În Programul principalelor manifestări cultural - educative, artistice şi sportive, pe teme prestabilite, de interes local sau zonal, organizate la nivelul municipiului Brad în anul 2026, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local Brad nr. 21/2026, sunt prevăzute activități de informare dedicate „Zilei Europei”.
Sărbătorirea zilei de 9 Mai – ”Ziua Europei” constituie un simbol al păcii și unității pe continentul nostru. Pentru Municipiul Brad, acest eveniment reprezintă un prilej de a sublinia apartenența noastră la spațiul de valori europene, evidențiind totodată modul în care identitatea locală și națională se armonizează în marea familie europeană.
Ca acțiuni dedicate „Zilei Europei” s-a propus organizarea unei conferințe și a unei activități de informare privind oportunitățile oferite de către Uniunea Europeană pentru România, în calitate de stat membru protagonist.
Conferința îl va avea invitat pe Dan PURIC, actor, regizor și autor apreciat, având ca temă „Încotro, popor român?”.
Dan PURIC este cunoscut pentru conferințele sale care îmbină cultura, istoria și spiritualitatea cu observația socială. Tema propusă se înscrie în dialogul contemporan privind rolul statelor membre în definirea viitorului Europei, promovând ideea că o Europă puternică se bazează pe comunități locale conștiente de propriile rădăcini și valori. În stilul său direct și profund, invitatul propune publicului din municipiul Brad o seară de reflecție asupra identității naționale și a direcției în care se îndreaptă societatea românească în context global.
Evenimentul, organizat la Cinematograful Zarand Brad își propune să depășească formatul unei simple conferințe. Va fi o întâlnire autentică între invitat și public, un prilej de dialog despre responsabilitate, memorie și despre destinul unei comunități aflată în căutarea reperelor într-o lume în continuă schimbare.
Cu acest prilej, administrația publică locală va organiza o activitate de prezentare a proiectelor finanțate din fonduri europene, implementate în municipiul Brad de la momentul intrării României în Uniunea Europeană și până în prezent. Această inițiativă are rolul de a oferi cetățenilor o imagine clară asupra impactului direct și pozitiv pe care politicile de coeziune ale Uniunii Europene l-au avut asupra modernizării infrastructurii și creșterii calității vieții în comunitatea noastră, celebrând astfel ”Ziua Europei” ca pe un proces continuu de dezvoltare locală prin solidaritate europeană.
Evenimentul va fi organizat prin Centrul de Cultură și Turism “Zarand” Brad, în colaborare cu Biblioteca Municipală “Gheorghe Pârvu” Brad, având loc și o lansare de carte, respectiv volumul ”Încotro, popor român?” avându-l ca autor pe Dan PURIC.
Astfel, am iniţiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus aprobarea organizării evenimentului ”Ziua Europei” în data de 9 mai 2026.
Întrucât bugetul local al Municipiului Brad nu a fost aprobat până în prezent, în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, actualizată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia”(1) Dacă legea bugetului de stat nu a fost adoptată cu cel puţin 3 zile înainte de expirarea exerciţiului bugetar, se aplică în continuare bugetele anului precedent, până la aprobarea noilor bugete, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi, de regulă, 1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu exceptia cazurilor deosebite, temeinic justificate de către ordonatorii de credite sau, după caz, 1/12 din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai mici decât cele din anul precedent.”, am propus alocarea sumei de 6.700 lei din bugetul local al Municipiului Brad pe anul 2025 în scopul organizării evenimentului.
În vederea unei bune organizări a acestui eveniment, am propus și desemnarea a 5 consilieri locali care vor colabora cu membrii comisiei care va fi desemnată prin dispoziţia Primarului Municipiului Brad, cu precizarea că las la latitudinea Consiliului Local al Municipiului Brad desemnarea acestor consilieri locali.
Am propus, de asemenea, împuternicirea Primarului Municipiului Brad ca, după deliberarea comisiei, să semneze eventualele contracte necesare organizării acestui eveniment.
În contextul celor de mai sus, supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad proiectul de hotărâre în forma prezentată.
Invoc în susţinerea propunerii mele prevederile Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Brad nr. 36/2026 privind aprobarea Programului principalelor manifestări cultural - educative, artistice şi sportive, pe teme prestabilite, de interes local sau zonal, organizate la nivelul municipiului Brad în anul 2026, ale art. III alin. 2 lit. a din O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice şi întărirea disciplinei financiare şi de modificare şi completare a unor acte normative, ale art. 40 Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 88 și art.129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.