Art.1. Se aprobă Regulamentul privind procedura pentru înregistrarea , evidența și radierea vehiculelor pentru care există obligativitatea înregistrării, de pe raza administrativ-teritorială a orașului Broșteni, județul Suceava, prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2 Prezenta hotărâre va fi adusă la îndeplinire de primarul orașului Broșteni, prin aparatul de specialitate.
Art.3 Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituției Prefectului-județul Suceava, pentru controlul de legalitate, domnului primar și persoanelor interesate.