Având în vedere:
- Proiectul de hotărâre inițiat de primarul comunei Ciocârlia, dl Șerbu Ionuț, însoțit de referatul de aprobare; raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, avizul comisiilor de specialitate nr.1,2 și 3 ale Consiliului local;
- HCL nr.71/27.11.2023, privind modificarea și actualizarea organigramei și a ștatului de funcții al aparatului de specialitate al primarului comunei Ciocârlia;
- HCL nr.21/29.03.2024, privind aprobarea înființării și organizării Serviciului Public Comunitar de Evidență a Persoanelor al comunei Ciocârlia, județul Constanța;
În conformitate cu :
- Legea-cadru nr.153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea nr.273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
- Art.V din OUG nr.168/2022, privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul dispoziţiilor art.129 alin.(2), lit.a) și alin.(3) lit.c), art.155, alin.(4), lit.a), alin.(5) lit.e), art.139 alin.(1), art.196, alin.(1), lit.a),art.409 alin.(1) și alin.(3), lit.b) din O.U.G. nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
ART.1. Se aprobă modificarea organigramei, ștatului de funcții și numărul de personal din aparatul de specialitate al primarului comunei Ciocârlia și a serviciilor de interes local, aflate în subordinea Consiliului local Ciocârlia, conform anexelor, care fac parte integrantă din prezenta hotărîre.
ART.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei, răspunde primarul comunei, prin compartimentele de specialitate din subordinea sa.
ART.3. Prezenta hotărâre poate fi atacată în termen de 30 de zile, potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
ART.4. Secretarul general al comunei Ciocârlia, va comunica prezenta hotărâre factorilor interesați.