Prin adresa nr. 401/02.03.2026, înregistrată la Primăria Municipiului Brad sub nr. 19227/02.03.2026, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ”Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara” a transmis Nota de fundamentare nr. 397/02.03.2026 privind supunerea spre aprobare a Actului Adițional nr. 5 la Contractul nr. 34/61 din 13.03.2025 privind „Prestarea Serviciului de Salubrizare în zona de colectare 1 Brad, Județul Hunedoara” și mandatarea președintelui Asociației să semneze actul adițional.
Ca urmare a modificării de către Consiliul Județean Hunedoara a tarifelor practicate de către operatorul CMID Bârcea Mare și ținând seama de tariful de colectare și transport separat al deșeurilor reziduale modificat prin Actul Adițional nr. 3 la Contract, se impune modificarea tarifelor de gestionare prevăzute la art. 10 alin. (1) din Contract.
În conformitate cu prevederile art. 36 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 640/2022 A.N.R.S.C. privind aprobarea Normelor metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, tarifele activităţilor specifice serviciului de salubrizare se modifică în următoarele situaţii:
„a) la modificarea majoră a unuia sau a mai multor elemente de cheltuieli, determinată de modificarea preţurilor de achiziţie din piaţă, a condiţiilor de exploatare sau a obligaţiilor de serviciu public, care au o influenţă în creşterea nivelului tarifelor mai mare decât cea rezultată din aplicarea parametrului de ajustare”.
Actul Adițional nr. 5 la Contractul nr. 34/61 din 13.03.2025 prevede modificarea art. 10 alin. (1) – TARIFUL, în sensul modificării tarifelor de gestionare.
Astfel, am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus însușirea Actului Adițional nr. 5 la Contractul nr. 34/61 din 13.03.2025 privind „Prestarea Serviciului de Salubrizare în zona de colectare 1 Brad, Județul Hunedoara” și mandatarea președintelui Asociației să semneze acest document.
Am propus, de asemenea, acordarea unui mandat special reprezentantului Municipiului Brad să voteze „PENTRU”/„ÎMPOTRIVĂ” în ședința Adunării Generale a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ,,Sistemul Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Hunedoara”, în numele și pentru Municipiul Brad, aprobarea Actului Adițional nr. 5 la Contractul nr. 34/61 din 13.03.2025.
În contextul celor de mai sus, supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad proiectul de hotărâre în forma prezentată.
Invoc în susţinerea prezentului proiect de hotărâre prevederile O.U.G. nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, modificată și aprobată prin Legea nr. 17/2023, ale O.U.G. nr. 74/2018, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 31 din 10.01.2019, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 9 alin. 2 lit. h și alin. 3 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Statutul A.D.I.S.I.G.D. HUNEDOARA, astfel cum a fost actualizat și modificat, ale Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.101/2006 a serviciului de salubrizare a localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 54 alin. 5 lit. a) din Normele metodologice de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor pentru activităţile de salubrizare, precum şi de calculare a tarifelor/taxelor distincte pentru gestionarea deşeurilor şi a taxelor de salubrizare, aprobate prin Ordinului A.N.R.S.C nr. 640/2022, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului A.N.R.S.C. nr. 82 din 9 iulie 2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităților, ale Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările si completările ulterioare, ale Documentul de poziție privind modul de implementare a proiectului ”Sistem integrat de management al deșeurilor în județul Hunedoara”, ale art. 89 – art. 92, art. 129 alin. 2 lit. d, alin. 7 lit. n, alin. 14 și art. 132 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.