România

România

Județul Suceava

Comuna Cârlibaba

Comuna Cârlibaba

Nr. 4724 / 26.09.2024

Referat de aprobare

     La proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii protocolului de colaborare între Autoritatea pentru Digitalizarea României și Comuna Cârlibaba pentru asigurarea cadrului interinstituțional necesar înrolării în aplicația ROeID   

 

      Prezentul referat de aprobare are la bază prevederile art. 6 alin. (3) și art. 30 alin. (1) lit. c), alin. (2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reprezentând instrumentul de prezentare și motivare a proiectului de hotărâre. 

      Unul dintre pilonii fundamentali în procesul de transformare digitală a României este identitatea digitală. Simplificarea accesului la serviciile publice electronice necesită o procedură unică de identificare și autentificare, recunoscută de toate instituțiile și autoritățile, astfel încât accesul la mai multe servicii publice electronice să nu presupună repetarea procedurilor proprii pentru fiecare dintre acestea. ROeID asigură identitatea digitală a tuturor cetățenilor României, facilitându-le autentificarea cu un singur set de credențiale (nume de utilizator și parolă) în toate platformele digitale pe care statul român le administrează, dar și conectarea la alte platforme digitale guvernamentale din întreaga Uniune Europeană. 

      În temeiul art. 30 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 136 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, supun spre dezbatere și aprobare Consiliului Local al Comunei Cârlibaba proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii protocolului de colaborare între Autoritatea Pentru Digitalizarea României și Comuna Cârlibaba pentru asigurarea cadrului interinstituțional necesar înrolării în aplicația ROeID.

  

 

 

                                                                             INIȚIATOR,

                                                           PRIMAR - Danciu Gabriel-Michael