Municipiul Brad a depus o solicitare pentru obținerea unei finanțări nerambursabile pentru proiectul de investiție ”Revitalizare și Regenerare urbană în Municipiul Brad”, SMIS 335338, în cadrul apelului de proiecte PRV/198/PRV_P7/OP5/RSO5.1/PRV_A37 – municipii.
După derularea perioadei de evaluare administrativă și tehnico-financiară, proiectul depus a fost declarat ACCEPTAT la finanțare prin Adresa ADR Vest nr. 2025NOF000503/16.01.2025.
În urma acceptării solicitării de finanțare a fost încheiat Contractul de finanțare nr. 224/17.03.2025, iar una dintre anexele acestuia este graficul de rambursare a cheltuielilor aferente proiectului.
În cadrul primei cereri de rambursare vor fi solicitate la rambursare cheltuielile aferente serviciilor efectuate anterior semnării contractului de finanțare, astfel că se impune modificarea Devizului general centralizator aferent acestui obiectiv de investiții, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 24/2025 astfel cum a fost modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 71/2025.
Precizez că modificările intervin doar între linii bugetare ale aceluiași Capitol, valoarea Devizului fiind aceeași.
În speță, cheltuielile aferente liniilor bugetare 3.1 și 3.5 din cadrul Capitolului nr. 3 ”Cheltuieli pentru proiectare și asistență tehnică” ale Devizului general centralizator se modifică în funcție de contractele de servicii încheiate și cheltuielile eligibile aprobate în urma evaluării.
Astfel, se impune modificarea, în consecință, a Anexei nr. 2 la Hotărârea Consiliului Local nr. 24/2025 modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 71/2025, respectiv a Devizului general centralizator.
În contextul celor de mai sus am inițiat prezentul proiect de hotărâre și îl supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad în forma prezentată.
Invoc în susţinerea propunerii mele prevederile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul - cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Programului Regional Vest pentru perioada de programare 2021-2027 – DECIZIA DE PUNERE ÎN APLICARE A COMISIEI nr. 7252 din 7.10.2022 de aprobare a programului regional “Vest” pentru sprijin din partea Fondului european de dezvoltare regională în cadrul obiectivului „Investiții pentru ocuparea forței de muncă și creștere economică” pentru regiunea Vest din România, CCI 2021RO16RFPR007, ale Legea nr. 277/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România, ale O.U.G. nr. 156/2020 privind unele măsuri pentru susţinerea dezvoltării teritoriale a localităţilor urbane şi rurale din România cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, ale Regulamentului (UE) 2021/1060 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispozițiilor comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european Plus, Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă și Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură și de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum și Fondului pentru azil, migrație și integrare, Fondului pentru securitate internă și Instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor și politica de vize, ale art.129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.