Art. 1 - Începând cu data de 01.12.2023, se aprobă reorganizarea aparatului de specialitate a primarului comunei Cleja, județul Bacău, în conformitate cu Legea nr.296/2023, în sensul reducerii cu 10% a numărului maxim de posturi stabilit potrivit art.III, alin.(81) din OUG nr. 63/2010 - pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale și pct.1 din anexa la respectiva ordonanță de urgență, după cum urmează:
a) Compartimentul audit public intern cu o structură de 2(două) funcții publice de execuție vacante, respectiv, auditor, clasa I, grad profesional superior și auditor, clasa I, grad profesional principal, se desființează atât posturile cât și compartimentul;
b)compartimentul relații cu publicul, secretariat, registratură și arhivă cu o structură de 2(două) funcții publice de execuție, respectiv: consilier, clasa I, grad profesional asistent, ocupată și referent, clasa III, grad profesional principal, vacantă, care se reduce, rămânând o structură cu o singură funcție publică;
c) cabinet primar având în structură funcția contractuală de execuție, vacantă, de consilier personal, se desființează atât postul cât și compartimentul.
Art. 2 - Începând cu data de 01.12.2023 se desființează atât funcția publică de conducere, ocupată, de Șef birou din cadrul Biroului Economic cât și structura biroului, conform art. XVIII din Legea 296/2023, urmând a ocupa funcția publică de execuție de consilier, clasa I, grad profesional superior, vacantă, din cadrul compartimentului dezvoltare locală, strategie, programe, managementul proiectelor.
Art. 3 - Se aprobă organigrama aparatului de specialitate a primarului comunei Cleja, județul Bacău, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă la prezenta hotărâre.
Art. 4 - Se aprobă statul de funcții pentru aparatul de specialitate a primarului comunei Cleja, județul Bacău, conform Anexei nr.2, care face parte integrantă la prezenta hotărâre.
Art. 5- Se stabilește un număr de 48 posturi pentru asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav.
Art. 6- Primarul comunei Cleja, prin compartimentele de specialitate, va asigura aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.
Art. 7- Împotriva prezentei hotărâri se poate face contestație de cei interesați în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare.
Art. 8- Prezenta hotărâre se va comunica, prin grija secretarului general al comunei, primarului comunei Cleja, compartimentului resurse umane, persoanelor interesate, Instituției Prefectului-județul Bacău și va fi făcută publică, prin afișare pe site-ul instituției, la www.primariacleja.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local (E-Mol).