Conform prevederilor art. 7 alin. 1 din Anexa la H.G. nr. 741/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice și sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea și reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum și criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare și nivelul fondului de garantare, ”prestatorii de servicii funerare vor efectua activităţile specifice după obţinerea avizului consiliului local al unităţii administrativ-teritoriale şi a autorizaţiei sanitare de funcţionare emisă de către direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, conform prevederilor din anexa nr. 1”.
Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 182/2025 a fost acordat avizul pentru prestare de servicii funerare de către S.C. MATSERV S.R.L., cu sediul social în municipiul Brad, strada Avram Iancu, nr.12, judeţul Hunedoara, valabil până la data de 14.11.2026, data expirării Asigurării de răspundere civilă a prestatorului de servicii (Polița RCPP 25103148637, emisă la data de 14.10.2025).
Prin adresa înregistrată la Primăria Municipiului Brad sub nr. 42373/15.09.2026 operatorul economic S.C. MATSERV S.R.L. a solicitat Consiliului Local al Municipiului Brad acordarea unui nou aviz pentru prestarea de servicii funerare, ținând cont de faptul că Polița RCPP 25103148637 a fost reînnoită.
Având în vedere faptul că structura de specialitate din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad, respectiv Compartimentului Comercial, a verificat și răspunde pentru îndeplinirea de către prestatorul de servicii funerare a condițiilor impuse de art. 9 din Normele tehnice și sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea și reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum și criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare și nivelul fondului de garantare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 741/2016, am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus acordarea avizului pentru prestare de servicii funerare de către S.C. MATSERV S.R.L., cu termen de valabilitate până la data de 15.11.2027, data expirării Asigurării de răspundere civilă a prestatorului de servicii (RCET nr. 26093542193, emisă la data de 14.09.2026).
Precizez că acest aviz poate fi retras în cazul în care se constată nerespectarea condițiilor inițiale care au stat la baza obținerii lui.
În contextul celor de mai sus supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad proiectul de hotărâre în forma prezentată.
Invoc în susţinerea propunerii mele prevederile art. 21 alin. (1) și alin. (3), art. 25, art. 26 și art. 27 din Legea nr. 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane si serviciile funerare, actualizată, ale art. 7 alin. (1), art. 9, art. 41 și art. 42 din Anexa la H.G. nr. 741/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice și sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea și reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum și criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare și nivelul fondului de garantare, ale Ordinului M.S. nr. 1532/2017 privind aprobarea formularelor prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 741/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice şi sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea şi reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum şi criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare şi nivelul fondului de garantare, ale art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. s) şi alin. (14), art. 139 alin. (1), art. 196 alin. (1) lit. a), art.198 și art.199 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată, cu modificările și completările ulterioare.