Art. 1 - Se aprobă vânzarea către d-nul CIOLTEAN Sorin-Adrian, CNP 1851031022053, cu domiciliul în oraș Chișineu-Criș, str. Înfrățirii, nr. 71, bl. D4-2, et.1, ap. 2, jud. Arad, posesor al C.I. seria AR, nr. 790898, eliberată de SPCLEP Chișineu-Criș la data de 01.11.2016, în calitate de titular a Contractului de închiriere nr. 10109/27.08.2019, a locuinței construită prin programul ANL, situată în Orașul Chișineu-Criș, str. Gării, nr. 44B, etaj 1, înscrisă în C.F. nr. 300290-C1-U8 Chișineu-Criș, nr. cadastral 300290-C1-U8, apartamentul nr. 8, compus din hol, dormitor, baie, cameră de zi (living), bucătărie, balcon, cu suprafaţă construită de 88 mp, suprafaţă utilă de 54 mp, cu părţile comune indivize de 29/521.
Art.2 - Terenul cotă indiviză 101/1800, aferent locuinței, se atribuie în folosință cumpărătorului pe toată durata de existență a construcției. Cumpărătorul are obligația de plată a taxei pentru terenul aflat în folosință, potrivit art. 463, alin. 2 din Codul fiscal.
Art.3 - (1) Se aprobă preţul de vânzare a locuinței în sumă totală de 149.916,61 lei, la care nu se aplică TVA.
(2) Preţul de vânzare a locuinţei este stabilit în conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, republicată şi actualizată, respectiv prevederile Regulamentului de vânzare aprobat prin H.C.L. nr. 41/28.03.2022, detaliat în Fișa de calcul - anexă la prezenta hotărâre și parte integrantă din aceasta, fiind obţinut prin însumarea următoarelor valori:
a) Valoarea de vânzare a locuinţei ANL: 148.432,28 lei, la care nu se aplică TVA: valoarea de vânzare reprezintă valoarea de investiţie a construcţiei, diminuată cu contravaloarea sumelor rezultate din cuantumul chiriei reprezentând recuperarea investiţiei, calculată în funcţie de durata normată de funcţionare a clădirii, reţinută de autorităţile administraţiei publice locale şi virată către A.N.L. conform prevederilor art. 8 alin. (13) din Legea nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe şi actualizată cu rata inflaţiei, comunicată de către Institutul Naţional de Statistică; rata inflaţiei se calculează de la data punerii în funcţiune a locuinţei până la data vânzării acesteia (art.10, alin.2, lit.d), din Legea nr.152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe).
b) Comisionul de vânzare (1% din valoarea de vânzare): 1.484,32 lei, la care nu se aplică T.V.A.
Art.4 - (1) Preţul de vânzare a locuinței în sumă de 148.432,28 lei se achită integral de către cumpărător din surse proprii şi/sau din credite contractate de beneficiar de la instituţii financiare autorizate, inclusiv cu garanţia statului, cu plata în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară.
(2) Comisionul de vânzare în sumă de 1.484,32 lei se achită de către cumpărător, în numerar, la data semnării contractului.
Art.5 - În situația în care, de la data adoptării prezentei hotărâri și până la data semnării contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică a imobilului descris la art. 1, Institutul Național de Statistică va comunica o valoare a ratei inflației diferită de cea luată în calcul la determinarea prețului de vânzare a locuinței ANL, valorile stabilite la art. 3 al prezentei hotărâri vor fi actualizate în consecință.
Art.6 - Cheltuielile ocazionate cu perfectarea contractului de vânzare-cumpărare în fața notarului public și intabulării ulterioare în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al cumpărătorului asupra locuinței vor fi suportate de către cumpărător.
Art.7 - Se acordă mandat Primarului Orașului Chișineu-Criș, prin serviciile de specialitate, să îndeplinească toate formalitățile necesare vânzării locuinței menționate la art. 1 și să semneze în numele și pe seama Orașului Chișineu-Criș contractul de vânzare-cumpărare în formă autentică cu privire la această locuință.
Art.8 - Prezenta hotărâre, prin grija secretarului general, se comunică:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Arad;
- Primarului Orașului Chișineu-Criș;
- Direcției Economice și Serviciului Resurse Umane, Impozite şi Taxe din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Orașului Chișineu-Criș;
- D-lui CIOLTEAN Sorin-Adrian.