Art. 1 - (1) Pentru anul 2026 se stabilește o taxă de salubrizare de tip abonament în cuantum de 144 lei/an/gospodărie, pentru utilizatorii casnici, respectiv persoane singure/gospodărie, inclusiv proprietarii de locuințe care nu locuiesc tot anul pe raza comunei Cleja. În cadrul abonamentului, utilizatorii casnici ai serviciului public de salubrizare beneficiază de 12 ridicări anuale a deșeurilor reziduale (pubela neagră) și un număr nelimitat de ridicări anuale a pubelei galbene( minim 2 ridicări/lună-deșeuri reciclabile în amestec – plastic, metal, hârtie/carton), colectarea deșeurilor voluminoase, periculoase și textile în campanii, conform programărilor realizate de operatorul delegat, în contractul de delegare nr. 1211/06.05.2021.
(2) Colectările suplimentare a deșeurilor reziduale peste frecvența prevăzută la alin.1 se taxează suplimentar cu o sumă de 12 lei pentru fiecare pubelă neagră de 120 l colectată.
Art. 2 - (1) Pentru anul 2026 se stabilește o taxă de salubrizare de tip abonament în cuantum de 250 lei/an/gospodărie, pentru utilizatorii casnici, respectiv pentru gospodăriile formate din două sau mai multe persoane. În cadrul abonamentului utilizatorii casnici ai serviciului public de salubrizare beneficiază de 24 ridicări anuale a deșeurilor reziduale (pubelă neagră) și un număr nelimitat de ridicări anuale a pubelei galbene ( minim 2 ridicări/lună - deșeuri reciclabile în amestec – plastic, metal, hârtie/carton), colectarea deșeurilor voluminoase, periculoase și textile în campanii, conform programărilor realizate de operatorul delegat, în contractul de delegare nr. 1211/06.05.2021.
(2) Colectările suplimentare a deșeurilor reziduale peste frecvența prevăzută la alin.1 se taxează suplimentar cu o sumă de 12 lei pentru fiecare pubelă neagră de 120 l colectată.
Art. 3 - Pentru anul 2026, taxa de salubrizare pentru utilizatorii serviciului de salubrizare persoane juridice (utilizatori non casnici, societăți comerciale, PFA-uri, Intreprinderi Individuale, Intreprinderi Familiale, Instituții publice, instituții de cult și orice alt tip de persoană juridică ce desfășoară activități pe raza teritorială a comunei Cleja) este în cuantum de 25 lei/lună/angajat, respectiv 300 lei/an/angajat.
Art. 4- Este interzisă colectarea deșeurilor reziduale și a biodeșeurilor din recipiente care nu sunt dotate cu elemente de identificare RFID și/sau cod de bare.
Art. 5- Se mandatează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare Bacău (ADIS), pentru a aplica sancțiuni contravenționale generatorilor de deșeuri care nu selectează corect deșeurile.
Art. 6 - Se aprobă Regulamentul de aplicare a instrumentului economic “Plăteşte pentru cât arunci” (PPCA), conform prevederilor O.U.G. nr. 92/2021, Anexă la prezenta hotărâre.
Art. 7- Pentru a se respecta prevederile Documentului de Poziție și Actele Adiționale ale acestuia, aprobate prin Hotărâri AGA ADIS Bacău, la stabilirea cuantumului abonamentului anual pentru utilizatorii casnici și a cuantumului taxei de salubrizare pentru utilizatorii casnici se va lua în calcul media valorii tarifului variabil V1 si V2 pentru anul 2025 comunicat de ADIS prin Adresa nr. 1750 din 27.11.2025.
Art. 8-Termenele și modalitățile de plată a taxei specială de salubrizare sunt următoarele:
a) Taxa specială de salubrizare se datorează anual cu termen de plată semestrial, prima tranșă până la 31.03.2026 iar a doua tranșă până la 30.09.2026 .
a) Neplata taxei la termenele stabilite, respective întârzierea la plată atrage după sine calculul și plata majorărilor de întârziere prevăzute de Codul de Procedură Fiscală.
c) Pentru neplata la termen se calculează majorări de întârziere calculate conform Codului de Procedură fiscală.
Art. 9 - Pentru acoperirea integrală a costului serviciului de salubrizare, deficitul financiar al serviciului se acoperă în anul 2026 prin subvenții de la bugetul local.
Art. 10 - Primarul comunei va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, prin compartimentele de specialitate.
Art. 11 - Împotriva prezentei hotărâri se poate face contestație de cei interesați în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 12 - Prezenta hotărâre se va comunica Instituției Prefectului –județul Bacău, compartimentului impozite și taxe, compartimentului urbanism și amenajarea teritoriului, mediu, salubrizare, avize și autorizații, primarului comunei Cleja și va fi făcută publică prin afișare pe site-ul instituției pe www.primariacleja.ro , secțiunea Monitorul Oficial Local, prin grija secretarului general al comunei.