HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL
Nr. 117 din 25.06.2026
privind aprobarea acordării, în anul 2026, de finanţare nerambursabilă de la bugetul local al Municipiului Brad persoanelor fizice autorizate/atestate, asociaţiilor/fundaţiilor/organizaţiilor fără scop patrimonial, cu personalitate juridică, care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Brad, cultelor religioase
române cu personalitate juridică, cluburilor sportive de drept privat care desfăşoară activităţi
nonprofit menite să sprijine realizarea unor obiective de interes public local
Analizând temeiurile juridice, respectiv:
a) art. 2 lit. c), art. 4 lit. c), lit. f), lit. g), art. 5, art. 6, art. 10-13, art. 15-17, art. 20 și următoarele din Legea nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare;
b) art. 3 alin. (3), alin. (8) și art. 4 din O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unităţile de cult aparţinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
c) art. 4 alin. (2), art. 5, art.14 și art.15 din Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 82/2001privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, aprobate prin H.G. nr. 1470/2002 , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) art. 4 și art. 7 din Legea nr. 186/2003 privind susținerea și promovarea culturii scrise, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) art. 1, art. 2 alin. (5), art. 2^1, art. 4, art. 6 și art. 9 - art. 17 din O.G. nr. 51/1998 privind îmbunătățirea sistemului de finanțare nerambursabilă a proiectelor culturale, cu modificările și completările ulterioare;
f) art. 1 alin. (2) și art. 2 din H.G. nr. 1273/2005 pentru aprobarea Programului naţional „Lăcaşurile de cult - centre spirituale ale comunităţii";
g) art. 1 - art. 6 din Ordinul Ministerului Tineretului și Sportului nr. 664/2018 privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a proiectelor și programelor sportive;
h) cap. III - cap. V din Normele financiare pentru activitatea sportivă, aprobate prin H.G. nr. 1447/2007, cu modificările și completările ulterioare;
i) art. 3 și art. 81 alin. (2) din Legea educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000, cu modificările şi completările ulterioare;
j) art.1 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
k) art.1 din O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, cu modificările şi completările ulterioare;
l) Legea nr. 246/2005 pentru aprobarea O.G. nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii;
m) art. 31 și art. 326 din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, cu modificările și completările ulterioare;
n) art. 87 alin. (1), alin. (2) și alin. (5), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b), lit. d), alin. (4) lit. a), alin. (7) lit. d), lit. f) și lit. s), alin. (8) lit. a) și alin. (14) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
p) Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al municipiului brad
întrunit în a 20-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1. - Se aprobă acordarea de finanţare nerambursabilă, în anul 2026, de la bugetul local al Municipiului Brad, persoanelor fizice autorizate/atestate, asociaţiilor/fundaţiilor/organizaţiilor fără scop patrimonial, cu personalitate juridică, care îşi desfăşoară activitatea pe raza municipiului Brad, cultelor religioase române cu personalitate juridică, cluburilor sportive de drept privat care desfăşoară activităţi nonprofit menite să sprijine realizarea unor obiective de interes public local, selectate şi prezentate în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. - Justificarea şi decontarea cheltuielilor se vor face cu acte doveditoare, în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Art. 3. - Se împuterniceşte Primarul Municipiului Brad, domnul Florin Cazacu, ca, în numele și pentru Municipiul Brad, să semneze contractele de finanţare nerambursabilă.
Art. 4. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Serviciul Buget, Finanţe, Contabilitate, Taxe şi Impozite Locale din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad.
Art. 5. - Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 6. - Prezenta se comunică:
- Prefectului Judeţului Hunedoara;
- Primarului Municipiului Brad;
- Serviciului Buget, Finanţe, Contabilitate, Taxe şi Impozite Locale.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Dorel LEAHA-ȘTEFAN
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BRAD,
Carmen-Irina BORA