Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 20 / 21.02.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind aprobarea acordului proprietarului în vederea organizării de șantier pentru obiectivul de investiții „Modernizare drumuri sătești în comuna Cleja, județul Bacău” pe terenul în suprafață măsurată de 2.459 mp, identificat cu nr. cadastral 62385, aparținând domeniului public al comunei Cleja, județul Bacău, pe perioada execuției lucrărilor

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

  • Comisia 2

  • Comisia 3

Raportul compartimentelor de resort

Raport Administrarea domeniului public și privat

Forma inițiatorului

România

România

Județul Bacău

Consiliul Local al comunei Cleja

Proiect de hotărâre

Nr. 20 din 21.02.2025

privind aprobarea acordului proprietarului în vederea organizării de șantier pentru obiectivul de investiții „Modernizare drumuri sătești în comuna Cleja, județul Bacău” pe terenul în suprafață măsurată de 2.459 mp, identificat cu nr. cadastral 62385, aparținând domeniului public al comunei Cleja, județul Bacău, pe perioada execuției lucrărilor

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art. 120 și art. 121 alin. (1) și (2) din Constituția României, republicată;
  2. prevederile art. 3 alin. (1), art.8 și art.9 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. prevederile art. 7 alin. (2) și art. 1166 și următoarele din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
  4. prevederile  Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  5. prevederile art. 129 alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. a), art. 297 alin. (1) lit. d), art. 349-353 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  6. prevederile art. 2146-2157 din  Legea 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. Contractul de lucrări nr. 42 din 04.06.2024 încheiat între UAT Comuna Cleja și Asocierea S.C. MUV S.R.L. – S.C. TRIO GRUP CONSTRUCT S.R.L. prin lider de asociere S.C. MUV S.R.L.;
  2. Extrasul de carte funciară 62385;
  3. HCL nr. 48 din 28.08.2017 privind atestarea apartenenței la domeniul public al comunei Cleja, județul Bacău a unor bunuri, având categoria de folosință terenuri (neproductive) intravilan; 
  4. referatul compartimentului administrarea domeniului public și privat, înregistrat sub nr. 1661 din  21.02.2025;
  5. referatul de aprobare al primarului comunei, înregistrat sub nr. 1662 din  21.02.2025;
  6. raportul compartimentului de specialitate, înregistrat sub nr. 1663 din  21.02.2025;
  7. rapoartele  de avizare ale comisiilor de specialitate din cadrul Consiliului Local Cleja;

Luând act de:

  1. adresa nr. 138 din 19.02.2025 primită de la S.C. MUV S.R.L., înregistrată la instituția noastră sub nr. 1573 din 20.02.2025, prin care solicită punerea la dispoziție a unui teren pentru desfășurarea în continuare a activității de organizare de șantier;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei cleja

adoptă prezenta hotărâre.

      Art. 1 - Se emite Acordul proprietarului în vederea organizării de șantier pentru obiectivul de investiții  ”modernizare drumuri sătești în comuna Cleja, județul Bacău” pe terenul în suprafață măsurată de 2.459 mp, identificat cu nr. cadastral 62385, aparținând domeniului public al comunei Cleja, județul Bacău, pe perioada execuției lucrărilor, astfel:

a) datele de identificare a bunului şi valoarea de inventar a acestuia;  

Teren (neproductiv) intravilan in suprafata măsurată de 2.459 mp, situat în strada Unirii DCL 165 km 2 teren (neproductiv) intravilan, identificat cu nr. cadastral 62385.

 b) în cazul bunurilor cu regim special, indicarea reglementărilor legale specifice privind paza şi protecţia;  

Nu e cazul.

 c) destinaţia bunului;  

  • Organizarea de șantier aferentă obiectivului de investiții „Modernizare drumuri sătești în comuna Cleja, județul Bacău”.

d) durata pentru care se acordă folosinţa gratuită;  

 Darea în folosință gratuită se face pe toată durata de execuție a lucrărilor.

e) termenul la care se va realiza predarea-primirea materială a bunului;  

Predarea-primirea bunului se va face în termen de maxim 30 de zile de la aprobarea Hotărârii Consiliului Local Cleja, pe bază de proces-verbal de predare primire și inventar al bunurilor și dotărilor, document anexă la contractul de comodat.

f) obligaţiile instituţiei de utilitate publică beneficiară;  

Clauzele prevăzute în contractul de comodat vor respecta prevederile legale stabilite în art. 350-353 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ – SECȚIUNEA a 5-a Darea în folosință gratuita a bunurilor proprietate publică.

g) entitatea care suportă cheltuielile de întreţinere a bunului, potrivit destinaţiei sale;

Cheltuielile de întreținere a bunului dat în folosință gratuită vor fi suportate de către Asocierea S.C. MUV S.R.L. – S.C. TRIO GRUP CONSTRUCT S.R.L.

h) modalităţi de angajare a răspunderii şi sancţiuni.

Asocierea S.C. MUV S.R.L. – S.C. TRIO GRUP CONSTRUCT S.R.L. va răspunde potrivit legii pentru folosința bunului conform destinației sale.

      Art. 2 -  Se aprobă Contractul cadru  pentru  organizarea de șantier, conform Anexei, parte integrantă la prezenta hotărâre. 

      Art. 3 -  Prevederile prezentei hotărâri vor fi duse la îndeplinire de către primarul comunei Cleja, compartimentele de specialitate.

      Art. 4 -   Împotriva prezentei hotărâri se poate face contestație de cei interesați în condițiile legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

      Art. 5-   Secretarul general al comunei va comunica câte un exemplar din prezenta, primarului comunei, compartimentelor de resort, Instituției Prefectului-județul Bacău și va fi făcută publică, prin afișare pe site-ul instituției, respectiv pe www.primariacleja.ro, secțiunea Monitorul Oficial Local.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI CLEJA

Petru IȘTOC

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CLEJA

Tatiana FODOR

Rezultate voturi