Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 68/2026 s-a aprobat bugetul general al Municipiului Brad pe anul 2026, precum și estimările bugetare pentru perioada 2027–2029.
În cadrul acestei hotărâri, la art. 8, au fost aprobate bugetele fondurilor externe nerambursabile pentru Liceul Teoretic „Avram Iancu” Brad și Școala Gimnazială „Mircea Sântimbreanu” Brad , atât la partea de venituri, cât și la partea de cheltuieli, aferente anului bugetar 2026.
Analizând conținutul actului administrativ și natura sumelor prevăzute în cadrul acestor bugete, s-a constatat faptul că aceste alocări financiare sunt aferente unor proiecte finanțate din fonduri externe nerambursabile, respectiv programe educaționale de tip ERASMUS, care beneficiază de regim financiar distinct și de evidență bugetară separată, potrivit legislației incidente în materia finanțelor publice și a fondurilor externe nerambursabile.
Sub aspectul naturii financiare a sumelor, fondurile aferente programelor educaționale de tip ERASMUS sunt acordate direct unităților de învățământ preuniversitar de către Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), în baza contractelor de finanțare semnate de către școli în calitate de beneficiari direcți. Potrivit normelor europene și legislației naționale privind gestionarea financiară a fondurilor externe nerambursabile, aceste sume au un regim de afectare specială și sunt evidențiate în bugete de venituri și cheltuieli direct de către instituțiile de învățământ, care au personalitate juridică și statut de ordonatori de credite, în conformitate cu prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare.
Aceste fonduri nu reprezintă venituri proprii ale bugetului local al Municipiului Brad și nici cheltuieli care să greveze în mod direct bugetul local, întrucât sunt gestionate în cadrul unor proiecte cu finanțare externă, în condițiile și limitele stabilite prin contractele de finanțare și prin reglementările specifice aplicabile programelor europene. Aceste transferuri nu tranzitează conturile de execuție ale bugetului local al Municipiului Brad și nu implică cofinanțare din venituri proprii. Ca atare, includerea lor inițială în cuprinsul art. 8 din Hotărârea Consiliului Local nr. 68/2026 a constituit o eroare, generând o suprapunere de evidențe care poate conduce la o dublă înregistrare.
Din perspectiva dreptului administrativ, corectarea acestei erori se realizează prin instituția revocării parțiale a actului administrativ de către autoritatea emitentă, Consiliul Local al Municipiului Brad.
În conformitate cu principiul simetriei juridice și în temeiul prevederilor Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, autoritatea deliberativă, Consiliul Local al Municipiului Brad, are prerogativa legală de a reveni asupra propriilor hotărâri din acte care nu au intrat în circuitul civil și nu au produs efecte juridice ireversibile, în scopul restabilirii deplinei legalități și a bunei tehnici bugetare.
Precizez că operarea acestei modificări nu afectează derularea proiectelor europene implementate de unitățile de învățământ, ci asigură delimitarea riguroasă a competențelor financiare.
În contextul celor de mai sus am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus revocarea art. 8 al Hotărârii Consiliului Local nr. 68/2026 privind aprobarea bugetului general al Municipiului Brad pe anul 2026 și a estimărilor pentru anii 2027 – 2029 și îl supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad în forma prezentată.
Invoc în susţinerea propunerii mele prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 129 alin. (1) și alin. (14) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.