Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 94/2024 s-a aprobat Devizul general pentru alimentare cu energie electrică în valoare de 395.991,37 lei (cu T.V.A.), respectiv 332.765,86 lei (fără T.V.A.), din care C+M = 140.141,37 lei (cu T.V.A.), respectiv 117.765,86 lei (fără T.V.A.).
Acest Deviz a fost întocmit în baza estimărilor făcute de către furnizorii de energie la momentul în care au fost demarate procedurile de proiectare. De la acea dată și până la finalizarea procedurii de soluționare a branșamentului, prețurile s-au majorat, astfel că ofertele primite pentru realizarea lucrărilor au depășit valoarea aprobată.
Pentru a putea fi efectuată recepția lucrărilor obiectivului de investiții ”CONSTRUIRE LOCUINȚE PENTRU TINERI DESTINATE ÎNCHIRIERII, P+3E+M, SISTEMATIZARE ȘI UTILITĂȚI", construcția trebuie racordată la utilități.
În contextul celor de mai sus am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus aprobarea Devizului general, actualizat, pentru obiectivul de investiții ”Sistematizare și utilități pentru construire bloc tip ANL, Municipiul Brad, județul Hunedoara” și îl supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad în forma prezentată.
Precizez că valoarea Devizului general, actualizat, aferent acestui obiectiv de investiții, pentru alimentarea cu energie electrică, este de 496.826,02 lei (cu T.V.A.), respectiv 417.500,86 lei (fără T.V.A.), din care C+M = 140.141,37 lei (cu T.V.A.), respectiv 117.765,86 lei (fără T.V.A.).
Invoc în susţinerea propunerii mele prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul - cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale art.129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.