Nr. 6 / 26.03.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind actualizarea devizului general după finalizarea procedurilor de achiziție publică și încheierea contractului de execuție de lucrări pentru obiectivul de investiție “ Modernizare drum comunal DC 2, C.A. Rosetti - Cardon, tronson 1 = 3.710 m, comuna C.A. Rosetti, județul Tulcea”

Inițiator proiect

Antonel POCORA

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

26 Martie 2025

Hotărâre

România

România

Județul Tulcea

Consiliul Local al comunei C.A. Rosetti

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 6 din 26.03.2025

privind actualizarea devizului general după finalizarea procedurilor de achiziție publică și încheierea contractului de execuție de lucrări pentru obiectivul de investiție “ Modernizare drum comunal DC 2, C.A. Rosetti - Cardon, tronson 1 = 3.710 m, comuna C.A. Rosetti, județul Tulcea”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art.120 alin. (1)  și art. 121 alin. (1) și alin. (2), din Constituția României, republicată;
  2. art.3 și art.4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. art. 7 alin. (2), art. 1166 și art. 1243 și următoarele referitoare la contracte sau convenții din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările și completările ulterioare; 

Ținând cont de:

  1. art. 129 alin (1) și alin. (2) lit. b) și alin (4) lit. d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 
  2. art. 1 alin (2) lit. a) art. 35 alin (1), (3), (4) și (6) precum și art. 41- 42 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  3. art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice;
  4. Ordonanța de urgență nr. 95 din 3 septembrie 2021,  pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”;
  5. Ordinul nr. 1333 din 21 septembrie 2021, privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor   Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții „Anghel Saligny”, pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) - d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021.

Luând act de:

  1. proiectul de hotărâre nr. 6/18.03.2025 privind actualizarea devizului general după finalizarea procedurilor de achiziție publică și încheierea contractului de execuție de lucrări pentru obiectivul de investiție “ Modernizare drum comunal DC 2, C.A. Rosetti - Cardon, tronson 1 = 3.710 m, comuna C.A. Rosetti, județul Tulcea”
  2. referatul de aprobare al primarului comunei C.A. Rosetti, județul Tulcea nr. 270/18.03.2025;
  3. raportul comun al compartimentelor de  resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei C.A. Rosetti, județul Tulcea nr. 271/18.03.2025;
  4. avizul comisiilor de specialitate pentru activități economico - financiare, agricultură, amenajarea teritoriului şi urbanism respectiv juridică și de disciplină, administrație publică, protecția mediului și turism ; 
  5. Hotărârea Consiliului Local al comunei C.A. Rosetti, județul Tulcea nr. 21/28.10.2021 privind aprobarea cererii de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” și a devizului general estimativ pentru obiectivul de investiții „Modernizare drum comunal DC 2, C.A. ROSETTI - CARDON, tronson 1 = 3.710 m, comuna C.A. Rosetti, județul Tulcea ”
  6. contractul de execuție de lucrări nr. 44/05.03.2025  încheiat între Comuna C.A. Rosetti și Asocierea Creatif Ing Construct SRL – Miruna Maria Com SRL pentru obiectivul de investiție  ”Modernizare drum comunal DC 2, C.A. Rosetti - Cardon, tronson 1 = 3.710 m, comuna C.A. Rosetti, județul Tulcea”;
  7. contractul de finanțare nr. 815/25.09.2024 încheiat cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru obiectivul de investiție “ Modernizare drum comunal DC 2, C.A. Rosetti - Cardon, tronson 1 = 3.710 m, comuna C.A. Rosetti, județul Tulcea”.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei c.a. rosetti

întrunit în a 5-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. Se actualizează devizul general după finalizarea procedurilor de achiziție publică și încheierea contractului de execuție de lucrări pentru obiectivul de investiție “Modernizare drum comunal DC 2, C.A. Rosetti - Cardon, tronson 1 = 3.710 m, comuna C.A. Rosetti, județul Tulcea”, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2.  Primarul comunei C.A. Rosetti va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei C.A. Rosetti, în termenul prevăzut de lege primarului comunei C.A. Rosetti, compartimentelor responsabile, Instituției Prefectului - județul Tulcea şi  se publică prin afișare la sediul Consiliului Local și în format electronic în site-ul propriu la Monitorul Oficial Local în subeticheta ” HOTĂRÂRILE AUTORITĂȚII DELIBERATIVE”,  pentru înscriere în Registrul pentru evidența hotărârilor  autorității deliberative, prin grija persoanei responsabile cu monitorizarea procedurilor administrative” .-         

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Dumitrina-Rodica BURDUJA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI C.A. ROSETTI,

Cristina-Valentina COMĂRZAN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 6 / 26.03.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 5
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 9
2 Numărul consilierilor locali în funcție 9
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 8
4 Numărul voturilor „PENTRU” 8
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 6 / 26.03.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 26.03.2025
2 Comunicarea către primar 26.03.2025
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 08.04.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 26.03.2025
5 Aducerea la cunoștință publică 11.04.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 26.03.2025