Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 5 / 12.01.2023
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea prețurilor de referință pentru masa lemnoasă pe picior care se recoltează din fondul forestier, proprietatea publică a Municipiului Brad, precum și a Listei de partizi pentru anul de producție 2023

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 4

  • Comisia 5

Raportul compartimentelor de resort

Raport Biroul Administrarea Domeniului Public și Privat

Raport Compartiment Juridic

Forma inițiatorului

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Brad

Municipiul Brad

Proiect de hotărâre

Nr. 5 din 12.01.2023

privind aprobarea prețurilor de referință pentru masa lemnoasă pe picior care se recoltează din fondul forestier, proprietatea publică a Municipiului Brad, precum și a Listei de partizi pentru anul de producție 2023

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 60 alin. 5 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  2. art. 1 lit. r, art. 4  și art. 6 din Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică aprobat prin H.G. nr. 715/2017, actualizată;
  3. art. 129 alin. 7 lit. s din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. art. 11 alin. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată;

Ținând cont de:

a) PROIECTUL DE HOTĂRÂRE nr. 5/11015/12.01.2023 și REFERATUL DE APROBARE nr. 5/11013/12.01.2023 al Primarului Municipiului Brad prin care se propune aprobarea prețurile de referință  pentru masa lemnoasă pe picior care se recoltează din fondul forestier, proprietatea publică a Municipiului Brad,  pentru anul de producție 2023; 

b) raportul compartimentului de specialitate nr. 5/11011/12.01.2023, respectiv al Compartimentului Juridic din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

c) raportul compartimentului de specialitate nr. 14543/19.01.2023, respectiv al Biroului Administrarea Domeniului Public și Privatdin aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad;

d) avizele comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Brad, respectiv: avizul nr. 6/11040/25.01.2023 al comisiei de studii economice, prognoze, buget, finanțe; avizul nr. 7/11043/25.01.2023 al comisiei pentru administrație publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor și avizul nr. 4/11045/25.01.2023 al comisiei pentru administrarea domeniului public și privat;

Luând act de:

        Adresa nr. 14.630/13.12.2022 a Direcției Silvice Hunedoara - Ocolul Silvic Brad, înregistrată la Primăria Municipiului Brad sub nr. 11696/05.02.2023;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului brad

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – Se aprobă prețurile de referință pe specii/grupe de specii, grade de accesibilitate, sortimente dimensionale și natura produsului pentru masa lemnoasă pe picior care se recoltează din fondul forestier, proprietatea publică a Municipiului Brad,  pentru anul de producție 2023, conform Anexelor nr. 1, nr. 2, nr. 3, nr. 4 și nr. 5 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. - Prețurile de referință prevăzute la art. 1 se folosesc la stabilirea prețurilor de  APV, în conformitate cu prevederile art. 1 lit. r din H.G. nr. 715/2017 pentru aprobarea Regulamentului  de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 3. - Se apobă Lista de partizi picior 2023,  conform   Anexei nr. 6  care face parte integrantă din prezenta hotărâre. 

Art. 4. - Se apobă Lista de partizi lemn fasonat 2023,  conform   Anexei nr. 7 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 5. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Biroul Administrarea Domeniului Public şi Privat din aparatul de specialitate al Primarului Municipiului Brad.

Art. 6. - Prezenta hotărâre poate fi atacată conform procedurii şi termenelor prevăzute de Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, actualizată.

Art. 7. Prezenta hotărâre se va comunica:

                       - Prefectului Judeţului  Hunedoara;

                       - Primarului Municipiului Brad;

                       - Biroului Administrarea Domeniului Public şi Privat;

                       - Ocolului Silvic Brad;

                       - Direcţiei Silvice Hunedoara.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL MUNICIPIULUI BRAD

Florin CAZACU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BRAD

Carmen-Irina BORA

Documente de prezentare și motivare

  • Referat de aprobare
    Referat de aprobare
  • Raport Biroul Administrarea Domeniului Public și Privat
    Raport Biroul Administrarea Domeniului Public și Privat
  • Raport Compartiment Juridic
    Raport Compartiment Juridic
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 1 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 1 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 4 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 4 )
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 5 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 5 )

Prezentare proiect în cadrul ședinței

Prin Hotărârea Guvernului nr. 715/2017, cu modificările și completările ulterioare,  s-a aprobat Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică. 

