                    -   Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară  ”Serviciul judeţean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân ”,  județul Hunedoara.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Dorel LEAHA-ȘTEFAN

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BRAD,

Carmen-Irina BORA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 79 / 28.05.2026

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 9
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 17
2 Numărul consilierilor locali în funcție 17
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 17
4 Numărul voturilor „PENTRU” 17
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 79 / 28.05.2026

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 28.05.2026
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 11.06.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 03.06.2026
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu