Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 78/2023 au fost stabilite situațiile deosebite pentru acordarea ajutoarelor de urgență, precum și cuantumul ajutorului ce se poate acorda pentru fiecare dintre acestea.
La punctul 10 al Anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 78/2023 este prevăzută posibilitatea de acordare a unui ajutor de urgență ,,Pentru persoanele și familiile beneficiare de ajutor social sau pentru o persoană care face parte dintr-o familie în care venitul net pe persoană este mai mic decât salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată care se află în situații de necesitate cauzate de calamități naturale, incendii, accidente- se poate acorda ajutor de urgență în cuantum de până la 5.000 lei.”
Având în vedere faptul că repararea daunelor materiale cauzate de calamități naturale, incendii, accidente este costisitoare și implică cheltuieli foarte mari, consider necesară și oportună modificarea acestui punct astfel încât să aibă următorul conținut: ,,Pentru persoanele care se află în situații de necesitate cauzate de calamități naturale, incendii, accidente- se poate acorda ajutor de urgență în cuantum de până la 10.000 lei, acordarea fiind exceptată de la condiția realizării unui venit minim pe membru de familie“.
În conformitate cu prevederile art. 28 alin. 2 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare ”propunerea de acordare a ajutoarelor de urgenţă are la bază cererea şi declaraţia pe propria răspundere a unui membru de familie sau a persoanei singure, precum şi ancheta socială prin care se certifică existenţa situaţiilor de necesitate ori, după caz, a situaţiilor deosebite în care se află familiile sau persoanele singure”.
Față de cele de mai sus, consider că se impune adoptarea unei noi hotărâri de consiliu privind stabilirea situațiilor deosebite pentru acordarea ajutoarelor de urgență anumitor persoane sau familii din municipiul Brad, potrivit prevederilor Legii nr. 416/2001, cu modificările și completările ulterioare și, implicit, abrogarea Hotărârii Consiliului Local nr. 78/2023, cu modificările și completările ulterioare.
În contextul celor de mai sus am inițiat prezentul proiect de hotărâre și îl supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad în forma prezentată.
Invoc în susţinerea propunerii mele prevederile art. 28 alin. 2, alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 41 – 48 din Hotărârea Guvernului nr. 50/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 1 din H.G. nr. 1447/2022 privind stabilirea salariului minim brut pe țară garantat în plată, ale art. 129 alin. 2 lit. d, alin. 7 lit. c, lit. o din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.