În data de 19.09.2024 a avut loc întâlnirea grupului de lucru constituit prin Dispoziția Primarului Municipiului Brad nr. 878/2023, în vederea analizării noilor cereri depuse de către consumatorii – persoane fizice care au domiciliul sau locuința principală în municipiul Brad, județul Hunedoara și care beneficiază de o reducere cu 50% a prețului final al energiei electrice aferent contractului de furnizare încheiat.
Au fost depuse:
- un număr de 72 cereri pentru acordarea reducerii cu 50% a prețului final al energiei electrice aferent contractului de furnizare încheiat;
- un număr de 17 cereri în vederea schimbării titularului cererii depuse inițial, prins în lista aprobată prin H.C.L. nr. 123/30.08.2022;
- un număr de 5 cereri pentru renunțarea la serviciile furnizorului de energie electrică S.C. PPC ENERGIE S.A.;
- o cerere pentru renunțarea la serviciile furnizorului de energie electrică S.C. SPEEH HIDROELECTRICA S.A.;
În urma verificării cererilor menţionate mai sus grupul special de lucru a decis că:
- un număr de 72 cereri îndeplinesc condițiile pentru aplicarea prevederilor art. 8 alin. 4 din O.G. nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei ”Delta Dunării” și ale art. I din Ordinul nr. 1.009/2022 pentru modificarea Normelor metodologice ale Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, ale Ministerului Finanțelor, ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale și ale Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului nr. 4.626/23.685/6.291/1.840/1997 privind acordarea, utilizarea și controlul cheltuielilor rezultate din aplicarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 27 din 5 august 1996, republicată;
- în ceea ce privește celelalte cereri depuse, grupul special de lucru a luat act de cele solicitate și a procedat în consecință.
În conformitate cu prevederile Cap. I alin. 4 din Normele metodologice nr. 4626/1997 privind acordarea, utilizarea și controlul cheltuielilor rezultate din aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 27/1996, republicată, grupul de lucru a considerat că se impune actualizarea listelor inițiale aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 123/2022, actualizate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 228/2022, Hotărârea Consiliului Local nr. 61/2023, Hotărârea Consiliului Local nr. 127/2023, Hotărârea Consiliului Local nr. 196/2023, Hotărârea Consiliului Local nr. 51/2024 și, respectiv, Hotărârea Consiliului Local nr. 88/2024
Astfel, am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus aprobarea Listelor actualizate cu consumatorii, persoane fizice care au domiciliul sau locuința principală în municipiul Brad, județul Hunedoara și care beneficiază de o reducere cu 50% a preţului final al energiei electrice aferent contractului de furnizare încheiat.
Precizez că aceste listele vor fi afişate la sediul Primăriei Municipiului Brad. Cetăţenii care au fost omişi sau ale căror cereri nu au fost aprobate pot depune contestaţii, la sediul Primăriei Municipiului Brad, în termen de 10 zile de la afişare. Primarul Municipiului Brad are obligaţia să le soluţioneze în termen de 10 zile şi să comunice petiționarilor modul de rezolvare.
Cetăţenii nemulţumiţi de hotărârea Primarului Municipiului Brad se pot adresa, în termen de 5 zile de la înştiinţare, Prefectului Judeţului Hunedoara, care are obligaţia să le examineze şi să formuleze un răspuns în termen de 10 zile.
După parcurgerea acestor etape, listele devin definitive şi, prin grija Primarului Municipiului Brad, vor fi transmise societăților abilitate să asigure respectivele facilităţi.
În contextul celor de mai sus supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad proiectul de hotărâre în forma prezentată.
În susţinerea propunerii mele invoc prevederile pct. 1, pct. 2, pct. 3, pct. 4, pct. 15 alin. 1 lit. b și alin. 2 din Normele metodologice nr. 4626/23685/6291/1840/1997 privind acordarea, utilizarea și controlul cheltuielilor rezultate din aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni, norme modificate și completate prin Ordinul Comun nr. 572/321/1335/1009/935/2022 al Ministerului Lucrărilor Publice şi Amenajării Teritoriului, ale Ministerului Finanţelor, ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi ale Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului, ale art. 8 alin. 4 și art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art.129 alin. 1, alin. 2 lit. d și alin. 7 lit. n și lit. s din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum și ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.