Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Primarului Comunei Bucovăț înregistrat cu nr. 21739/10.08.2026;
- Raportul de specialitate al compartimentului achiziții publice nr. 21740/10.08.2026;
- Raportul de evaluare întocmit în luna iulie 2026 de ing. Lupșa Ioana Livia, evaluator autorizat ANEVAR, privind terenul înscris în CF nr. 403951 Bucovăț, prin care valoarea de piață a terenului a fost stabilită la 64.746 euro;
- Contractul de concesiune nr. 2534 din 23.05.2024, încheiat ca urmare a preluării Contractului de concesiune nr. 1516/19.09.2009;
- Actul adițional nr. 1 la Contractul de concesiune nr. 1516/19.09.2009;
- prevederile art. 871-873 și următoarele din Codul civil;
- prevederile O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b), art. 139 alin. (3) lit. g) și art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ,
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. Se aprobă actualizarea redevenței aferente Contractului de concesiune nr. 2534 din 23.05.2024, având ca obiect terenul înscris în CF nr. 403951 Bucovăț.
Art. 2. Se ia act de Raportul de evaluare întocmit în luna iulie 2026 de ing. Lupșa Ioana Livia, evaluator autorizat ANEVAR, potrivit căruia valoarea de piață a terenului este de 64.746 euro.
Art. 3. În baza raportului de evaluare și având în vedere recuperarea valorii bunului concesionat într-o perioadă de 25 de ani, redevența anuală se actualizează de la 393,89 euro/an la 2.590 euro/an, urmând a fi achitată în lei la cursul euro stabilit potrivit prevederilor contractului de concesiune.
Art.4. Noua redevență se aplică începând cu data de 01.01.2027.
Art. 5.Durata contractului este de 32 ani ( perioada rămasă din cei 49 ani de concesiune).
Art. 6. Primarul Comunei Bucovăț este împuternicit să semneze actul adițional la Contractul de concesiune nr. 2534/23.05.2024, în vederea punerii în aplicare a prezentei hotărâri.
Art. 7. Celelalte clauze ale Contractului de concesiune nr. 2534/23.05.2024 rămân neschimbate
Art. 8. Prezenta hotărâre se comunică:
- Primarului Comunei Bucovăț;
- Compartimentului financiar-contabil;
- Compartimentului patrimoniu;
- Societății GRIMET CONSTRUCT S.R.L.;
- Instituției Prefectului – Județul Timiș.