În exercitarea atribuțiilor conferite prin art. 129 alin. 2 lit. c din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul Local al Municipiului Brad administrează domeniul public și privat al Municipiului Brad.
În conformitate cu prevederile art. 286 alin. 4 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare „(4) Domeniul public al comunei, al oraşului sau al municipiului este alcătuit din bunurile prevăzute în anexa nr. 4, precum şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege ca fiind bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean”.
În Anexa 4 la același act normativ sunt prevăzute bunurile care aparțin domeniului public al comunei, orașului sau al municipiului, printre care, la punctul 5, „terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria, precum şi instituţiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile şi altele asemenea”.
În scopul realizării obiectivului de investiții ”Proiect pilot - Sală de sport școlară, strada Libertății, nr. 23, localitatea Brad, județul Hunedoara”, în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 53/2018, modificată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 79/2019 s-a procedat la predarea către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Compania Națională de Investiții a unui amplasament în suprafață de 3.830 mp., identificat în C.F. nr. 67473 Brad, nr. topo 67473.
Prin Autorizația de construire nr. 24/29.04.2020 a fost autorizată executarea lucrărilor de construcții pentru ”Construire Sală de Sport Școlară, strada Libertății, nr.23, localitatea Brad, județul Hunedoara”.
La finalizarea lucrărilor s-a încheiat Procesul verbal de recepție nr. 32449/28.07.2021 care a stat la baza protocolului de predare primire a amplasamentului situat în strada Libertății, nr. 23, localitatea Brad, județul Hunedoara compus din sală de sport școlară și terenul aferent construcției în suprafață totală de 3.830 mp.
În vederea clarificării regimului juridic al acestui imobil, am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus să se constate apartenența la domeniul public al Municipiului Brad, prin efectul legii, a imobilului nou construit.
Ținând cont de prevederile art. 881 din Codul Civil, cu modificările și completările ulterioare, am propus, de asemenea, înscrierea provizorie a acestui imobil, ca proprietate publică a Municipiului Brad, în C.F. nr. 67473 Brad.
În contextul celor de mai sus, supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad proiectul de hotărâre în forma prezentată.
Invoc în susţinerea propunerii mele prevederile art. 7 alin. 2, art. 881 din Noul Cod Civil, ale Legii nr. 7/1996 - Legea cadastrului și a publicității imobiliare republicată, ale art. 121 alin.1 și alin. 2 din Constituția României, republicată, ale Ordinului nr. 700/2014 privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, ale art. 129 alin. 2 lit. c, alin. 7 lit. s și pct. 5 din Anexa 4 - Lista cuprinzând bunuri care aparțin domeniului public al comunei, orașului sau al municipiului din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.