La proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei si a statului de funcții pentru funcțiile publice și cele contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Cârlibaba, județul Suceava
În baza prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit.a și alin. (3) lit.c din OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, Consiliul local în exercitarea atribuţiilor sale aprobă, în condiţiile legii, la propunerea primarului, înfiinţarea, organizarea şi statul de funcţii ale aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor publice de interes local, reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de interes local, precum şi înfiinţarea, reorganizarea sau desfiinţarea de societăţi de interes local şi statul de funcţii al acestora.
Stabilirea numărului de personal, a salariilor de bază şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare conform legislaţiei în vigoare, se face cu încadrarea în fondurile alocate de la buget, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite.
Luând în cosniderare încadrarea în numărul maxim de posturi stabilit conform anexei la OUG nr.63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare propun consiliului local Cârlibaba sa adopte o hotărâre privind aprobarea organigramei si a statului de funcții pentru funcțiile publice și cele contractuale din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Cârlibaba, județul Suceava.
INIȚIATOR,
PRIMAR - Danciu Gabriel-Michael