Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 183 / 15.09.2023
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind darea în folosință gratuită Palatului Copiilor Deva - structura Brad a unui spațiu din incinta imobilului situat în municipiul Brad, strada Aleea Patriei, numărul 2, județul Hunedoara

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 3

  • Comisia 4

  • Comisia 5

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment Juridic

Raport Serivicul Administrarea Domeniului Public și Privat

Forma inițiatorului

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Brad

Municipiul Brad

Proiect de hotărâre

Nr. 183 din 15.09.2023

privind darea în folosință gratuită Palatului Copiilor Deva - structura Brad a unui spațiu din incinta imobilului situat în municipiul Brad, strada Aleea Patriei, numărul 2, județul Hunedoara

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 136 alin. (4) din Constituţia României, republicată;
  2. art. 553 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  3. art. 362 alin. (2), art. 129 alin. (2), lit. c), alin. (6), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  4. art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată;

Ținând cont de:

a) PROIECTUL DE HOTĂRÂRE nr. 183/11015/15.09.2023 și REFERATUL DE APROBARE nr. 183/11013/15.09.2023 al Primarului Municipiului Brad prin care se propune darea în folosință gratuită Palatului Copiilor Deva - structura Brad a unui spațiu din incinta imobilului situat în municipiul Brad, strada Aleea Patriei, numărul 2, județul Hunedoara;

b) raportul compartimentului de specialitate nr. 181/11011/22.09.2023, respectiv al Compartimentului Juridic din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

c) raportul compartimentului de specialitate nr. 45501/20.09.2023, respectiv al Serviciului Administrarea Domeniului Public și Privat din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

d) avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Brad, respectiv: avizul nr. 155/11040/27.09.2023 al comisiei de studii economice, prognoze, buget, finanțe; avizul nr. 97/11042/27.09.2023  al comisiei pentru activități științifice, învățământ, sănătate, cultură, protecție socială și de agrement;  avizul nr. 189/11043/27.09.2023 al comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și avizul nr. 131/11045/27.09.2023 al comisiei pentru administrarea domeniului public și privat;

Luând act de:

          Cererea nr. 1118/06.09.2023 a Palatului Copiilor Deva, înregistrată la Primăria Municipiului Brad sub nr. 44110/15.09.2023, prin care solicită atribuirea în folosință gratuită a unui spațiu în scopul bunei desfășurări a activităților de cerc;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului brad

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – Se aprobă  darea în folosinţă gratuită a unui spaţiu în suprafaţă de 84,89 mp., compus din două încăperi nr. 7 și respectiv nr. 11, la etajul I al imobilului, proprietatea publică a Municipiului Brad, situat în municipiul Brad, strada Aleea Patriei, nr. 2,  județul Hunedoara, înscris în Cartea Funciară nr. 61746-C1-U4 Brad, număr cadastral 61746-C1-U4, pentru a fi folosit de către Palatul Copiilor Deva - structura Brad, în scopul desfășurării activităților de cerc.

Art. 2. – Darea în folosinţă gratuită se va face prin încheierea unui proces - verbal de predare - primire și a unui contract de comodat,  cu o perioadă de valabilitate de 5 ani,  începând cu data semnării acestuia.

Art. 3. – Se împuterniceşte Primarul Municipiului Brad, domnul Florin Cazacu, pentru a semna contractul de comodat.

Art. 4. - La expirarea termenului prevăzut la articolul 2, contractul de comodat poate fi prelungit, prin încheierea unui act adiţional, ca urmare a manifestării de voinţă a părţilor.

Art. 5.  - Cheltuielile pentru utilităţi vor fi suportate de către beneficiarul dreptului de folosință gratuită prevăzut la art. 1.

Art. 6. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Serviciul Administrarea Domeniului Public şi Privat din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad.

Art. 7. - Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.

Art. 8. - Prezenta hotărâre se comunică:

                        - Prefectului Judeţului Hunedoara;

                        - Primarului Municipiului Brad;         

                        - Serviciului Administrarea Domeniului Public şi Privat;

                         - Palatului Copiilor Deva.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI BRAD

Florin CAZACU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BRAD

Carmen-Irina BORA

Documente de prezentare și motivare

  • Raport Compartiment Juridic
    Raport Compartiment Juridic
  • Raport Serivicul Administrarea Domeniului Public și Privat
    Raport Serivicul Administrarea Domeniului Public și Privat
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 1 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 1 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 3 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 3 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 4 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 4 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 5 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 5 )

Prezentare proiect în cadrul ședinței

Prin adresa nr. 1118/06.09.2023, înregistrată la Primăria Municipiului Brad sub nr. 44110/07.09.2023, Palatul Copiilor Deva – structura Brad a solicitat atribuirea în folosință gratuită a unui spațiu pentru desfășurarea activității a 2 cercuri, respectiv cercul de orientare turistică și cercul de dans modern. 

Se menționează faptul că activitatea celor două cercuri s-a desfășurat în imobilul aflat în administrarea Școlii Gimnaziale ”Mircea Sântimbreanu”. Deoarece sălile de clasă ocupate de cele două cercuri sunt necesare actului de învățământ pentru clasele primare, este necesară alocarea altor spații pentru desfășurarea activităților Palatului Copiilor Deva – structura Brad.

Întrucât există posibilitatea atribuirii în folosință gratuită a unui spațiu în suprafață de 84,89 mp., compus din două încăperi nr. 7 și respectiv nr. 11, la etajul I al imobilului, proprietatea publică a Municipiului Brad, situat în municipiul Brad, strada Aleea Patriei, nr. 2, județul Hunedoara, înscris în Cartea Funciară nr. 61746-C1-U4 Brad, număr cadastral 61746-C1-U4, am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus darea în folosință gratuită Palatului Copiilor Deva - structura Brad a spațiului identificat, precum și împuternicirea Primarului Municipiului Brad să semneze contractul de comodat.

Precizez că beneficiarul dreptului de folosință gratuită va suporta cheltuielile pentru utilități și va asigura întreținerea corespunzătoare a spațiului preluat, exercitând posesia și folosința asupra acestora, în condițiile legii.

Darea în folosinţă gratuită se va face prin încheierea unui proces - verbal de predare - primire și a unui contract de comodat  cu o perioadă de valabilitate de 5 ani,  începând cu data semnării acestuia, cu posibilitate de prelungire, prin act adițional, ca urmare a manifestării de voință a părților.

Beneficiarul nu are dreptul să schimbe destinația bunului primit în tot sau în parte, acest fapt atrăgând încetarea folosinței și reîntoarcerea bunului la proprietar.

În contextul celor de mai sus supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad  proiectul de hotărâre în forma prezentată.

Invoc în susţinerea propunerii mele prevederile art. 553 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 136 alin. 4 din Constituția României, republicată,  ale art. 129 alin. (1) lit. c), alin. (6) lit. a), art. 362 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.

Rezultate voturi