Acesta reglementează modul de valorificare a masei lemnoase în condiţii de eficienţă maximă (valorificare superioară) pentru întreaga masă lemnoasă extrasă atât din fondul forestier de stat, cât şi din fondul public al unităţii administrativ – teritoriale. 

         Prin adresa nr.14630/13.12.2022, înregistrată la Primăria Municipiului Brad sub nr. 11696/05.01.2023, Direcția Silvică Hunedoara - Ocolul Silvic Brad, a înaintat spre aprobare prețurile de referință aferente anului 2023, pe specii, pe grade de accesibilitate, sortimente și natura produsului pentru masa lemnoasă provenită din fondul forestier proprietatea publică a Municipiului Brad.    

         Conform prevederilor art. 1 lit. r din  Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 715/2017, cu modificările și completările ulterioare ,,[...] preţul de referinţă se aprobă, pentru fiecare an de producţie, prin decizie a conducătorului administratorului fondului forestier proprietate publică a statului, la nivel judeţean, la nivel naţional sau la nivelul regiunii de dezvoltare, respectiv de proprietar pentru masa lemnoasă provenită din fondul forestier proprietate publică a unităţilor administrativ-teritoriale; preţul de referinţă poate fi revizuit o singură dată în cursul unui an […]”. 

         Prețul de referință reprezintă prețul unui metru cub de masă lemnoasă pe picior care se recoltează din fondul forestier, stabilit în condiții de piață, în funcție de specie sau grupă de specii, de gradul de accesibilitate, de sortiment, natura de produs și se utilizează pentru calculul prețului Actului de Punere în Valoare (APV).    

         Prețul de APV, conform prevederilor  art. 1 lit. s din același act normativ este ,,preţul mediu al masei lemnoase cuprinse într-un act de punere în valoare - APV, exprimat în lei/mc volum brut, rezultat prin aplicarea preţurilor de referinţă prevăzute la lit. ,,r”, aferente sortimentelor dimensionale, lemnului de foc şi cojii, ponderate cu cantităţile acestora”.          

         Astfel, am inițiat prezentul proiect de hotărâre prin care am propus aprobarea preţului de referinţă pe specii, pe grade de accesibilitate, sortimente și natura produsului pentru masa lemnoasă provenită din fondul forestier proprietatea publică  a Municipiului Brad, pentru anul de producție 2023, astfel: 

 

 

 

 

-  Gradul I de accesibilitate: < 250 m, conform Anexei nr. 1 la proiectul de hotărâre;   

- Gradul II de accesibilitate: între 251 - 500 m, conform Anexei nr. 2 la proiectul de hotărâre;   

- Gradul III de accesibilitate: între 501 - 1.000 m, conform Anexei nr. 3 la proiectul de hotărâre;  

- Gradul IV de accesibilitate: între 1.001 - 1.500 m, conform Anexei nr. 4 la proiectul de hotărâre;  

- Gradul V de accesibilitate: >1.500 m, conform Anexei nr. 5 la proiectul de hotărâre. 

În contextul celor de mai sus supun spre dezbatere și aprobare plenului Consiliului Local al Municipiului Brad proiectul de hotărâre în forma prezentată. 

Invoc în susţinerea propunerii mele prevederile art. 60 alin. 5 din  Legea  nr. 46/2008 privind Codul Silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare și ale  art. 1 lit. r, art. 4  și ale art. 6 din Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică aprobat prin H.G. nr. 715/2017, cu modificările și completările ulterioare.

Rezultate voturi