Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 74 / 30.04.2026
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea bugetului general inițial de venituri și cheltuieli al Orașului Chișineu-Criș pentru anul 2026

Viză CFPP

Viză CFPP - obținută

Forma inițiatorului

România

România

Județul Arad

Consiliul Local al orașului Chișineu-Criș

Orașul Chișineu-Criș

Proiect de hotărâre

Nr. 74 din 30.04.2026

privind aprobarea bugetului general inițial de venituri și cheltuieli al Orașului Chișineu-Criș pentru anul 2026

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) prevederile art. 4- 7 din Legea nr. 43/2026 a bugetului de stat pe anul 2026;

b) prevederile Legii nr. 214/2025 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/2024 privind reglementarea etichetării cheltuielilor bugetare şi cheltuielilor fiscale pentru bugetarea verde;

c) prevederile art. 121, alin. (1) și alin. (2), art. 138, alin. (4) și alin. (5) din Constituția României, republicată;

d) prevederile art. 3, art. 4, și art. 9 din Cartea europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

e) prevederile art. 7, alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

f) prevederile art. 494, alin. (5) și alin. (6) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare;

g) prevederile art. 1, alin. (2), lit. a), art. 4, art. 5, alin. (4), art. 19, alin. (1), lit. a), art. 20, alin. (1), art. 25, art. 26, alin. (4), art. 30, alin. (6), art. 39, art. 41, art. 42, alin. (1), art. 44-46, art. 48, art. 51, alin. (3) și art. 58 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

h) prevederile Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare; 

i) prevederile Legii nr. 198/2023 a învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare;

j) prevederile Legii nr. 481/2004 privind protecția civilă, cu modificările și completările ulterioare;

k) prevederile Legii asistenței sociale nr. 292/2011, cu modificările și completările ulterioare;

l) prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările și completările ulterioare;

m) prevederile Legii nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare;

n) prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

o) prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările și completările ulterioare;

p) prevederile art. 87, alin. (3), art. 88, art. 90, alin. (1), art. 95, alin. (2), art. 96, art. 99, art. 105, alin. (1), art. 129, alin. (1), alin. (2), lit. b) și alin. (4), lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările si completările ulterioare.



Ținând cont de:

a) Inițiativa Primarului Orașului Chișineu-Criș, dl. Ovidiu-Ioan GULEȘ, manifestată prin referatul de aprobare nr. 6457/30.04.2026;

b) Raportul de specialitate nr. 6615/04.05.2026 întocmit de către d-nul Dimitrie BĂTRÎNUȚ, directorul economic;

c) Raportul de specialitate nr. 6640/05.05.2026 al d-nei Laura BĂTRÎNUȚ, Șef Serviciu Resurse Umane, Impozite și Taxe;

d) Referatele serviciilor și compartimentelor din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Orașului Chișineu-Criș;

e) Raportul nr. 6678/05.05.2026 întocmit de către d-nul Dimitrie BĂTRÎNUȚ, directorul economic, privind etichetarea cheltuielilor bugetare și cheltuielilor fiscale pentru bugetarea verde;

f) Solicitările instituțiilor de învățământ cu personalitate juridică de pe raza Orașului Chișineu-Criș;

g) Notele de fundamentare elaborate de către S.C. Compania de apă „Criș” S.R.L. privind realizarea unor lucrări necesare bunei funcționări a sistemului de apă și canalizare al Orașului Chișineu-Criș;

h) Hotărârea Consiliului Local al Orașului Chișineu-Criș nr. 215/18.12.2025 privind aprobarea nivelurilor valorilor impozabile, a impozitelor şi taxelor locale şi a altor taxe asimilate, precum şi a amenzilor aplicabile începând cu anul fiscal 2026;

i) Hotărârea Consiliului Local al Orașului Chișineu-Criș nr. 7/14.01.2026 privind aprobarea utilizării excedentului bugetar al bugetului local al Orașului Chișineu-Criș din anii precedenți în anul 2026;

j) Anunțul privind afișarea la sediul Primăriei Orașului Chișineu-Criș și publicarea pe site-ul Orașului Chișineu-Criș a proiectului bugetului general inițial de venituri şi cheltuieli al Orașului Chișineu-Criș  pentru anul 2026, în scopul aducerii la cunoștință publică a acestuia, conform prevederilor art. 39, alin. (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;

k) Avizele Comisiilor de specialitate de pe lângă Consiliul Local al Orașului Chișineu-Criș.

