Privind acoperirea definitivă a deficitului secțiunii de dezvoltare pe anul 2023
Având în vedere ordinul ministrului finanțelor publice OMF nr.5435/2023 privind aprobarea normelor metodologice privind încheierea exercițiului bugetar al anului 2023 - la pct. 5.16.3. - Stabilirea excedentului/deficitului anual al bugetului local:
a) În situaţia în care secţiunea de funcţionare şi/sau secţiunea de dezvoltare înregistrează excedent, acesta se preia în contul de excedent al bugetului local, pe bază de notă contabilă,
b) În situaţia în care secţiunea de funcţionare şi/sau secţiunea de dezvoltare înregistrează deficit, acesta se acoperă definitiv din excedentul bugetului local al anilor precedenţi, până la data de 9 ianuarie 2024 inclusiv, potrivit prevederilor art. 58 alin. (1) lit. c) sau potrivit prevederilor art. 58 alin. (14), după caz, din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Pe baza hotărârilor autorităţilor deliberative sau a dispoziţiei ordonatorului principal de credite sau persoanei căreia i s-au delegat aceste atribuţii, după caz, unităţile Trezoreriei Statului înregistrează operaţiunea de acoperire definitivă a deficitelor secţiunilor respective, pe bază de notă contabilă.
Ţinând cont de prevederile Legii nr.273/2006 a finanţelor publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, prezint alăturat un proiect de hotărâre pe care vă rog să-l aprobaţi în forma prezentată.
INIȚIATOR,
Primar: Gabriel-Michael Danciu