În prezent, Organigrama și Statul de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad, pentru instituțiile și serviciile publice locale din subordinea Consiliului Local al Municipiului Brad conțin 145 de posturi aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 100/2024, după cum urmează:
- 2 posturi demnitari (primar și viceprimar);
- 1 post de secretar general – funcție publică specifică de conducere;
- 6 posturi - funcții publice de conducere;
- 72 posturi - funcții publice de execuție;
- 5 posturi contractuale de conducere;
- 59 posturi contractuale de execuție;
Pe lângă cele 145 de posturi, la capitolul de cheltuieli bugetare prevăzut de art. III alin. (2) din O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare, mai există, finanțate 33 posturi la „Asigurări și asistență socială” – capitol bugetar 68.02, respectiv 317,5 posturi la „Sănătate”- capitol bugetar 66.02.
În acest context, menționăm faptul că, prin adresa nr. 7300/2024 a Instituției Prefectului – Județul Hunedoara, înregistrată la Primăria Municipiului Brad sub nr. 40399/12.08.2024, a fost comunicat numărul maxim total de posturi stabilit pentru Primăria Municipiului Brad, conform OUG nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare, respectiv un număr maxim total de posturi de 155.
În vederea respectării legislației în vigoare, precum și atingerii nivelului de performanta dorit și eficientizării operaționale a serviciilor oferite de municipalitate cetățenilor pe care îi deservește, care să contribuie la creșterea eficacității operaționale a serviciilor interne/externe și ținând cont de recomandările din adresa nr. 30564/2024 a Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, propunem următoarele modificări:
- preluarea postului vacant de natură contractuală de muncitor calificat, treapta profesională I din cadrul Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Brad, în cadrul Compartimentului Administrarea Parcărilor – Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat – Direcția Arhitect Șef din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad, la poziția 21 a noului Stat de funcții;
Ca urmare a adresei Instituției Prefectului – Județul Hunedoara nr. 9738/2024 au fost evidențiate în Statul de funcții posturile determinate potrivit Anexei 1 precum și posturile exceptate potrivit art. III alin (2) din O.U.G. nr. 63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, posturile din cadrul Spitalului Municipal Brad din tabelul centralizator, precum și posturile asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, nu mai sunt cuprinse în Statul de funcții.
Modificările sus-menționate asupra Organigramei și a Statul de funcții pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad, pentru instituțiile și serviciile publice locale din subordinea Consiliului Local al Municipiului Brad (fără Direcția de Asistență Socială) nu conduc la modificarea numărului total de posturi față de structura aprobată în organigrama anterioară, rămânând un număr de 145 de posturi.
În contextul celor de mai sus am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii pentru aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad, precum și pentru instituţiile şi serviciile publice locale din subordinea Consiliului Local al Municipiului Brad și îl supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad în forma prezentată.
Am propus, de asemenea, ca, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, abrogarea prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr. 100/2024.