Luând act de:

a) Adresa A.J.F.P. Arad nr. ARG_TRZ_1875/01.04.2026, înregistrată la Primăria Orașului Chișineu-Criș cu nr. 5010/02.04.2026, prin care se comunică sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată și impozitul pe venit;

b) Adresa A.J.F.P. Arad nr. ARG_TRZ_2058/06.04.2026, înregistrată la Primăria Orașului Chișineu-Criș cu nr. 5207/07.04.2026, prin care se comunică sumele defalcate din TVA pentru finanțarea cheltuielilor descentralizate la nivelul bugetelor locale pentru anul 2026 și a estimărilor pentru anii 2027-2029;

c) Adresa A.J.F.P. Arad nr. ARG_TRZ_2321/20.04.2026, înregistrată la Primăria Orașului Chișineu-Criș cu nr. 5878/21.04.2026, prin care se comunică repartizarea pe trimestre a sumelor alocate din taxa pe valoarea adăugată;

d) Adresa CJ Arad nr. 8363/08.04.2026, înregistrată la Primăria Orașului Chișineu-Criș cu nr. 5354/08.04.2026, prin care se comunică suma alocată Orașului Chișineu-Criș din cota de 6% din impozitul pe venit pentru cofinanțare proiecte;

e) contractele de finanțare încheiate (PNRR, AFM, ANGHEL SALIGNY).

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al orașului chișineu-criș

adoptă prezenta hotărâre.

Art.1 - Se aprobă bugetul general inițial al Unității Administrativ-Teritoriale Orașul Chișineu-Criș pentru anul 2026, conform Anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre, având venituri totale în sumă de 92.656.000 lei, la care se adaugă excedentul provenit din anul 2025 în sumă de 13.259.000 lei și cheltuieli totale în sumă de 105.915.000 lei.

Art.2 - Se aprobă Lista obiectivelor de investiții cu finanțare parțială sau integrală din bugetul local al Orașului Chișineu-Criș, pentru anul 2026, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.            

Art.3 - Se aprobă bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2026 al instituțiilor de învățământ cu personalitate juridică de pe raza Orașului Chișineu-Criș și activităților finanțate parțial din bugetul local și din venituri proprii, în sumă totală de 1.091.000 lei, conform Anexei nr. 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.             

Art. 4 - Se aprobă raportul privind rezultatele etichetării cheltuielilor bugetare, detaliat pe capitole și surse de finanțare, conform Anexei nr. 4 la prezenta hotărâre.   

Art. 5 - Prezenta hotărâre, prin grija secretarului general, se aduce la cunoștință publică prin afişare la sediul primăriei și pe pagina de internet a primăriei www.primariachisineucris.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local - Hotărârile Autorității Deliberative și se comunică:

-      Instituției Prefectului – Județul Arad;

-      Primarului Orașului Chișineu-Criș;

-      Direcției Economice și Compartimentului Achiziții Publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului Orașului Chișineu-Criș;

-      Administrației Județene a Finanțelor Publice Arad;

-      Unităților de învățământ cu personalitate juridică de pe raza Orașului Chișineu-Criș.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL ORAȘULUI CHIȘINEU-CRIȘ

Ovidiu-Ioan GULEȘ

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI CHIȘINEU-CRIȘ

Florentina-Simona CURTA

Rezultate voturi