Având în vedere Referatul de necesitate întocmit de viceprimarul comunei Cârligele înregistrat la nr. 2278/ 30.04.2026;
Văzând Hotărârea Consiliului local al comunei CÂRLIGELE nr. 77/ 26.10.2023 privind aprobarea înființării Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân la nivelul U.A.T. comuna Cârligele, județul Vrancea, aprobării Studiului de fundamentare a deciziei de înființare și delegare a Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân de la nivelul comunei Cârligele, a Regulamentului de Organizare și funcționare al serviciului pentru gestionrea câinilor fără stăpân
- în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârii Guvernului nr. 1059/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân și Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- în baza art. 89, art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d), alin. (7) lit. n) și s) și art. 136 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
PROPUN:
Art.1. Avizarea Studiului de oportunitate privind alegerea modalităţii de gestiune a serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân, prevăzut în anexa nr.1 care face parte integrantă din prezentul proiect de hotărâre.
Art.2. Se aprobă forma de gestiune a serviciului public de gestionare a câinilor prin delegare directă.
Art.3. (1) Se aprobă mandatarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru serviciul de salubrizare a localităților Focșani și Golești județul Vrancea să exercite și să realizeze competențele Consiliului local al Comunei CÂRLIGELE referitoare la prestarea serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân și să atribuie direct în numele şi pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, contractul de delegare a gestiunii serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân, către operatorul regional Salubrizare și Servicii Publice CÂRLIGELE S.A..
(2) In exercitarea competențelor și atribuțiilor ce îi revin în sfera serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru serviciul de salubrizare a localităților Focșani și Golești județul Vrancea va adopta hotărâri în legătură cu:
a) elaborarea şi aprobarea strategiilor proprii privind dezvoltarea serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân;
b) aprobarea documentației de atribuire;
c) aprobarea modificării contractului de delegare a gestiunii;
d) urmărirea, monitorizarea şi raportarea indicatorilor de performanţă;
e)elaborarea şi aprobarea regulamentului serviciului, a caietului de sarcini, contractelor de furnizare/prestare a serviciilor şi a altor acte normative locale referitoare serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân.
(3) Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru serviciul de salubrizare a localităților Focșani și Golești județul Vrancea are obligația de a urmări, de a controla și de a supraveghea modul în care se realizează serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân, respectiv : modul de respectare și de indeplinire a obligațiilor contractuale asumate de operator, indicatorii de performanță a serviciului prestat; modul de formare, stabilire, modificare și ajustare a prețurilor și tarifelor pentru serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân.
Art.4. Se aprobă durata de 5 ani a contractului de delegare a serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân.
Art.5. La data atribuirii contractului de delegare a gestiunii serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru serviciul de salubrizare a localităților Focșani și Golești județul Vrancea îşi încetează efectele art., 5 și art. 6 din Hotărârea Consiliului Local al Comunei CÂRLIGELE nr.77/26.10.2023.
Art.7. Executarea hotărârii va fi asigurată, conform legii, de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru serviciul de salubrizare a localităților Focșani și Golești județul Vrancea, viceprimarul comunei și Compartimentele Contabilitate, Buget , Finanțe și achiziții publice. .